Operaţiile pentru slăbit pot provoca leziuni ale nervilor
Pacienţii care au suferit intervenţii chirurgicale menite să trateze obezitatea, de tipul bypass-ului gastric, pot avea probleme neuronale şi deficienţe în asimilarea nutrienţilor necesari,
Pacienţii care au suferit intervenţii chirurgicale menite să trateze obezitatea, de tipul bypass-ului gastric, pot avea probleme neuronale şi deficienţe în asimilarea nutrienţilor necesari, arată Reuters Health. Corectarea acestor deficienţe ar putea ajuta doar pe unii dintre pacienţi, a declarat dr. Katalin Juhasz-Pocsine de la Universitatea din Arkansas, SUA. Unii pacienţi rămân însă cu probleme pentru toată viaţa. Simptomele pot apărea şi la câţiva ani după operaţie, iar cauza pe care o suspectează cercetătorii este epuizarea unor stocuri de nutrienţi pe care organismul nu le mai poate asimila în urma operaţiei. "Unii dintre pacienţi au halucinaţii şi îşi pierd chiar abilitatea de a merge la câteva luni după operaţie", a explicat Juhasz-Pocsine. "După ce trec aceste simptome acute, persoanele se simt foarte slăbite şi durează cam un an de zile până se recuperează", a continuat aceasta. Cercetătoarea a declarat că pacienţii care nu se mai recuperează au afectat cordul spinal, ceea ce duce la imposibilitatea coordonării, la spasme şi la necesitatea ca indivizii să folosească pentru deplasare scaunul cu rotile.





















































