Ce este mai sănătos să mănânci: unt sau margarină?

0
Publicat:

Untul a fost un aliment de bază timp de secole, cu mult înainte să apară margarina, la începutul secolului XX. Dieteticienii afirmă că este dificil de stabilit care dintre ele este mai sănătos. De ce?

foto arhivă
foto arhivă

Pentru că, pe de o parte, untul este bogat în grăsimi saturate, iar, pe de altă parte, margarina este un aliment ultraprocesat, astfel că amândouă duc la creşterea colesterolului, într-un final.

Oamenii de știință investighează de zeci de ani beneficiile și costurile pentru sănătate ale diferitelor produse tartinabile. Iar când vine vorba de unt și margarină, sunt multe aspecte de luat în considerare, potrivit BBC. Şi totuşi, care este mai sănătos: untul sau margarina?

La mijlocul secolului XX, oamenii au început să înlocuiască tot mai mult untul cu margarina, mai ales din cauza informaţiilor că produsele cu conţinut mare de grăsimi sunt rele pentru sănătate. La scurt timp după aceea, avertismentul s-a restrâns la grăsimile saturate mai degrabă decât la toate tipurile de grăsimi.

„Începând cu anii 1950, a apărut încet-încet conceptul conform căruia grăsimile saturate sunt cele mai mari nesănătoase și ar trebui înlocuite cu grăsimi polinesaturate”, spune Nita Forouhi, profesor de sănătate a populației și nutriție la Universitatea din Cambridge.

Grăsimi saturate versus grăsimi trans

Untul este un produs natural, obţinut din lapte. Margarina se obține prin baterea uleiului cu apă pentru a forma un produs solid, înainte de a se adăuga alte câteva ingrediente, cum ar fi emulgatorii și coloranții.

La început, producătorii de margarină adăugau hidrogen la margarină, pentru a transforma uleiurile lichide în grăsimi solide și pentru a le face mai ușor de întins. Dar curând și-au dat seama că acest lucru a creat grăsimi „hidrogenate” sau „trans”, un tip de grăsimi nesaturate care a devenit cunoscut pentru consecințele sale negative asupra sănătății, cum ar fi bolile coronariene.

Cercetătorii au arătat că o dietă bogată în grăsimi trans artificiale crește colesterolul rău LDL și reduce colesterolul bun HDL, ceea ce duce la un risc crescut de boli de inimă, spune Lisa Harnack, profesor de nutriție la Universitatea din Minnesota, SUA. De fapt, grăsimile trans au un efect chiar mai rău asupra colesterolului decât grăsimile saturate, spune ea.

„Principiul general este că alimentele bogate în grăsimi saturate sunt mai susceptibile de a crește colesterolul din sânge dacă aveți deja boli de inimă, colesterol ridicat sau alți factori de risc pentru boli de inimă”, spun specialiştii. „Potrivit unei estimări, însă, grăsimile trans ar putea fi responsabile pentru 540.000 de decese în fiecare an”, avertizează ei.  

Ideea că trecerea la o dietă săracă în grăsimi poate reduce bolile de inimă a fost pusă sub semnul întrebării în ultimele decenii.

„Nu ar trebui să fim atât de îngrijorați de grăsimile totale, ci contează proporția de grăsimi de diferite tipuri din cadrul acestora”, spune Nita Forouhi.

Mai exact, dintre cele trei tipuri de grăsimi pe care le consumăm - saturate, mononesaturate și polinesaturate - ar trebui să fim conștienți de cantitatea de grăsimi saturate pe care o consumăm, pentru că din margarină au fost excluse grăsimile trans spune ea. Orientarea generală este ca grăsimile saturate să nu reprezinte mai mult de 10% din energia noastră totală.

Alimente ultraprocesate

În timp ce untul este considerat un ingredient culinar procesat, margarina este un aliment ultraprocesat.

Numeroase studii au stabilit o legătură între alimentele ultraprocesate și  obezitate, diabetul de tip 2 și bolile de inimă. Cu toate acestea, nu există dovezi pe termen lung care să compare în mod specific efectele untului și ale margarinei asupra sănătății. Acest lucru se datorează faptului că unele studii care analizează efectele diferitelor alimente asupra sănătății grupează untul și margarina într-un singur tip de aliment, alături de alte alimente.

„Avem nevoie de mai multe cercetări pentru a compara subgrupuri de alimente ultraprocesate direct cu alternative non-ultraprocesate, iar rezultatele pot fi diferite în funcție de rezultatul de sănătate investigat”, Melissa Lane, cercetător postdoctoral la Universitatea Deakin din Australia..

„Margarina are un profil nutritiv mai bun în ceea ce privește conținutul mai scăzut de grăsimi saturate decât untul, iar ambele ar trebui luate în considerare în contextul întregii diete. Dar dovezile sugerează că există o asociere între sănătatea precară și alimentele ultraprocesate”, mai spune ea.

În timp ce există o mulțime de cercetări care arată impactul negativ al dietelor bogate în alimente ultraprocesate asupra sănătății noastre, contraargumentul este că unele dintre aceste alimente conțin totuși substanțe nutritive care au beneficii. De exemplu, margarina furnizează unele substanțe nutritive, inclusiv vitamina A.

Există, însă, prea puține dovezi care să arate efectele margarinei asupra sănătății noastre, deoarece, în timp ce profilul nutritiv al untului variază foarte puțin de la o țară la alta, modul în care se produce margarina s-a schimbat de-a lungul timpului, spune Nita Forouhi. Iar atunci când cercetătorii efectuează studii pe termen lung, ei analizează modelele alimentare ale oamenilor de-a lungul deceniilor.

Dar, deși există mult mai puține cercetări privind margarina, alimentele cu mai puține grăsimi saturate, mai bogate în grăsimi polinesaturate și fără grăsimi trans sunt cea mai bună opțiune, spun experţii.

De fapt, modelele de alimentație pe termen lung sunt cele care contează cu adevărat, precum și consumul global de grăsimi saturate pe parcursul săptămânilor și lunilor.

În cele din urmă, ce fel de tartinabil ai ales este doar o piesă din puzzle-ul nutrițional general. Diferenţa dintre consumul de unt şi cel de margarină are semnificaţie doar în contextul mai larg al dietei în ansamblu, spun specialiştii.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite