Ion C. Brătianu, povestea revoluționarului care a devenit cel mai longeviv prim-ministru al României. A complotat împotriva lui Napoleon al III-lea și a scăpat din două tentative de asasinat | adevarul.ro

Ion C. Brătianu, povestea revoluționarului care a devenit cel mai longeviv prim-ministru al României. A complotat împotriva lui Napoleon al III-lea și a scăpat din două tentative de asasinat

Publicat:
0
1 live

Ion C. Brătianu, de la a cărui naștere s-au împlinit 205 ani, a fost implicat în toate evenimentele istorice care au dus la crearea unei țări independente și întregi: la Revoluția din 1848, dar și la Unirea Principatelor şi la obținerea independenței de stat a României.

Ion C. Brătianu
Ion C. Brătianu Foto: Wikipedia

La începutul secolului XIX, istoria Franței și cea a Europei se scriau odată cu a lui Ion C. Brătianu. Atunci când în februarie 1848 a izbucnit Revoluția franceză, el se afla la Paris, la studii. A fost în mijlocul acțiunii luând parte la mișcările studenţeşti care acţionau pentru răsturnarea regimului monarhiei. După preluarea puterii de către Guvernul revoluționar, Brătianu s-a oferit să pună bazele unor contingente românești care să asigure apărarea noului regim politic. Întors în București, el a adus sâmburele revoluției și în țară, fiind unul dintre membrii cei mai înfocaţi ai comitetului revoluționar, combătând deopotrivă protectoratul Rusiei şi suzeranitatea Porții, visând la un stat democratic independent.

Așa se face că, la 11 iunie, a condus revolta din București care a răsturnat regimul Gheorghe Bibescu. Dacă C.A. Rosetti și alții au fost arestați de autoritățile care au început prigoana împotriva celor bănuiți că au declanșat mișcările revoluționare, Brătianu s-a aflat printre cei care au reușit să scape ascunzându-se sau deghizându-se.

Revoluționari la 1848
Revoluționari la 1848 Foto: Wikipedia

Arestările însă doar au întârziat izbucnirea revoluției, și din delegația poporului care s-a dus la domn să-i ceară să semneze „constituția“ îi regăsim pe Nicolae Golescu și I.C. Brătianu. În cele din urmă, sub presiunea mulțimii, domnul a acceptat în iunie 1848 să semneze proclamația-program și să recunoască noul cabinet ministerial care era condus de mulți revoluționari, printre care se aflau și Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu şi Ion Heliade Rădulescu. Victoria revoluției de la București a ajuns dincolo de munți, până în Transilvania și Moldova.

„Complotul de la Hipodrom“

După înfrângerea mișcării revoluționare, Ion C. Brătianu s-a refugiat în exil la Paris. Nu a stat nici aici departe de vâltoarea politică și s-a amestecat în lovitura de stat a lui Ludovic-Napoleon Bonaparte, care abolise regimul republican și restaurase monarhia, luându-şi numele de Napoleon al III-lea. Cum Ion C. Brătianu s-a aflat de partea republicanilor, justiția l-a acuzat că tipărea manifeste și l-a arestat în ceea ce s-a numit „Complotul de la Hipodrom“, după numele locului unde se plănuia uciderea împăratului. Amănunte interesante despre eveniment aflăm din publicația „Cultura omului“, unde este relatat întregul proces în limba română.

Printre cei 27 de acuzați îl regăsim și pe Brătianu Ion Constantin, care era în etate de 30 de ani, de profesie proprietar din București (Valahia), dar locuia în Paris. Aici este descrisă inclusiv descinderea anchetatorilor la locul unde locuia Brătianu, unde s-a găsit și tipografia la care tipărea manifeste. „La 16 iunie, la 5 ceasuri dimineața, comisarul de poliție al secției de la Monetărie, având un mandat din partea d-lui prefect, se înfățişă în strada Mezieres, 4, la locuința lui Brătianu. Fu descoperită și ridicată o ladă mare de scândură. Somat s-o deschiză, Brătianu răspunse că «nu-i a lui, că nu-i are cheile și că nu-i cunoaște cuprinsul». Și totuși, afară de broască, această ladă era închisă printr-o fâșie de hârtie lipită cu două peceți purtând literele inculpatului“.

Napoleon al III lea
Napoleon al III lea Foto: Britannica

Din cuprinsul textului aflăm și ce conținea lada: „Lada, deschisă atunci de autoritate, dădu la iveală o întreagă mașinărie desăvârșită de tipografie. Afară de literele noi și-mpărțite într-o sută șease-zeci și trei de căsuțe, un dulap cu două saltare, iarăși nou, apoi, cu toate accesoriile și uneltăriile trebuincioase, fu ridicată forma culeasă în întregime ce slujise la tipăritul celor două manifeste ale comitetului director. Fu ridicat deasemenea trei linii de compoziție a unui al treilea manifest, astfel plăsmuit: «Nu ne ndreptăm către armata pretoriană din decembrie; nu către această unealtă guvernamentală, care luptă în toate vremurile pentru stăpânire, la iunie 1848, în mai 1839, în iunie 1932, în april 1834...“. Cât privește cele două manifeste, aflăm din actul de acuzare că „sunt o urzeală de cele mai ticăloase îndemnuri împotriva Împăratului, o chemare la răscoală și măcel“.

Cu jalba la împărat

În timpul detenției, Brătianu a fost primit totuși în audiență de împăratul francez, ocazie cu care i-a adresat un memoriu în care vorbea despre soarta românilor aflați de o parte și de alta a Dunării, dar și despre beneficiile pe care le-ar putea avea Franța dacă sprijinea mișcarea de formare a statelor naționale din zona sud-estică a Europei. „Românii locuiesc țara cuprinsă între Tisa, Nistru, Marea Neagră și Dunăre și se întind în grupe și dincolo de Dunăre până în Tesalia. Numărul lor este de douăsprezece milioane de suflete și, deși sub dominarea diferitelor Puteri, ei nu sunt mai puțin unul din popoarele cele mai omogene ale Europei, vorbesc toți aceiași limbă, se închină la același Dumnezeu, au aceleași tradițiuni și aceleași aspirări, inimile tuturor bat în unire cu ale Franței, sora lor mai mare, care mergând în fruntea gintei latine, este considerată de ei ca protectoarea lor naturală. Ei locuiesc una din țările cele mai fertile și cele mai avute ale Europei și formează o poporațiune agricolă și războinică. Pozițiunea geografică este foarte importantă; ei sunt proprietarii gurilor Dunării; misiunea lor socială este de a reprezinta în Orient, ca element latin, civilizațiunea occidentală (...)“, îi scria el împăratului.

Ion C. Brătianu în tinerețe
Ion C. Brătianu în tinerețe Foto: MNIR

Mai departe, îi promitea lui Napoleon al III-lea că armata Statului Român ar fi armata Franței, iar „porturile sale de la Marea Neagră și de pe Dunăre ar fi antrepozitele comerțului francez și din cauza abundenții lemnelor noastre de constricțiune, aceste porturi ar fi totdeodată magazinurile de constricțiune (chantiers) ale marinei franceze; produsele brute ale acestor avute țări ar alimenta cu avantaj fabricile Franței, care ar găsi în schimb un mare debit în aceleași țări“.

Prețul aducerii lui Carol în țară

După ce a fost grațiat, pe 14 iulie 1856, Brătianu s-a întors în țară, laolaltă cu majoritatea paşoptiştilor plecați în exil, și s-a angajat din nou în acțiuni revoluționare pentru susținerea cauzei unioniste. Un an mai târziu, s-a înscris pe listele din Argeș și a fost ales ca membru în cadrul Adunării ad-hoc şi al Adunării Elective de la Bucureşti, unde a votat dubla alegere a lui Al.I. Cuza pe tronul Principatelor Unite. Dezamăgit că viitorul domnitor pe care l-a susținut nu l-a luat colaborator apropiat, ci l-a preferat pe Mihail Kogălniceanu, a devenit cel mai radical adversar politic al său, fiind inițiatorul și liderul „monstruoasei coaliții“ care l-a îndepărtat pe Cuza de la putere.

În locul lui, conservatorii şi liberalii au hotărât aducerea unui principe dintr-o familie suverană din Europa. A fost ales Filip I, contele de Flandra, din familia domnitoare belgiană, dar acesta a refuzat coroana României. Cea de-a doua opțiune, Carol de Hohenzollern, a fost recomandată de însuşi Napoleon al III-lea, împăratul Franţei. Ion C. Brătianu a avut misiunea grea de a-l însoţi spre drumul său la Bucureşti pe tânărul principe, care pe pașaport figura drept cetățean elvețian, întrucât Austro-Ungaria se afla în conflict cu Prusia. A fost recunoscut la graniță de șeful vămii, Brătăşanu, care i s-a adresat: „Sunt fericit D-le. Brătianu că te-am putut ajuta. N-ai nici o grijă, nu ştiu pentru ce vrei să treci în asemenea condiţiuni, dar ştiu că dacă o faci în interesul ţării, poți fi sigur de discreția mea“.

Carol I, primul rege al României.
Carol I, primul rege al României. Foto: Wikipedia
Crăciunul în familia istorică Brătianu. Pomul era împodobit cu nuci poleite, iar copiii primeau unelte de grădinărit

Aducerea în ţară a principelui Carol ca şi propaganda în străinătate au costat mulţi bani pe care guvernul nu a vrut să-i plătească. În această situaţie, I.C. Brătianu, pentru a plăti datoria făcută, a fost nevoit să vândă Pleşoiul, moșia de zestre a soţiei, înlocuind-o în actul dotal prin moşia lui – Sâmbureşti, așa cum scria mai târziu fiica lui, Sabina Cantacuzino.

12 ani cât o eternitate

Ion C. Brătianu a avut cea mai lungă guvernare din istoria modernă, de 12 ani. A fost numit prim-ministru al României în anul 1876 și și-a depus mandatul la 20 martie 1888, din cauza unei puternice răscoale țărănești izbucnite în primăvara acelui an. Pentru o scurtă perioadă, între 10 aprilie și 8 iunie 1881, a predat conducerea Consiliului de miniștri fratelui său, Dimitrie C. Brătianu, pentru a prezida ceremonia de încoronare a lui Carol I, care a avut loc la 10 mai 1881, rege alături de care a adus țării noastre independența de stat.

Intrarea lui Carol I în București
Intrarea lui Carol I în București Foto: Wikipedia

În timpul guvernării liberale, Ion C. Brătianu a luat cele mai importante decizii pentru modernizarea statului român. Pe perioada guvernării sale, în România s-au construit 3.000 de kilometri de căi ferate şi şosele, s-a înființat Banca Națională, a fost declarată autocefalia Bisericii Ortodoxe Române și s-a elaborat o lege electorală. Tot în timpul guvernării liberale s-a dat legea privind încurajarea industriei naționale, fiind practic prima industrializare a României.

„Să vorbești despre viaţa lui lon C. Brătianu e să vorbeşti de toată istoria României dela 1848 până la 1890“, era de părere I.G. Duca. Și totuși, a reușit să-i creioneze personalitatea ca nimeni altul. „Dacă era sigur de dreptatea cauzei, rezultatul imediat nu-l preocupa şi înfrunta cu seninătate orice înfrângere sau orice urgie. Aşa se explică de ce la 1848 nu s-a sfiit să ardă în piața publică Regulamentul Organic şi să nesocotească Rusia lui Nicolae Pavlovici. Ştia că, în ciuda tuturor autocrațiilor şi a tuturor pornirilor cuceritoare, ceasul eliberărei popoarelor a sunat. (...) A dorit o țărănime stăpână pe ogorul ei şi o Românie scăpată, după înlăturarea regimului fanariot, de călugări greci, de nenorocirea economică şi naţională a mânăstirilor închinate; a reușit să le obţie, dar cu prețul unei lovituri de stat care venia, la începutul vieţei noastre constituţionale, să-i sdruncine temeliile şi să-i compromită prestigiul. După mari jertfe, învingând nenumărate greutăți interne şi externe, a putut în sfârşit să asigure ţărei mult aşteptata ei neatârnare“.

Cum a scăpat din două tentative de asasinat

Ion C. Brătianu s-a născut la 2 iunie 1821 la Piteşti, fiind al cincilea copil al stolnicului Constantin Brătianu. Doi dintre fraţii săi, Dimitrie şi Teodor, au îmbrățișat, la rândul lor, cariere politice. Primii dascăli ai lui Ion au fost angajați de tatăl său, iar apoi a continuat școala lui Simonidis, un fost discipol al lui Gheorghe Lazăr. A trecut apoi la școala de iuncări și a intrat în cadrul oștirii naționale renăscute.

Viață de parizian

În 1842, cariera sa militară a luat sfârșit când a plecat la Paris, unde fratele său Dumitru se găsea de mai mulți ani. În capitala Franței, tinerii Brătianu au urmat cursuri universitare și au fost studenții admiratori ai scriitorilor Quinet și Michelet. Acolo, Brătianu s-a remarcat în cadrul acțiunilor „Societății studenților români“, al cărei patron spiritual era poetul Lamartine, societate din care făceau parte majoritatea tinerilor români care se aflau la studii la Paris. Tot în această perioadă s-a înscris în două loji masonice ale radicalilor francezi, în cadrul cărora s-a format ca revoluționar.

Foto: MNIR
Istoria partidului Brătienilor, care a marcat istoria țării de peste un veac. Ciucă: „Moştenirea istorică lăsată de Brătieni aparţine României“ VIDEO

În vreme ce era în exil la Paris, Ion C. Brătianu s-a logodit cu Mathilde Kestner, dar relația lor nu a evoluat spre căsătorie, întrucât părinții ei au refuzat să o lase să vină în România.

Partenera de viață a marelui om politic a fost Pia Pleşoianu, care rămăsese orfană de ambii părinți, după ce mama a murit de friguri, iar tatăl când ea avea 15 ani, și care a ajuns în îngrijirea unor boieri, rude apropiate. De teamă să nu piardă zestrea fetei, aceștia au dus-o pe Pia la mănăstire, la schitul Ostrov, unde stareță era maica Maximilia, sora lui Ion Brătianu. Probabil tot prin intermediul ei a și cunoscut-o. Cei doi au avut opt copii. Primul născut a fost o fată, Florica. A trăit doar trei ani. Apoi au venit pe lume Sabina, căsătorită cu doctorul Constantin Cantacuzino, Ion, care a fost de cinci ori prim-ministru, Constantin, inginer constructor și agronom, Vintilă, prim-ministru la rândul său, Maria, mama poetului Ion Pillat, Tatiana și Pia.

Copiii familiei
Copiii familiei Foto: Wikipedia

Ca prin urechile acului

Marele om politic a scăpat din două tentative de asasinat. La 2 decembrie 1880, când se îndrepta spre locuința sa, un individ i-a înfipt un cuțit în piept, însă, din fericire, lama cuțitului nu a putut străpunge hainele groase, de iarnă. Apoi, l-a atacat la carotidă, dar Brătianu l-a lovit peste mână, astfel că s-a ales numai cu zgârieturi în zona gâtului. În sprijinul lui a venit și Iordache Goga, deputat de Vlașca, care tocmai ieșise de la ședința Camerei. Cel care a vrut să curme viața lui Brătianu era un fost profesor din Târgoviște, care lucra ca funcționar în Ministerul de Finanțe. Nu a reușit să explice la anchetă motivul, însă a anunțat că după el „vor veni și alții“.

Într-un alt decembrie, de data aceasta a anului 1886, un negustor falit din Râmnicu Sărat a încercat să-l împuște în timp ce se întorcea de la Consiliul de Miniștri alături de Constantin F. Robescu, fost director general al Poștelor, și de un agent care era însărcinat cu paza lui Brătianu. Acesta a observat un individ care îi urmărea și în momentul în care l-a lovit peste mână s-a auzit și împușcătura. Glonțul a fost deviat și a alunecat de-a lungul cataramei de oțel a lui Robescu, astfel că nu a fost nimeni rănit.

Ion C. Brătianu a murit la 4 mai 1891, la vârsta de 70 de ani. La moartea sa exista un stat puternic, cu finanţe solide, un regat independent. Și presa străină îi aducea elogii lui Brătianu. La 21 mai 1891, cotidianul francez „La Liberté“ îşi deschidea ediţia aducând un elogiu operei politice a lui Brătianu: „Românii nu mai sunt un popor batjocorit, ci o nație respectată, pe care Europa va trebui să conteze. Toate aceste rezultate par aproape de necrezut. Românii le datoresc unor oameni, primul dintre ei fiind Ion C. Brătianu“.

Top articole

Partenerii noștri