Una dintre cele mai misterioase și terifiante arme din Antichitate: era ca o gheară capabilă să ridice și să distrugă corăbii întregi

Una dintre cele mai misterioase și terifiante arme din trecut a fost folosită acum mai bine de 2.000 de ani, în sudul Italiei. A fost una dintre primele tehnologii mecanice sofisticate utilizate în război și a avut efecte devastatoare. Era capabilă să ridice și să zdrobească corăbii.

Gheara lui Arhimede în acțiune Foto: wikipedia

În anul 214 î.Hr., o puternică flotă romană se îndrepta spre cetatea grecească Siracuza, situată pe coasta estică a Siciliei, la Marea Ionică. Era una dintre cele mai înfloritoare cetăți grecești din Mediterana, un important centru al artei și al științei. Sfidase însă Roma, o putere emergentă, aflată în plin război cu Cartagina pentru supremația în bazinul mediteraneean.

Ajunși sub zidurile Siracuzei, în timp ce încercau să debarce soldați și să atace fortificațiile, romanii s-au trezit în mijlocul unui adevărat coșmar. Corăbiile lor erau smulse din apă și aruncate pe stânci, cu tot cu echipaje și soldați. Pentru oamenii acelor vremuri, asemenea întâmplări păreau supranaturale.

În spatele acestor atacuri, desprinse parcă dintr-un film științifico-fantastic, se aflau însă un singur om și geniul său. Era vorba despre Arhimede, iar dispozitivul care distrugea corăbiile romanilor fusese inventat de el: unul dintre primele brațe mecanice militare cunoscute în istorie.

„O asemenea teroare îi cuprinsese pe romani, încât, dacă zăreau fie și o mică funie sau o bucată de lemn ieșind din zid, începeau imediat să strige că Arhimede era din nou pe cale să arunce asupra lor vreunul dintre mecanismele sale de război. Se întorceau cu spatele și fugeau, iar Marcellus a renunțat la luptele și atacurile directe, punându-și toate speranțele într-un asediu de lungă durată”, scria Plutarh în „Vieți paralele”.

Un leagăn al civilizației, al invențiilor, al artelor și al geniului

Povestea acestui mecanism începe cu orașul Siracuza și cu Arhimede. Siracuza a fost o colonie grecească întemeiată în anul 733 î.Hr. de coloniști veniți din Corint. Orașul a devenit în scurt timp una dintre cele mai puternice și mai bogate metropole ale lumii mediteraneene antice.

Stăpânind o regiune prosperă de pe coasta Siciliei, Siracuza și-a extins treptat controlul asupra teritoriilor învecinate. De-a lungul istoriei sale, cetatea a fost condusă atât de regimuri oligarhice, dominate de mari proprietari, negustori și armatori, cât și de tirani sau regi. Unii dintre acești conducători s-au remarcat prin realizările politice și militare, dar și prin sprijinul acordat artelor și științelor. Printre cei mai importanți s-au numărat Gelon, Hieron I, Agatocle și Hieron al II-lea.

Aceștia au stăpânit, în diferite perioade, o mare parte a Siciliei, extinzând influența Siracuzei asupra cetăților grecești din Magna Graecia, numele dat ansamblului de colonii grecești din sudul Peninsulei Italice, și asupra unei întinse zone din centrul Mediteranei.

Arhimede Foto: wikipedia

Ei au întemeiat colonii și avanposturi comerciale în puncte strategice, inclusiv așezări siracuzane în nordul Adriaticii. Siracuza era un adevărat centru al științei și al artei. Conducătorii cetății au protejat și au onorat mari personalități ale lumii grecești, printre care Eschil, Pindar și Platon.

Tot la Siracuza s-a născut celebrul Arhimede, matematician, fizician, inventator și inginer. Născut în anul 287 î.Hr., el era fiul astronomului Fidias. Numele său este legat de numeroase invenții, experimente și principii matematice sau fizice folosite și în prezent.

Războiul pentru supremație în Mediterana

Când Arhimede se apropia de vârsta de 70 de ani și devenise una dintre personalitățile respectate ale Siracuzei, în Mediterana se desfășura un conflict care avea să schimbe echilibrul politic al regiunii. În anul 218 î.Hr. începuse cel de-al Doilea Război Punic, o confruntare între Roma, puterea emergentă care ajunsese să controleze aproape întreaga Peninsulă Italică, și Cartagina, marele imperiu comercial întemeiat de fenicieni în nordul Africii. Cartaginezii pierduseră Primul Război Punic și urmăreau să-și refacă puterea în Mediterana.

Sub conducerea lui Hieron al II-lea, Siracuza fusese aliata Romei, de la care căuta protecție în fața ambițiilor cartagineze. După moartea lui Hieron, succesorul său, Hieronymos, iar apoi Hippocrates și Epicydes au abandonat alianța cu Roma și au trecut de partea Cartaginei. Ei erau convinși că Hannibal, generalul cartaginez care obținuse victorii răsunătoare în Italia, avea să învingă Roma.

Romanii au hotărât atunci să cucerească Siracuza. Cetatea avea o poziție strategică importantă pentru controlul Siciliei și pentru viitoarele operațiuni romane împotriva Cartaginei. Marcus Claudius Marcellus a primit comanda trupelor care au atacat orașul pe uscat și de pe mare.

„Gheara lui Arhimede”, teroarea de pe coasta Siracuzei

Corăbiile romane erau dotate cu mașini de asediu destinate lovirii zidurilor și cu scări pe care soldații urmau să urce pe fortificațiile cetății. Pentru executarea acestor manevre, navele trebuiau să înainteze până în apropierea zidurilor.

Atunci intra în acțiune „Gheara lui Arhimede”, un dispozitiv despre care sursele antice susțin că fusese proiectat de marele inventator. Acesta ar fi fost alcătuit dintr-un sistem de grinzi, scripeți și cabluri, prevăzut cu un cârlig metalic asemănător brațului unei macarale. Mecanismul prindea corăbiile, le ridica parțial din apă, apoi le răsturna sau le izbea de stânci, provocând pierderi grele.

Plutarh descrie astfel mașinile de război folosite la apărarea Siracuzei:

„Când Arhimede a început să-și pună în funcțiune mașinile de război, a lansat imediat asupra trupelor terestre tot felul de proiectile și uriașe blocuri de piatră, care se prăvăleau cu un zgomot și o forță incredibile. Nimeni nu le putea rezista, deoarece îi doborau în grămezi pe cei peste care cădeau, spulberând rândurile și formațiile soldaților. Între timp, niște grinzi uriașe ieșeau din ziduri deasupra corăbiilor. Unele nave erau scufundate de greutățile masive pe care acestea le lăsau să cadă de la înălțime asupra lor; pe altele le ridicau în aer cu ajutorul unei gheare sau al unui cârlig de fier, asemănător brațului unei macarale. După ce le ridicau de provă și le așezau vertical pe pupă, le aruncau în adâncul mării, provocând pierderi uriașe în rândul soldaților aflați la bord. O corabie era adesea ridicată la o înălțime considerabilă, lucru înfricoșător de privit, apoi era legănată înainte și înapoi până când marinarii erau aruncați peste bord. În cele din urmă, nava era izbită de stânci sau lăsată să cadă în mare.”

Arhimede, reprezentare din Evul Mediu Foto: wikipedia

Același Plutarh relatează că Arhimede dispunea de un întreg arsenal de mașini de război, care provocau pierderi grele în rândul romanilor. La eficiența acestor mecanisme contribuiau și trupele siracuzane, bine antrenate și disciplinate.

„Marcellus, neștiind ce măsură să ia, și-a retras corăbiile la o distanță mai sigură și a dat ordin trupelor terestre să se retragă. Romanii au hotărât apoi să încerce să se apropie de ziduri, dacă era posibil, în timpul nopții. Însă asupra lor s-a abătut din nou o ploaie de săgeți și de alte proiectile. Când pietrele au început să se prăvălească perpendicular asupra capetelor lor și părea că întregul zid trage cu săgeți, s-au retras. În timp ce se îndepărtau, săgețile și sulițele cu rază lungă de acțiune au provocat din nou un adevărat măcel în rândurile lor, iar corăbiile se loveau unele de altele. Romanii nu puteau riposta în niciun fel, căci Arhimede își amplasase și fixase cea mai mare parte a mașinilor chiar sub ziduri. Văzând că asupra lor se abătea o nenorocire fără sfârșit, provocată de arme pe care nu le puteau vedea, romanii au început să creadă că luptau împotriva zeilor”, adăuga Plutarh.

Nici astăzi nu se știe cu exactitate cum funcționa „Gheara lui Arhimede”. Lui Arhimede i-a fost atribuit și un sistem de oglinzi care ar fi concentrat razele Soarelui asupra corăbiilor romane, provocând incendierea lor. Existența și eficiența acestei arme rămân însă controversate, iar relatarea apare în surse mult mai târzii decât asediul Siracuzei.

Arhimede și-a pierdut viața în cetatea pe care o apărase

În cele din urmă, romanii au cucerit Siracuza. Deși cetatea a rezistat aproximativ doi ani, între 214 și 212 î.Hr., resursele sale erau limitate, iar atacurile romane au continuat pe uscat și de pe mare.

După pătrunderea în oraș, soldații romani au jefuit cetatea. Potrivit uneia dintre versiunile relatate de Plutarh, Arhimede a fost găsit în timp ce studia o diagramă matematică. Un soldat roman i-ar fi poruncit să-l urmeze, dar savantul a refuzat, spunând că trebuia să-și termine problema. Soldatul l-a ucis.

Marcellus, care poruncise ca Arhimede să fie cruțat, a fost profund afectat de moartea acestuia. Cunoscând valoarea savantului, comandantul roman ar fi dorit să-l întâlnească. Ulterior, i-a tratat cu respect rudele și a dispus ca Arhimede să fie înmormântat cu onoruri.