Mai eficient decât un abonament la sală: urcatul scărilor
0Dacă obiectivul tău nu este să slăbeşti multe kilograme, ci doar să te menţii în formă şi să capeţi rezistenţă fizică atât la efort, cât şi în faţa bolilor, specialiştii spun că nu este nevoie să mergi la sală sau să ieşi la alergat în parc. Poate fi suficient să renunţi la lift şi să urci scările la serviciu şi acasă în fiecare zi.
Chiar dacă mulţi dintre noi şi-au propus ca, de la începutul acestui an să fim mai activi din punct de vedere fizic, până acum, majoritatea a renunţat deja la acest obiectiv. Specialiştii americani spun însă că, pentru a ne menţine silueta şi pentru a ne proteja starea de sănătate nici măcar nu este nevoie de eforturi ieşite din comun în ceea ce priveşte activitatea fizică.
Important este să încercăm, pe cât posibil, să renunţăm la maşină şi la lift. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oregon, SUA, spun că doar prin îndeplinirea micilor sarcini zilnice (plata facturilor, plimbatul căţelului, drumul la serviciu şi înapoi, cumpărăturile, activităţile casnice), mulţi dintre noi depăşesc chiar cele 30 de minute de mişcare recomandate zilnic.
Astfel, spun specialiştii americani, reducem riscul bolilor cardiovasculare, diabetului, mai multor tipuri de cancer şi osteoporozei.
„A face din mişcare un mod de viaţă este mai rentabil decât un abonament la sală. Iar acest lucru se poate realiza într-un mod simplu, doar urcând scările sau mergând pe jos puţin mai mult“, este de părere profesorul Brad Cardinal, unul dintre autorii studiului american.
Ce ar trebui să faci zilnic
- Renunţă la lift şi încearcă să urci zilnic pe scări şi la serviciu, şi acasă.
- Coboară cu o staţie mai devreme din mijloacele de transport în comun şi mergi pe jos până la destinaţie.
- Profită de timpul liber pentru activităţi care implică o formă de mişcare: grădinărit, o plimbare cu copiii sau, pur şi simplu, alege un traseu mai lung atunci când scoţi câinele la plimbare (măcar de trei ori pe săptămână).
- Când mergi la piaţă sau pur şi simplu să-ţi cumperi o pâine, mergi pe jos sau cu bicicleta, decât cu maşina sau cu mijloacele de transport în comun.
- După masa de prânz, fă o plimbare de zece minute de fiecare dată când este posibil.
- Dacă tot vorbeşti mult la telefonul mobil, nu sta pe scaun, ci plimbă-te prin birou sau chiar în afara biroului, dacă este posibil, pe parcursul convorbirilor.