Alertă pentru cei cu BlackBerry Z10: fără sistem de operare actualizat, hackerii ar putea prelua controlul telefonului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Utilizatorii de BlackBerry Z10 care nu au softul actualizat pot fi afectaţi de bug FOTO Adevărul/Răzvan Băltăreţu
Utilizatorii de BlackBerry Z10 care nu au softul actualizat pot fi afectaţi de bug FOTO Adevărul/Răzvan Băltăreţu

BlackBerry a publicat un sfat preventiv de securitate pentru toţi utilizatorii care au achiziţionat smartphone-ul BlackBerry Z10. O aplicaţie prezentă în acest telefon ar putea oferi acces hackerilor la telefon atât fizic, dar şi prin intermediul internetului wireless.

Potrivit "Ars Technica", un bug într-un sistem care permite localizarea telefonului pierdut ar putea deschide accesul hackerilor la dispozitiv. Pentru a face acest lucru, arată BlackBerry, un hacker ar trebuie să întâlnească o situaţie ideală: clientul să aibă instalat BlackBerry Protect, să reseteze parola dispozitivului şi să descarce o anumită aplicaţie.

Eroarea nu se află în sistemul de operare BlackBerry 10, ci în aplicaţia BlackBerry Protect. Utilizatorii cu BlackBerry Q10 sau BlackBerry Z10, care au ultima ediţie a sistemului de operare, 10.0.10.648.

Cei care au deja un BlackBerry Z10, dar nu au actualizat sistemul de operare sunt invitaţi de către canadieni să o facă, pentru a evita această posibilă eroare. Momentan nu s-au înregistrat atacuri informatice asupra utilizatorilor de BlackBerry 10, dar acest lucru s-a întâmplat şi din faptul că softul este nou şi nu are foarte mulţi utilizatori, destinaţia preferată a hackerilor fiind Android.

De asemenea, BlackBerry Z10 a primit certificarea din partea guvernului american pentru a fi un dispozitiv folosit de către angajaţi.

Ce poate face un hacker cu această vulnerabilitate?

Varianta cea mai complexă pe care o prezintă BlackBerry este cea în care hackerul chiar are acces la telefonul mobil, iar atunci este posibil să acceseze BlackBerry Hub, aplicaţiile, poate debloca telefonul, dar să deblocheze şi contul de muncă al unui asemenea telefon. De asemenea, device-ul se poate accesa şi prin intermediul conectării USB.

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul oficial BlackBerry. Nu uitaţi, cei care aveţi BlackBerry Z10, actualizaţi-vă sistemul de operare preventiv.

________________________________________________________________________________

Citiţi mai multe despre sistemul de operare BlackBerry 10

FOTO BlackBerry 10 şi cele mai utile trei funcţii pe care compania le-a introdus

BlackBerry 10 este un sistem de operare la care canadienii de la Research in Motion (actualmente BlackBerry) au lucrat timp de câţiva ani, pe diversele sale versiuni. Acum, acest sistem de operare vine cu trei funcţii foarte utile oricui, iar una este benefică echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală.

REVIEW BlackBerry Q10 - tastatura fizică trăieşte mai departe pe noul telefon BlackBerry, iar fanii vor fi mulţumiţi

BlackBerry Q10 este moştenitorul liniilor Bold şi Curve. Dacă ai fost vreodată (sau încă eşti) fan al tastaturii BlackBerry, atunci acesta e prezentul şi viitorul. În jurul tastaturii fizice se învârte totul când vine vorba de acest telefon. Noi l-am avut în grijă şi utilizare în ultima săptămână, acum venim cu un review despre noul produs cu BlackBerry OS 10.

BlackBerry Q10, cel mai bun smartphone cu tastatură, disponibil în România şi la Vodafone. Preţul începe de la 99 de euro

De azi, BlackBerry Q10, smartphone-ul Canadian cu sistemul de operare BlackBerry 10 şi tastatură completă poate fi achiziţionat şi de la Vodafone, direct din magazine sau online.

BlackBerry Q5 este cel mai ieftin smartphone cu BlackBerry 10

BlackBerry a anunţat al treilea telefon al său cu BlackBerry 10. BlackBerry Q5 este un smartphone mai ieftin, pentru pieţele emergente, cum ar fi India, Europa de Est, Orientul Mijlociu sau Asia.

Aplicaţiile pentru BlackBerry 10 sunt tot mai multe, dar numeroase sunt şi cele portate de pe Android

BlackBerry 10 este la început de drum, dar pare că se descurcă destul de bine, cel puţin în privinţa aplicaţiilor. Astfel, în doar două luni a câştigat încă 30.000, dar multe dintre acestea sunt portate de la Android.

Deviza BlackBerry: „Oferă-le ce ai mai bun et impera!“ Prima aplicaţie de pe BlackBerry 10 care ajunge pe Android şi pe iPhone din vară

BlackBerry oferă una dintre cele mai bune funcţii ale sale platformelor concurente iOS de la Apple şi Android de la Google. Decizia vine în pofida faptului că şeful BlackBerry nu mai vede iPhone drept un telefon adaptat vremurilor.

A apărut primul update pentru platforma Blackberry 10

Blackberry a lansat, vineri, primul update pentru platforma Blackberry 10, lansată luna trecută în cadrul unui eveniment special. Update-ul promite o durată mai mare a bateriei şi imagini mai clare în codiţii de luminozitate scăzută, potrivit SlashGear.

REVIEW BlackBerry Z10 - canadienii au învăţat să facă smartphone-uri bune

BlackBerry Z10 este cel mai bun model lansat de canadienii de la fosta companie Research in Motion (RIM), actuală BlackBerry. Este un model cu ecran tactil, are un nou sistem de operare şi compania vrea de la acesta, şi „fraţii“ săi, să-i readucă succesul. Poate face acest lucru?

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite