4 moduri incitante prin care îi poţi da de înţeles iubitului ce-ţi doreşti în pat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uneori ne simţim jenaţi să-i spunem direct partenerului de viaţă ce ne-ar face plăcere atunci când facem dragoste. Indiferent dacă suntem la începutul unei relaţii şi suntem stingheriţi să-i vorbim despre dorinţele noastre sau vrem să încercăm ceva nou în materie de amor după ani de zile, există momente în care avem nevoie de moduri mai subtile de a comunica astfel de lucruri.

Este de înţeles că nu întotdeauna cuvintele îşi găsesc locul când vine vorba de dragoste şi sex. Iar un astfel de moment se iveşte atunci când am vrea să-i comunicăm partenerului că ne-am dori să facă ceva anume pentru a ne provoca plăcere. În opinia sexologilor există şi moduri mai subtile de a da de înţeles anumite lucruri, care pot face ca o întâlnire amoroasă să descurgă aşa cum sperăm, conform publicaţiei womenshealthmag.com.

1. Trimite-i un filmuleţ sexy
Poate că ai văzut o o scenă fierbinte într-un film erotic sau într-o peliculă de dragoste care ţi-a atras atenţia şi pe care ţi-ai dori să o pui în practică. Trimite-i un clip video pe mail care să conţină secvenţa cu pricina, spune psihologul Megan Fleming. Apoi, când sunteţi împreună întreabă-l ce părere a avut despre ceea ce a văzut, dacă i-a plăcut. Pe măsură ce discutaţi despre acest subiect va fi mult mai uşor să-i sugeraţi că aţi vrea ca ficţiunea să fie transpusă în realitate.

2. Atrage-l cu indicii obraznice
Nu contează dacă este vorba despre o pagină web pe care pare că ai lăsat-o întâmplător deschisă pe laptop sau o revistă aruncată la vedere, la un articol despre jucării sexuale sau cu sfaturi despre sex. Apoi nu mai trebuie decât să începeţi o discuţie care are toate şansele să aibă urmări practice surprinzătoare „Chiar dacă există stereotipul conform căruia bărbaţii sunt interesaţi mai mult de propria plăcere şi de cum să ajungă ei la orgasm, realitatea este că ei chiar doresc să-şi facă partenerele să se simtă cât se poate de bine“, explică sexologul Megan Fleming.

3. Detaliază-i visele tale erotice
Relatarea unui vis erotic pe care l-au avut într-o noapte poate fi o modalitate de a-i da partenerului de înţeles că ai vrea să pui în aplicare ceea ce ai visat. O viaţă sexuală variată înseamnă uneori şi să-l lăsăm pe cel iubit să înţeleagă care sunt fanteziile noastre sexuale. Povestirea unui vis erotic este o modalitate sigură de a testa terenul pentru a vedea cum priveşte jumătatea ta posibilitatea unor partide de sex „altfel“, în aer liber, poate într-o pădure, la munte, sau în alte împrejurări în care riscaţi să fiţi surprinşi de străini. Uneori, activităţile sexuale cu care nu suntem obişnuiţi şi care ne scot puţin din confortul relaţiei dau sarea şi piperul unei vieţi sexuale monotone, subliniază psihoterapeutul Megan Fleming.

4. Lăsă mâinile „să vorbească“ pentru tine 
Alteori, cea mai simplă cale pentru a-ţi ghida partenerul într-un moment intim este să-i direcţionezi mâinile cu propriile tale mâini. „Majoritatea bărbaţilor este încântată când partenera preia, din când în când, iniţiativa în pat. Important este ca această iniţiativă să fie în ton cu momentul ales, pentru că adesea bărbaţii şi femeile încearcă să obţină, în acelaşi timp, lucruri diferite unul de la celălalt“, avertizează psihologul Brandy Engler, autor al volumului  „The Men on My Couch“ (Bărbaţii de pe canapeaua mea).

Citiţi şi:

Cum se schimbă limbajul iubirii după căsătorie: de la „Vise frumoase!“ la „Ce avem la cină?“

FOTOGALERIE Cât de periculos este un vibrator atunci când nu este folosit corect

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite