Tehnologiile care au detronat tehnologii: tabletele au depăşit netbook-urile, iar smartphone-ul e alegerea universală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tabletele au înlocuit netbook-urile şi cititoarele de cărţi. FOTO evleaks/Twitter
Tabletele au înlocuit netbook-urile şi cititoarele de cărţi. FOTO evleaks/Twitter

Unele tehnologii apar doar ca experimente, cum a fost masa tactilă Surface de la Microsoft, iar altele câştigă atenţia pieţei şi devin succese pentru o anumită perioadă. Netbook-urile, cititoarele electronice de cărţi sau playerele de muzică sunt câteva astfel de dispozitive care au sfârşit (sau vor sfârşi) îndepărtate de pe piaţă de către alte tehnologii.

Ideea de a micşora calculatoarele a apărut la scurt timp după ce calculatoarele personale au ieşit pe piaţă. Şi este normal, oamenii vor echipamente pe care să le care cu ei, nu să fie legaţi de un anumit loc. Astfel, tabletele sunt dintre cele mai populare astfel de dispozitive, acum, dar apariţia şi succesul acestora au dus la scăderea interesului pentru netbook-uri şi e-readere.

image

Netbook-ul a fost o poveste de trei ani (aproape)

Laptopul sub forma de netbook a apărut la finalul anului 2007. Era mic, era uşor, dar şi cu un ecran destul de mic şi slab dotat faţă de celelalte PC-uri. Totuşi, dimensiunile reduse au fost mai importante pentru cumpărători, astfel că a devenit tot mai popular. De la Acer la Dell, de la HP la Asus, producătorii şi-au încercat norocul în această categorie şi unii au avut succes. Dar până la începutul lui 2010.

Un mic pericol a fost şi Macbook Air, laptop lansat la începutul lui 2008, dar în ciuda avantajelor sale era încă prea scump pentru a fi o alternativă viabilă la un netbook. Însă în 2010 a fost lansat primul Kindle Fire HD la produsele celorlalţi producători (Lenovo, Asus, Motorola).

În septembrie, Asus a anunţat că închide linia EeePC din cauza cererii tot mai mare pentru tablete. Macbook Air încă rezistă, dar este mai mult un ultrabook, decât un netbook. Iar în al doilea trimestru fiscal al anului, Apple a vândut 14 milioane de iPad-uri, în creştere cu 26% faţă de anul trecut, ajungând la un total de 98 de milioane de unităţi livrate. Compania a reuşit într-un trimestru ceea ce mulţi producători de netbook-uri n-au reuşit în cinci ani.

Într-un interviu acordat publicaţiei „Time“, directorul de marketing al Apple Phil Schiller a vorbit despre viziunea companiei asupra netbook-urilor.

Tableta iPad este răspunsul nostru la calculatorul de 500 de dolari. Timpul ne-a dat dreptate în această privinţă.

E-reader-ul a fost resuscitarea cititului pentru o perioadă

Conceptul de e-reader a fost lansat încă din 1930 de către Bob Brown, dar acestea au captat atenţia pieţei în ultimii ani. Nu sunt foarte mulţi jucători pe această piaţă, iar cititoarele au început să fie folosite şi la navigatul pe Internet, fiind dotate cu conexiune WiFi sau 3G (Paperwhite de la Amazon), dar pierd în faţa tabletelor de 200 de dolari. Iar tabletele de 100 de dolari pot să nu fie un vis prea îndepărtat.

Potrivit IHS iSuppli, în 2010 au fost vândute 10 milioane de cititoare electronice, cifra a ajuns la un vârf de 23 de milioane în 2011, dar în 2012 a scăzut la aproape 15 milioane de unităţi. Însă pentru anii viitori este prevăzută o scădere constantă. Asta pe măsură ce Nexus 7 şi Kindle Fire s-au dovedit două tablete ieftine şi căutate de utilizatori, cu câteva milioane de exemplare vândute. Desigur, cifra totală a acestor două produse nu o depăşeşete pe cea a cititoarelor, dar vânzările Amazon, spre exemplu, îşi pregăteşte ieşirea din această categorie cu o intrare şi stabilizare pe cea a tabletelor Android.

image

Cititoarele electronice încă sunt preferate de către pasionaţii de lectură în dauna tabletelor datorită autonomiei mai mari şi a ecranului mai bun (pentru citit), dar tabletele au aplicaţii, au un browser mai bun, pot stoca mai mult şi conţinut divers, şi sunt mult mai interesante în vederea alegerii pentru divertisment diversificat. Piaţa tabletelor mici are un potenţial mare, fapt pentru care şi Apple a lansat iPad Mini, deşi Steve Jobs a afirmat că nu va fi cazul.

Tehnologia a ajutat jurnalismul, tehnologia îl duce într-o lume nouă

Tiparul a fost tehnologia vitală pentru jurnalism şi pe baza acestuia a crescut tot mai mult în secolele 19 şi 20, dar în secolul 21 o nouă tehnologie schimbă jurnalismul: Internetul. Şi odată cu Internetul, tabletele şi reţelele sociale. „Newsweek“, o publicaţie veche de aproape 80 de ani, îşi încheie apariţia în print. În acelaşi an, „The Daily“, o publicaţie apărută doar pentru noua piaţă a tabletelor, şi-a anunţat retragerea.

În cazul „Newsweek“ e vorba de costuri şi de adaptarea la un nou mediu, în cazul celei de-a doua este vorba de neadaptarea la o piaţă pe care spera să o domine. Acest lucru nu înseamnă că experimente ca „The Daily“ nu pot avea succes, doar că strategia nu a fost dintre cele mai fericite. Dacă după momentul lui Gutenberg răspunsul nu a mai fost scrierea de mână, ci tipărirea, acum răspunsul nu mai e tipărirea, ci noile tehnologii: online şi dispozitive mobile.

image

Şi potenţialul este mare, după cum a arătat „New York Times“ în proiectul „Avalanşa“. Aceeaşi publicaţie a introdus paywall-ul, adică plata unui abonament lunar/anual pentru a avea acces la articolele publicate online. O măsură similară a fost luată şi de „Dilema veche“, în România.

Smartphone-ul, dispozitivul pentru tot şi toate

Telefonul mobil este şi tabletă, şi cititor de cărţi, şi ziar. Este toate într-un singur dispozitiv cu dimensiuni de la reduse la medii. Are aplicaţii şi acces la Internet, deci divertismentul este pe cât de diversificat se poate, dar este şi o „bibliotecă“ bună. De asemenea, aceste aparate vor înlocui, dacă nu au făcut-o deja pentru mulţi, playerele de muzică.

iPod-ul a dominat vreme de câţiva ani această piaţă, fiind unul dintre cele mai bune aparate pentru muzică şi, uneori, filme, dar şi aici cota de piaţă scade. În al treilea trimestru al anului, Apple a vândut peste 7 milioane de iPod-uri, în scădere cu 20% faţă de anul trecut. Şi compania a intuit această schimbare, motiv pentru care a lansat, la puţin timp după primul iPhone, un iPod Touch care să fie un smartphone, dar fără funcţia de telefon. Până acum, de la primul exemplar, au fost vândute 357 de milioane de iPod-uri.

Smartphone-urile medii spre premium vin cu ecran între 4 şi 5 inci şi după cum arată cifrele de vânzări ale Galaxy S3, utilizatorii nu par să se descurce mai greu cu un dispozitiv mai mare. Ba dimpotrivă, mulţi pot aprecia un ecran mai mare, cum ar fi cel de pe Note 2, împreună cu avantajele pe care acesta le prezintă, de la navigat pe Internet la proiecte create pe telefon.

Android ca sistem de operare gratuit şi fără cerinţe de hardware a făcut ca dispozitivele să fie tot mai ieftine şi tot mai multe. Astfel, telefoanele obişnuite pierd teren în faţa smartphone-urilor, iar laptopurile vor fi, în viitor, nişte tablete modulare în funcţie de necesităţi.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite