Acord româno-ungar pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere
Reprezentanţii Guvernelor României şi Ungariei vor semna, marţi, un acord care prevede colaborarea în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii transfrontaliere ce va completa lista instrumentelor juridice dintre cele două ţări.
Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, participă, marţi, la cea de a patra şedinţă comună de Guvern româno-ungară, care se va desfăşura la Szeged, unde va fi semnat Acordul între cele două ţări privind colaborarea în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii transfrontaliere, transmite Mediafax.
"Documentul va completa lista instrumentelor juridice încheiate între România şi Republica Ungară, fiind adaptat pe deplin la standardele în materie ale Uniunii Europene şi Schengen, urmând să constituie, prin implementarea sa, un element de susţinere important al pregătirii aderării României la Spaţiul Schengen, în anul 2011", se arată într-un comunicat de luni al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA).
Potrivit MIRA, ministrul Cristian David va avea o întrevedere bilaterală cu ministrul de Interne ungar, discuţiile urmând să se concentreze pe problematica bilaterală în domeniul afacerilor interne, pe sprijinul părţii ungare pentru pregătirea aderării României la Spaţiul Schengen şi pe conlucrarea specifică la nivel regional şi subregional.





















































