Vinland, ținutul legendar al vikingilor. Misterul primei colonii europene din America de Nord

Vikingii au fost primii europeni care au încercat să colonizeze America de Nord. Iar dovezile arheologice oferă această certitudine. Prima așezare europeană de pe continentul american a fost pe coasta canadiană și a fost întemeiată de un explorator viking acum mai bine de 1000 de ani în urmă.

Vikingi debarcând în Lumea Nouă Foto: imagine creata cu AI

În anul 1492, Cristofor Columb descoperea America încercând să ajungă pe un drum mai scurt către Indii. Afirmația este cât se poate de adevărată, dar toată lumea știe că, de fapt, europenii au găsit un drum către Lumea Nouă cu aproape jumătate de mileniu înaintea lui Columb.

Adevărații descoperitori ai Americii au fost vikingii, nu există niciun dubiu. Mult timp a fost contestată ideea că aceștia au și coborât pe mal și că ar fi locuit o vreme acolo. Ei bine, dovezile arheologice, încă de acum cinci ani, indică faptul că vikingii au fost nu doar descoperitorii Americii, dar și primii europeni care au încercat să o colonizeze. Poate ar fi și reușit dacă nu i-ar fi împiedicat o ceartă aparent banală.

Exploratorii nordului

Era vikingă a început undeva prin secolul al VIII-lea, după ce un grup de războinici scandinavi a devastat Mănăstirea Lindisfarne de pe coastele Angliei. Din acel moment, atacurile s-au repetat cu furie în mai multe locuri din Insulele Britanice și apoi în toată Europa.

În două secole, războinicii din Insulele Scandinave au trecut prin foc și sabie Europa Vestică, au intrat pe râurile interioare din Europa de Est, au întemeiat regate în ținuturile slavilor de Est și au pătruns chiar în Mediterana, devastând așezări din Spania sau Italia. Împinși mai ales de condiții demografice, economice și climatice, vikingii au îngrozit populația europeană. Nu au fost însă numai războinici. Din contră, au fost și negustori, buni administratori, întemeietori de dinastii și regate, dar mai ales navigatori și exploratori excelenți. Au preferat drumurile nordului, pe care le-au străbătut cu drakkarele, corăbiile lor lungi cu cap de dragon, special concepute pentru Atlanticul de Nord.

„S-a putut susține că reprezintă pentru lumea scandinavă ceea ce templul grec este pentru lumea mediteraneană. Mai mult decât armele, corabia este obiceiul legitim al mândriei vikingului și sunt cu sutele cazurile când poeții scalzi au compus kenningar sau metafore pentru a desemna «bidiviul valurilor», acest uimitor vehicul care, de la Marea Albă la țărmurile Massachusetts-ului, a făcut să fie extinse frontierele lumii cunoscute”, preciza Frédéric Durand, profesor emerit al Universității din Caen și un specialist al istoriei vikingilor, în lucrarea sa „Vikingii”.

Nava vikingă, acționată de 16 perechi de vâsle lungi de 4–4,5 metri, avea o lungime totală de aproximativ 20 de metri și o lățime de aproape 5 metri. O cârmă despre care se spune că era revoluționară asigura controlul. Corabia era dotată și cu o pânză rectangulară prinsă de un catarg central. Cu această minune a tehnicii navale din acea perioadă, vikingii despicau valurile înghețate. Așa au ajuns în Islanda și mai apoi în Groenlanda.

America nu a fost descoperită de vikingi în urma unui voiaj îndelungat din Insulele Britanice sau Scandinavia până pe coastele Canadei de astăzi, de exemplu. Ar fi fost imposibil, mai ales din punct de vedere logistic, al aprovizionării cu apă dulce și alimente. Vikingii au ajuns în Islanda cel mai probabil în secolul IX. Mai apoi au plecat către Groenlanda. Insula a fost descoperită și locuită pentru prima dată de un om acuzat de omor.

Povestea începe cu tatăl său, Þorvaldr Ásvaldsson. Acesta a fost un viking izgonit din Norvegia tot pentru o crimă. A ajuns în nord-vestul Islandei. Fiul său, Erik, cel care va ajunge cunoscut în istorie sub numele de Erik cel Roșu, omoară un om în Islanda și este izgonit. A preferat să plece către vest, în căutare de noi teritorii, și a descoperit Groenlanda. Pe insulă au ajuns și alți vikingi alungați din comunitățile lor din diferite cauze.

Un negustor rătăcit și niște țărmuri necunoscute

Din Groenlanda nu este o distanță atât de mare până pe țărmurile septentrionale ale Americii de Nord. Dar nici nu era o treabă ușoară, mai ales din cauza condițiilor meteorologice. Tocmai de aceea vikingii nici nu se încumetau către vest, deși erau conștienți că acolo s-ar putea afla un nou țărm.

Cu toate acestea, hazardul a rezolvat problema. Pe la începutul secolului al XI-lea, un războinic și un negustor islandez s-a rătăcit în drumul său către Groenlanda. Acesta se numea Bjarni Herjólfsson și era fiul unuia dintre primii coloniști ai Islandei, Herjólfr Bárðarson. Totodată, tatăl lui Bjarni a fost unul dintre tovarășii lui Erik cel Roșu.

Saga Groenlandezilor spune că Bjarni era un negustor de succes care își petrecea de obicei primăvara și vara făcând comerț în toată Scandinavia. În anul 986 d.Hr., acesta se întorcea în Islanda la finele verii, pentru a petrece toamna și iarna alături de tatăl său. În Islanda, Bjarni află că părintele său a plecat în Groenlanda cu Erik cel Roșu. Fără să știe prea bine unde se afla această insulă, Bjarni a rătăcit din cauza ceții.

„În 986, un oarecare Bjarni Herjolfson, pornind dinspre Islanda către Groenlanda, a rătăcit calea din cauza unei furtuni și, purtat mereu mai departe către vest, a zărit în trei rânduri țărmul, când acoperit de păduri, când acoperit de ghețari”, scria Frédéric Durand, profesor emerit al Universității din Caen și specialist al istoriei vikingilor, în aceeași lucrare, „Vikingii”. În cele din urmă, Bjarni a ajuns acasă la tatăl său. A povestit însă despre aceste noi pământuri. Nu s-a mai întors însă niciodată să le exploreze.

Helluland, Vinland și Markland

Dacă Bjarni nu s-a oprit să exploreze noile țărmuri, au făcut-o alții în locul lui. Povestea despre noile pământuri a circulat din gură în gură, iar vikingii erau mereu interesați să găsească locuri noi, în primul rând tinerii care doreau să întemeieze noi așezări. Leif, fiul lui Erik cel Roșu, i-a cumpărat corabia, spun vechile saga, și a pornit la rândul său către vest cu doar 35 de războinici. A găsit tot ceea ce spuneau poveștile lui Bjarni.

Ulterior, specialiștii au concluzionat că acesta a ajuns prima dată la Island of Resolution, apoi în zona Labradorului, Insula Terra Nova și mai apoi tot la sud. Leif nu s-a mulțumit doar cu privitul, a și ancorat. Prevăzător, nu a intrat în interiorul continentului. A iernat pe țărmurile insulei Terra Nova (Canada de astăzi). A trimis un grup de războinici conduși de un german numit Tyrkir. La întoarcere, acesta a mărturisit că a găsit vii sălbatice, iar ținutul a primit numele de Vinland, adică „Țara Vinului”.

Confruntare ipotetică între ameridieni și vikingi Foto: imagine creata cu AI

Un alt teritoriu descoperit de Leif primește numele de Helluland, adică „Țara de Piatră”. Specialiștii cred că, de fapt, echipajul lui Leif Eriksson a ajuns pe coastele Labradorului, până către Golful Sfântul Laurențiu. Helluland a fost identificată ca fiind Frobisher Bay în zona peninsulei Labrador, iar Golful Sfântul Laurențiu era Vinland. Totodată, Leif a descoperit și un Markland („Țara pădurilor”), adică coasta Labradorului. Zona este descrisă ca fiind cu o climă temperată, bogată în lemn, piatră și mai ales somon sălbatic.

„Vikingii au ajuns în America de Nord. Acesta este un fapt istoric. Mărturiile scrise și arheologice nu lasă loc niciunei rezerve: la un moment dat, în jurul anului 1000, oameni ale căror legături culturale ajungeau, trecând peste Groenlanda și Islanda, în Scandinavia, au atins țărmurile Americii de Nord. A nega sau chiar a pune la îndoială acest fapt ar însemna a nesocoti dovezi istorice zdrobitoare”, scria istoricul Donald Logan.

Primii coloniști europeni pe tărâm american și „strâmbii”

Vikingii nu doar au descoperit America, dar au încercat să o și colonizeze, adică să locuiască aici pe termen lung. Ei bine, dacă până acum câțiva ani această teorie era privită cu suspiciune de unii oameni de știință, descoperirile arheologice au confirmat fără echivoc faptul că scandinavii au locuit o perioadă pe țărmurile Americii de Nord. Pe de o parte, sunt echipajele lui Leif Eriksson care au iernat în zona Labradorului. Ulterior, un alt fiu al lui Erik cel Roșu, Thorvald, a plecat cu 30 de oameni pe urmele fratelui său. Se spune că a rămas două ierni pe insula Terra Nova, pentru ca mai apoi să urce pe râul Sfântul Laurențiu.

În zona râului, vikingii au intrat în contact cu amerindienii, pe care i-au numit „skræling”, adică „strâmbii”. Războinici de temut și cu arme de fier, vikingii au început să-i masacreze pe amerindienii care nu se dovedeau prea prietenoși sau care încercau să le oprească înaintarea. Thorvald este însă ucis de amerindieni cu săgețile. Echipajele se întorc în Groenlanda.

Ulterior, un alt viking islandez care a tranzitat și Groenlanda, Thorfinn Karlsefni, a sosit pe insula Terra Nova cu trei corăbii pline de coloniști. Se spune că vikingii s-au stabilit pe țărmurile Americii și au început să deschidă o rețea de comerț cu amerindienii. Această poveste a aprins imaginația multor colecționari și amatori de senzațional, așa că prin diverse state americane au început să „apară” obiecte vikinge. Aproape toate au fost considered fie falsuri, fie obiecte aduse din Europa în timpuri moderne.

Există însă dovezi arheologice clare care atestă că vikingii au ajuns în America și au încercat să o colonizeze. În anii '60, soții Ingstad au descoperit în zona nordică a Newfoundland, în apropierea localității L'Anse aux Meadows, o așezare vikingă. În urmele de locuințe găsite, arheologii au descoperit ace de bronz cu cap în formă de inel (folosite pentru prinderea mantalelor), lămpi de ulei, greutăți pentru fus, fragmente dintr-un ac de os pentru tricotat, dar și cantități mari de zgură, ceea ce indică faptul că acolo lucrau fierari. Nu lipseau nici cuie și nituri de fier, indicând prezența unui doc pentru construcția sau mentenanța corăbiilor.

Anse Aux Medows reconstituire AI ipotetică Foto: imagine creata cu AI

Conform datărilor recente din anul 2021, s-a stabilit pe baza fragmentelor de lemn din sit, prin analizarea inelelor de creștere ale copacilor și a creșterii bruște a concentrației de carbon-14 din anii 993–994, că acea așezare era folosită din 990 d.Hr. până prin 1145 d.Hr. Adică o perioadă îndelungată de timp, mai bine de un secol. Birgitta Wallace, unul dintre arheologii implicați, a precizat că tipurile de clădiri „sugerează că navigația maritimă reprezenta cea mai importantă funcție a așezării”. Adică avea mai multe ateliere pentru repararea și construirea de ambarcațiuni, cu locuințele celor care deserveau docurile.

Situl, spun specialiștii, era folosit ca bază pentru lansarea de noi expediții și deservesc cel mai probabil o altă așezare care încă nu a fost descoperită. L'Anse aux Meadows nu este Vinlandul lui Leif Eriksson, dar este un port sau niște docuri care deserveau o așezare sau mai multe așezări vikinge pe coasta Americii de Nord. Se pare că prezența vikingilor în America de Nord a încetat atât din cauza schimbărilor climatice, cât și din cauza unor războaie civile între creștini și cei care rămăseseră păgâni. Efectiv s-au măcelărit între ei, iar cei rămași au devenit vulnerabili în fața schimbărilor climatice, dar și a atacurilor amerindienilor.