Cariile, declanşate şi printr-un sărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cariile sunt cele mai răspândite afecţiuni bucodentare
Cariile sunt cele mai răspândite afecţiuni bucodentare

Bacteriile care atacă dinţii pot fi transmise prin salivă, însă stomatologii susţin că afecţiunile pot fi prevenite.

Cariile dentare reprezintă principalele cauze de pierdere a dinţilor, explică specialiştii din cadrul American Dental Association (ADA). Mediul acid din cavitatea bucală demineralizează smalţul dentar şi favorizează astfel apariţia cariilor.

O peliculă clară, aderentă, numită placă dentară bacteriană se formează pe dinţi şi pe gingii, iar acţiunea nocivă a acizilor generaţi de bacterii apare de regulă la 20-30 de minute după mese. Cu cât alimentele dulci rămân mai mult timp pe dinţi, cu atât bacteriile produc mai mulţi acizi. Acizii produşi de aceste bacterii atacă la rândul lor smalţul dinţilor (stratul mineral al dintelui). Dintele are un strat exterior (smalţ), unul mijlociu (dentina), iar în centru se găseşte pulpa dentară. Cu cât mai multe straturi sunt afectate de carie, cu atât daunele sunt mai importante.

Caria se formează atunci când capacitatea de apărare a dintelui este depăşită de „atacul" acizilor. Apariţia cariei este determinată atât de structura dintelui, dar şi de dificultatea curăţării şi autocurăţării (prin masticaţie şi flux salivar) acestor suprafeţe.

Lanţul slăbiciunilor

Netratată în timp util, caria creşte în dimensiuni şi se apropie de pulpa dentară şi de nerv. Odată afectat nervul, încep să apară dureri la alimente sau băuturi ­dulci, rece sau cald. Caria poate să reţină resturi de mâncare, care cresc aciditatea în zonă, ceea ce agravează şi mai mult progresia cariei.

Apare şi mirosul neplăcut al gurii (halenă). Netratată, caria duce la infecţia pulpei dentare, la apariţia unui abces dentar, care se caracterizează prin durere, umflarea zonei şi a ganglionilor loco-regionali, febră şi stare de rău general. Cariile se localizează cel mai frecvent pe suprafeţele care vin în contact cu dinţii vecini (carii în oglindă). Atunci când caria este mică şi nu a apărut o perforare a suprafeţei dintelui, evoluţia poate fi oprită prin intervenţia medicului dentist care aplică fluor pe dinte. În cazul cariilor profunde, este nevoie de o obturaţie (plombă).

Dulciurile hrănesc bacteriile

Bacteriile, în prezenţa zahărului din alimente, produc acizii care distrug smalţul dentar. De asemenea, lipsa fluorului din apa curentă înlesneşte apariţia cariilor. Fluorul previne caria prin creşterea rezistenţei dinţilor la atacul acizilor produşi de placă.

Alcoolul şi tutunul, xerostomia (gura uscată), anumite medicamente, afecţiunile respiratorii care determină respiraţia pe gură, vârsta înaintată scad cantitatea de salivă. Aceasta, datorită lizozimului, distruge bacteriile, protejând dinţii. În cazul tinerilor ai căror dinţi sunt în creştere, apar carii din cauză că mineralele nu sunt stabile şi pot fi îndepărtate cu uşurinţă de acizi. De asemenea, în diabetul zaharat sistemul imunitar este slăbit şi favorizează apariţia cariilor.

Deşi la naştere, în cavitatea bucală a copiilor nu există bacterii care să provoace carii, acestea se transmit cu timpul de la mamă la copil, dacă sunt folosite aceleaşi linguri, furculiţe sau alte ustensile. Câteodată, chiar şi un sărut transmite saliva cu bacterii. De aceea, atenţionează specialiştii ADA, prevenirea cariilor la copii se poate face şi prin menţinerea sănătăţii dentare a familiei celor mici.

Cum să ne îngrijim dinţii

Pentru a preveni apariţia cariilor, este recomandată perierea dinţilor, în fiecare dimineaţă şi seara, câte cinci minute, precum şi utilizarea aţei dentare pentru curăţarea spaţiilor înguste. Sunt recomandate gumele de mestecat fără zahăr, preparatele care conţin fluor şi gluconat de clorhexidină (apa de gură, paste de dinţi) sau merele care pot ajuta, după masă, la curăţarea dinţilor. Un control stomatologic este indicat la fiecare şase luni.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite