OnePlus a lansat OnePlus Nord 3 5G, model care scade distanța între midrange și flagship
0OnePlus a lansat OnePlus Nord 3 5G, smartphone de gamă medie, dotat cu procesor puternic, până la 16GB de memorie RAM și o cameră principală ca cea a lui Oneplus 11 5G.
OnePlus Nord 3 5G are rating IP54, ecran AMOLED Super Fluid de 6,74 inci, 120 Hz, cu 450 de pixeli pe inch și luminozitate de până la 1450 niți. Ecranul este înconjurat de o ramă subțire măsurând doar 1,46 mm pe fiecare parte a ecranului și 2,31 mm dedesubt, oferind în ansamblu un raport ecran-corp de 93,5%.
Marginile laterale ale telefonului, care măsoară doar 8,15 mm, conțin OnePlus Alert Slider, precum și difuzoare stereo duble care dispun de drivere Dirac și sunt echipate cu certificate Hi-Res Audio și Dolby Atmos.
Pe partea din spate a telefonului se află camera foto de top, încapsulată într-un design atemporal care arată interesant în oricare dintre cele două culori disponibile, Misty Green și Tempest Grey.
OnePlus Nord 3 5G vine echipat cu chipset-ul octa-core MediaTek Dimensity 9000 de 4 nanometri. În comparație cu modelul anterior OnePlus Nord 2T 5G, Dimensity 9000 oferă noului Nord o performanță mai bună a procesorului cu 42,9% și o creștere masivă a performanței GPU-ului cu 58,6%. OnePlus Nord 3 5G dispune de memorie până la 16 GB de RAM LPDDR5X, ceea ce, combinat cu software-ul RAM-Vita de la OnePlus, înseamnă că telefonul poate menține până la 44 de aplicații active în același timp.
OnePlus Nord 3 5G are o autonomie îndelungată datorită tehnologiei Battery Health Engine și sistemului de încărcare SUPERVOOC. OnePlus a echipat OnePlus Nord 3 5G cu o baterie de 5000 mAh - cu peste 10% mai mare decât cea găsită în OnePlus Nord 2T 5G. Battery Health Engine oferă o durata de viață de așteptată de până la 1600 de cicluri de încărcare, echivalentul încărcării complete - și al descărcării complete - a bateriei telefonului în fiecare zi pentru mai mult de patru ani. OnePlus Nord 3 5G dispune și de încărcare SUPERVOOC de 80 W, astfel că bateria se încarcă de de la 1 la 100% într-o jumătate de oră.
Telefonul vine si cu un sistem de răcire care măsoară 4129,88 mm2, cu tehnologie de grafit și o cameră de vapori mare.
OnePlus Nord 3 5G aduce pentru consumator soluția hardware și software de fotografiere disponibilă pe modelul de vârf OnePlus 11 5G.
Senzorul principal al camerei de pe OnePlus Nord 3 5G este Sony IMX890 de 50 de megapixeli, al lui OnePlus 11 5G, completat cu stabilizare optică a imaginii. Iar pentru situațiile în care nivelul de lumină scade, OnePlus Nord 3 5G dispune de TurboRAW Night, un algoritm dezvoltat de OnePlus, care face fotografii reușite pe timp de noapte prin realizarea mai multor fotografii simultan și folosind AI pentru a reduce zgomotul și a crește luminozitatea.
Chipsetul Dimensity 9000 împreună cu software-ul OnePlus OxygenOS asigură o latență redusă în previzualizarea fotografiilor și permite OnePlus Nord 3 5G să ofere posibilitatea înregistrărilor video 4K la 60 de cadre pe secundă, o premieră pentru gama OnePlus Nord.
OnePlus Nord 3 5G rulează sistemul de operare OxygenOS 13.1, care oferă o reducere cu 40% a consumului de energie al aplicațiilor și o instalare a acestora cu 15% mai rapidă decât OxygenOS 12. OnePlus se va asigura că Nord 3 5G va primi trei actualizări majore de software Android și patru ani de actualizări de securitate care, atunci când sunt combinate cu ratingul TÜV SÜD de 48 de luni Fluență A.
Preț și disponibilitate
În Romania, OnePlus Nord 3 5G va fi disponibil în două culori Misty Green și Tempest Gray de la jumatatea lunii Iulie în varianta 16GB RAM + 256GB. Pre'ul oficial n-a fost comunicat deocamdată, dar se pare că va fi în jurul sumei de 500 de euro.