Bilanţul tehnologiei: cât de corecte au fost previziunile din ianuarie 2012?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinaţia dintre ultrabook şi tabletă, dotată cu Windows 8 a fost unul dintre cele mai importante trenduri ale lui 2012
Combinaţia dintre ultrabook şi tabletă, dotată cu Windows 8 a fost unul dintre cele mai importante trenduri ale lui 2012

La finalul lui 2011, pe adevarul.ro şi în ziarul „Adevărul“ am scris previziunile noastre şi ale specialiştilor din întreaga lume pentru tehnologiile şi gadgeturile anului 2012. După 12 luni, le revizuim să vedem unde am greşit şi unde am avut dreptate. Cât de mult am visat şi cât a fost realitate?

2011

Un nou an Apple

În 2012 insă, toată lumea va dori iPhone 5. Despre viitorul gadget, site-urile de specialitate speculeaza ca va avea un ecran mai mare decat cel de 3,5 inci, desi Steve Jobs nu dorea acest lucru. De asemenea, carcasa aparatului va fi realizata din cauciuc, plastic si aluminiu. Pentru utilizatorii din tarile cu asemenea tehnologie, o conexiune 4G va fi disponibila, iar designul ar putea fi modificat pentru a permite introducerea unui ecran de 4 inci, desi multi dintre jurnalistii de specialitate nu cred ca Apple va renunta la stilul lui iPhone 4 si 4S.

2012

Nu a fost chiar un an Apple, dar tot ce am scris şi se ştia în acel moment despre iPhone 5 a fost adevărat. Dispozitivul a avut 4G şi un ecran de 4 inci. De asemenea, designul a rămas asemănător modelelor anterioare. Apple a păstrat atenţia media şi cea a fanilor. Nu a mai fost pe o poziţie atât de fruntaşă, dar iPhone 5 a fost aşteptat de milioane de omaeni, iar vânzările au fost impresionante.

2011

Procesoare tot mai puternice

Site-ul de specialitate nemtesc Macerkopf a vorbit, de asemenea, despre posibilitatea ca Apple sa monteze un procesor mai performant decat cel cu doua nuclee din prezent. Montarea unor procesoare uriase va fi probabil tema pe care o vor dezvolta taiwanezii de la HTC. Pe principiul "muscle car-urilor" americane, unde puterea este totul, acestia mizeaza pe un procesor quad core.

Viitorul dispozitiv s-ar putea numi Edge si imagini cu el au fost deja prezentate pe unele site-uri de specialitate. Despre aceste procesoare duble fata de cele din prezent, producatorii de la Nvidia au declarat pentru site-ul pcmag.com ca "oamenii vor considera telefoanele computerul lor principal. Telefoanele cu procesoare cvadruple vor fi practic calculatoare care vor putea inlocui multe dintre functiile unui PC".

2012

Ultimele 12 luni au fost marcate de apariţia procesoarelor cu patru nuclee. Samsung Galaxy S III şi Samsung Galaxy Note II sunt două dintre aceste dispozitive. Ceea ce numeam atunci Edge, a fost HTC One X. Cu toate acestea, anul 2012 nu a fost unul remarcabil pentru taiwanezi, deoarece vânzările lor nu au fost pe măsura calităţii dispozitivelor. De asemenea, pe piaţa tabletelor, Google Nexus 7 şi Asus Transformer sunt gadgeturi care au procesoare atât de puternice.


2011

Ecrane flexibile

Daca nici designul clasic si puterea absoluta nu sunt destule, 2012 ar putea marca prezentarea comerciala a telefoanelor flexibile, realizate din grafen, materialul-minune. Anul trecut, atat Samsung, cat si Nokia au facut demonstratii cu astfel de ecrane AMOLED care se puteau curba.

Unul dintre directorii de la Samsung, Robert Yi, a declarat ca "ecranele flexibile vor fi introduse undeva in 2012, speram in prima jumatate a anului". Sud-coreenii mai au o idee indrazneata: tableta transparenta a carui prototip a fost prezentat in decembrie 2011. De asemenea, prototipul Nokia Kinetic de 4 inci poate fi curbat si miscarile pot actiona functii ale display-ului. De la simple ecrane la un intreg telefon mobil, distanta este scurta pe o piata a tehnologiei mai activa decat oricand. Reprezentantii Nvidia vorbeau de smartphone-uri ca fiind inlocuitoare ale sistemelor desktop. Dar mai aproape de aceasta realizare sunt tabletele si ultrabook-urile. Apple detine 65% din piata tabletelor, iar in 2012 se estimeaza ca va ajunge la 57%, o scadere normala pe o piata cu o multime de aparitii noi.

2012

Nu, nu avem ecrane flexibile. Nu ştim dacă ne-am înşelat noi sau ne-am lăsat înşelaţi, dar ecranele au devenit mai bune, dar nu şi flexibile. Vorbim deja de astfel de display-uri pentru anul 2013,, când Samsung ar pregăti aşa ceva. Piaţa probabil nu a fost pregătită. Ceea ce am văzut în ultimele 12 luni a fost o îmbunătăţire a calităţii ecranelor, atât la Samsung, cât şi la Apple, cu display-ul Retina. Nu am fost flexibili, dar avem scuza că am visat prea mult şi am crezut că prototipurile telefoanelor care pot fi „purtate“ ar putea deveni realitate.

2011

iPad 3, cadou pentru Jobs?

Dar 2012 e si anul in care va aparea iPad 3. Unii spun ca de ziua lui Steve Jobs, pe 24 februarie, altii sunt mai realisti si pomenesc de martie sau aprilie. Clar este ca a treia generatie a tabletei Apple va avea un design putin modificat, dar care-i va da mai multa finete. Se anticipeaza ca grosimea dispozitivului va fi de 7,3 milimetri, camera foto va avea 5 megapixeli, un nou procesor, A6, va fi montat, iar bateria va rezista cu 20-30% mai mult. Site-ul bgr.com anticipeaza ca pretul va fi asemanator cu cel al lui iPad 2, de altfel un trend cu care americanii si-au obisnuit publicul la fiecare noua lansare.

2012

Noul iPad nu s-a numit iPad 3, ci fix noul iPad. De asemenea, a fost lansat pe 7 martie 2012, nu de ziua lui Steve Jobs. Designul a fost puţin modificat, tableta fiind chiar un pic mai groasă decât vechea generaţie. Grosimea a fost de 9,4 milimetri, nu de 7,3 milimetri. Camera foto a fost de 5 megapixeli, iar procesorul a fost A6X, cu o baterie mai rezistentă în teorie, dar cu probleme în practică. Preţul a fost asemănător cu iPad 2. Nu ne-am înşelat, dar era şi greu să o facem.

2011

Tableta sau ultrabook

Cu ce se va lupta totusi tableta Apple? Asus a prezentat la finalul anului gadgetul Transformer Prime cu procesor quad core si care se poate transforma cu usurinta in laptop, cu ajutorul unui suport in care este introdus si care functioneaza ca o tastatura normala. Disponibil pe unele piete din decembrie, in 2012 va fi accesibil oricarui doritor. De asemenea, de urmarit este si Amazon Kindle Fire. Cel mai bine cumparat gadget in perioada Sarbatorilor, tableta scoasa de retailerul american este considerata de jurnalistii de tehnologie primul concurent cu adevarat serios al Apple.

Pentru cei care nu sunt multumiti de o tableta, dar sunt dispusi sa dea o suma de bani destul de mare pe un gadget cu mobilitate, ramane alternativa ultrabook-ului. Aceste laptopuri ultrasubtiri au fost scoase de producatori ca un raspuns la MacBook Air de la Apple. Revista "Time" a vorbit deja de posibilitatea ca acest an sa fie cel in care ultrabook-urile vor domina piata.

Cu preturi cuprinse intre 700 si 1.000 de euro, momentan nu sunt insa destinate masei de cumparatori din Romania. Totusi, in 2012, producatorii doresc ca 40% din vanzarile de laptopuri sa fie din aceasta categorie, mai ales ca aparitia unor noi produse pe piata le vor ieftini. Acer a prezentat primul rival demn pentru produsul Apple, Acer S3.

2012

Nu a fost anul ultrabook. Tehnologia despre care se spunea că va fi salvatoarea calculatoarelor la nivel mondial nu a reuşit să devină atât de populară pe cât ne aşteptam cu toţii. Astfel, potrivit firmei de analiză iSuppli, până la finalul anului se vor fi vândut aproape 11 milioane de astfel de gadgeturi, faţă de previziunea iniţială de 22 de milioane. Probleme identificate de iSuppli au rămas aceleaşi din 2011: marketingul prost şi preţurile care nu sunt atractive.

În schimb, pe piaţa hibridelor am asistat la o agitaţie continuă. Asus Transformer Prime este unul dintre cele mai bune dispozitive ale anului, iar toţi producătorii care au lansat terminale cu Windows 8 au un hibrid, într-o formă sau alta. Ce nu am anticipat deloc a fost lansarea Windows 8 şi invazia de dispozitive de pe piaţă. Deşi rezultatele nu sunt încă încurajatoare, Microsoft a lansat Surface, o tabletă care are şi tastatură, iar toţi producătorii au prezentat ultrabook-uri touchscreen. Deşi vânzările sunt încă modeste, trendul este clar: ultrabook-ul PC clasic nu poate rezista, iar ultrabook-ul care se trage direct din tablete poate fi viitorul versatilităţii.

2011

O noua perspectiva asupra televizorului

Tehnologia Smart TV, care combina simplele televizoare cu dispozitivele conectate la internet si care pot primi continut de pe serverele virtuale, se dezvolta din ce in ce mai mult. Anul viitor, marii producatori vor anunta noi gadgeturi, iar Apple s-ar putea sa intre si pe aceasta piata, cu viitorul iTV. Aceste televizoare se vor concentra mai putin pe programele oferite prin cablu, ci pe continutul online, aplicatii si jocuri ce pot fi gasite pe magazinele virtuale.

2012

Apple nu ar intrat pe piaţă cu niciun televizor. La un an distanţă, zvonurile se păstrează, fiind atemporale. Televizoarele smart s-au dezvoltat, iar LG şi Samsung au fost campionii acestei categorii. La începutul anului, televizoarele smart reprezentau 20% din numărul total de dispozitive vândute pe piaţă, iar evenimentele cele mai importante ale anului, Olimpiada de la Londra şi alegerile prezidenţiale din Statele Unite au demonstrat că oamenii au mai mult de un ecran: televizorul se combină cu Twitter-ul, unde se comentează tot ce se întâmplă într-un ritm alert.

2011

Telefoane inteligente, ieftine ca braga

Pe o piata aglomerata de marii jucatori, utilizatorii ar putea uita si de existenta altor marci in ascensiune, care ofera telefoane inteligente ieftine. Marcile chinezesti ZTE, Huawei si Xiaomi pot avea o rezonanta stranie, dar dispozitivele lor sunt o alternativa populara pentru masele conectate la tehnologie, dar fara posibilitati financiare. De asemenea, romanii pot intra in aceasta categorie cu smartphone-urile dual SIM, P1 AllDro al brasovenilor de la Allview.

La mijlocul lui decembrie anonimii de la Xiaomi au scos la vanzare un smartphone de 250 de euro, cu procesor 1,5 Ghz (prezent doar pe Samsung Galaxy Nexus si Nokia N9), camera de 8 megapixeli si sistem Android. Surpriza a fost ca, in cateva ore, 100.000 de exemplare au fost comandate, iar vanzarile s-au oprit din cauza lipsei terminalelor pe stoc. In septembrie, cand precomenzile au fost acceptate, Xiaomi a dat 300.000 de telefoane in doua zile, sugerand o nevoie acerba pe piata de gadgeturi performante si ieftine.

De asemenea, Huawei a renuntat la a mai face telefoane pentru operatorii mobili si va intra cu brandul propriu chiar si pe piata din Romania. Smartphone-urile Vision si Honor sunt dotate cu procesoare single core de 1 Ghz si 1,4 Ghz, designul este asemanator unor modele mai scumpe, iar ecranul tactil poate concura cu cel de pe Samsung si Apple. Preturile acestora vor fi, la liber, undeva intre 300 si 500 de euro.

2012

Chinezii s-au dezvoltat. ZTE şi Huawei au lansat dispozitive cu procesoare quad core, iar chinezii au urcat pe piaţă. În trimestrul al treilea al anului 2012, ZTE a ajuns la 4,2% din piaţa de telefoane inteligente, livrând 7,5 milioane de terminale.

Ambii producători au renunţat să mai facă dispozitive pentru operatorii mobili şi au devenit independenţi. Huawei Ascend P1 este pe piaţa din România la un preţ de 1.700 de lei şi are o cameră foto de 8 megapixeli şi un procesor dual core. Pentru anul viitor, chinezii vor să vină cu o phabletă: Ascend Mate va avea 6,1 inci.

De asemenea, românii au fost foarte activi, iar anul acesta au lansat zeci de gadgeturi, după cum am scris şi în articolul „Anul gadgeturilor româneşti“. Cei mai activi au fost braşovenii de la Allview, cu o lansare aproape la fiecare lună, urmaţi de Evolio, E-Boda şi InfoTouch, ultimii intrând timid pe piaţa tabletelor. Oricum ar fi, românii au demonstrat că pot să se lupte pe piaţa locală cu marii producători, oferind nu numai preţuri mai accesibile, dar şi dispozitive de calitate, cum ar fi seria AllDro de la Allview sau tabletele E-Boda sau Evolio Aria.
 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite