Video „Suflul de tigru” și siluetele înfiorătoare de lângă lacul Balea. Fenomenul straniu din Făgăraș care a alarmat armata

Numeroase locuri din România au fost, de-a lungul timpului, scene ale unor fenomene stranii, care au dat fiori celor care le-au fost martori. Un astfel de eveniment, petrecut la Bâlea Lac în toamna anului 1978, a continuat să stârnească vreme îndelungată fascinația românilor.

Lacul Balea din Munții Făgăraș. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Aflat la peste 2.000 de metri în Munții Făgăraș, deasupra căldării glaciare Bâlea, Lacul Bâlea a fost, încă din secolul al XIX-lea, un reper turistic al celor mai înalți munți din România. Încă din jurul anului 1873, aici funcționa o cabană montană, folosită pentru adăpostirea turiștilor, păstorilor și vânătorilor din Făgăraș.

Cea mai veche cabană de pe malul lacului glaciar a ars câțiva ani mai târziu, același lucru petrecându-se, în deceniile următoare, și cu alte cabane ridicate pe același loc. În anii ’30 a fost amenajat traseul turistic dintre Cascada Bâlea și Lacul Bâlea din Făgăraș, accesibil doar pe jos, iar în anii ’60, înainte de începerea lucrărilor la Transfăgărășan, călătorii găseau două cabane (ultima, construită în perioada 1969–1971 pe malul lacului glaciar), o casă de vânătoare și un canton silvic.

La începutul anilor ’70, peisajul sălbatic din jurul Lacului Bâlea avea să se schimbe treptat, pe măsură ce înaintau lucrările la șoseaua alpină numită Transfăgărășan. DN 7C, care leagă județele Argeș și Sibiu peste Munții Făgăraș, are o lungime totală de peste 150 de kilometri, iar cea mai dificilă porțiune a sa, de circa 90 de kilometri, între Barajul Vidraru și Cârțișoara, a fost construită în perioada 1970–1974, cu participarea a mii de militari, muncitori, mineri, tehnicieni și ingineri.

Ținutul sălbatic unde a fost construit Transfăgărășanul

Tronsonul montan al DN 7C traversează Carpații prin căldarea Bâlea din Munții Făgăraș, urcând până la 2.042 de metri, în apropiere de Lacul Bâlea.

În apropierea sa, Tunelul Bâlea–Capra străpunge muntele pe aproape 900 de metri și face legătura între versanții nordic și sudic ai masivului. Realizat între 1972 și 1974, tunelul a fost cea mai dificilă dintre lucrările de artă ale Transfăgărășanului. Proiectul care avea să facă mai accesibilă una dintre cele mai sălbatice zone ale României a stârnit controverse încă de la începuturile sale.

„Căldarea Bâlei este unică în ţara noastră prin frumuseţea sa. În această situaţie, este desigur normal să se asigure cele mai favorabile condiţii de a vizita Căldarea Bâlei. Întrebarea este însă: cum? Ce se face în realitate? Se construieşte un hotel turistic pe malul lacului Bâlea, cu parcajele şi anexele respective, se construiesc două teleferice, de lângă lacul Bâlea până în şaua Caprei, respectiv în curmătura Bâlei, cu staţiile respective de plecare şi sosire. Realizând asemenea construcţii şi instalaţii în Căldarea Bâlei, permiteţi-mi să întreb: ce mai rămâne din frumuseţea acestui loc? Ce să mai admirăm în Căldarea Bâlei, parcajele de automobile, un hotel pe care l-am putea întâlni în oricare altă parte sau dezagreabilele teleferice, ai căror stilpi și cabluri, în special, se integrează atât de greu în peisaj? Deci dacă se distruge această unitate peisagistică, va mai suscita ea oare acelaşi interes pentru turişti?”, sesiza, în 1970, Profir Negrea, vicepreședinte al Oficiului Național al Turismului.

Lucrările la Transfăgărășan, la care au participat mii de oameni, majoritatea militari, au continuat pe parcursul anilor ’70. Șoseaua alpină, privită ca un drum strategic al României, a fost inaugurată în septembrie 1974 de fostul președinte comunist Nicolae Ceaușescu, însă amenajările din jurul ei au continuat până la sfârșitul anilor ’70.

În cei opt ani de lucrări, liniștea ținutului sălbatic al Făgărașului a fost tulburată vreme îndelungată de bubuiturile explozibilului folosit la detonarea stâncilor, de utilajele grele și picamerele folosite la construcții și, mai târziu, de numărul tot mai mare de turiști care au început să îl caute.

În același timp, urșii, tot mai numeroși, mulți proveniți din rezervații, deci obișnuiți cu prezența omului, au devenit prezențe constante pe marginea șoselei. Un fapt neobișnuit, petrecut în toamna anului 1978, avea să stârnească, la rândul lui, controverse timp de mulți ani printre românii atrași de fenomene paranormale.

Fenomenul straniu de pe malul Lacului Bâlea

Atunci, militarii cazați într-o baracă de lângă Lacul Bâlea au trecut prin câteva nopți terifiante. Soldații au relatat că au văzut siluete uriașe și întunecate mișcându-se în apropierea barăcii, au auzit zgomote și un „suflu ca de tigru“, iar în timpul coborârii spre Bâlea Cascadă ar fi fost urmăriți de pietre și bolovani prăvăliți de pe versant. Oamenii, speriați, au refuzat să se întoarcă la baracă fără escortă înarmată.

Întâmplările au fost cercetate de pasionați ai fenomenului OZN și, potrivit relatărilor vremii, și de autoritățile militare. Ele au fost redate pe larg de profesorul Călin N. Turcu în volumul „Cazuri OZN în România. S-a întâmplat... mâine!”, apărut în 1992.

1/15

Transfăgărășan DN 7C Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (5) jpg

„În apropierea cabanei turistice de la Lacul Bâlea, din Făgăraș, a fost construită în anul 1978 o baracă mansardată, destinată adăpostirii unui grup de militari care erau folosiți la executarea lucrărilor de fundație pentru un viitor hotel turistic. Baraca fusese ridicată chiar de militari și avea să fie, din păcate, demolată circa șase ani mai târziu. Acesta este locul în care se desfășoară o serie de întâmplări foarte ciudate, ce ies cu totul în afara obișnuințelor și a modului nostru actual de a înțelege lucrurile”, nota acesta.

Potrivit relatării lui Călin Turcu, primele întâmplări stranii ar fi avut loc în noaptea de 23 spre 24 septembrie 1978. Un mecanic al stației de telecabină, Roth Martin, ar fi observat prin ceața densă o lumină roșiatică, oscilantă, fără să poată identifica sursa. În aceeași noapte, unul dintre militarii cazați în baracă, fruntașul Dörr Ioan, susținea că a văzut de două ori, la câțiva metri de clădire, o siluetă înaltă și întunecată, care nu i-a răspuns atunci când a strigat spre ea.

„Când am ieșit din cameră, am observat la o distanță de circa 6–8 metri de mine, în dreptul geamului de la camera gradaților, pe trotuar, la circa 1–1,5 metri depărtare de zid, o siluetă întunecată, neagră, care se distingea clar de împrejurimi. Avea înălțimea de circa 1,90–2 metri. Silueta stătea nemișcată și aproape că se contopea cu întunericul, așa că nu am putut distinge niciun fel de detaliu. Am văzut numai că silueta era groasă, înaltă și mai întunecată decât împrejurimea”, relata militarul, citat de Călin N. Turcu.

Militarul s-a retras din nou în dormitor și a mai așteptat zece minute înainte să iasă. De această dată, silueta dispăruse. Apoi și-a trezit colegii și le-a povestit ce văzuse, însă aceștia au râs de el. Dörr Ioan susținea că, pe durata întâmplării, nu auzise niciun zgomot neobișnuit și nici nu observase vreo lumină asemănătoare celor provenite de la instalațiile telecabinei. Episodul din acea noapte avea să fie doar începutul unei serii de întâmplări stranii petrecute în zilele următoare la Bâlea Lac.

Nopțile stranii petrecute de militari în Făgăraș

În seara următoare, 24 septembrie 1978, Dörr Ioan, împreună cu soldatul Vulpe și sergentul Radu Ion, au observat din nou o siluetă întunecată, de această dată în apropierea unei cisterne de motorină.

„Cei trei au văzut că pe ridicătura de pământ din fața scărilor ce urcă spre etajul cabanei, în direcția telecabinei, chiar lângă cisterna de motorină, se afla o siluetă întunecată, cu o înălțime de circa 2,5 metri. Dörr susține că a văzut silueta cum «își mișca picioarele», fără însă a le putea distinge clar, mișcarea aceasta fiind lentă, greoaie. El crede că a mai putut vedea și un fel de „mâini“ care atârnau pe lângă corp, ca două mari semicercuri sau paranteze. A comparat mișcarea siluetei cu aceea a cosmonauților pe Lună, așa cum văzuse el la televizor”, nota cercetătorul.

În noaptea de 24 spre 25 septembrie 1978, militarii au trecut printr-un nou episod straniu. În jurul orei 1, cei mai mulți dintre soldații cazați în baraca de lângă Lacul Bâlea au decis să plece spre „Glăjerie“, în apropierea cabanei Bâlea-Cascadă, aflată la 1.234 de metri altitudine, coborând pe o scurtătură care tăia serpentinele Transfăgărășanului, printr-o ceață foarte deasă.

„Pe parcurs, la un moment dat, de pe panta abruptă a muntelui aflată în stânga lor au început să «curgă» la vale sumedenie de pietre și bolovani. Katona declară că un bolovan de circa 40–50 kg a căzut chiar în fața lui. Și au auzit din nou, foarte clar, acel «suflu ca de tigru»... De văzut însă nu au mai văzut nimic din cauza ceții, dar susțineau că «acel ceva» arunca după ei cu pietre”, relata Călin N. Turcu.

S-au întors la cabană apărați de arme

Ajunși la Glăjerie, militarii au fost întâmpinați de locotenentul-major Guțu. Autorul susținea că oamenii erau atât de speriați încât au refuzat să urce înapoi la Lacul Bâlea. 

„În noaptea aceea au dormit cu toții la Glăjerie, iar în ziua următoare nu s-au liniștit decât după ce lt.-maj. Guțu le-a promis că îi va însoți înarmat. În fine, în dimineața zilei de marți, 26 septembrie, întregul grup a fost urcat într-un camion și readus la baraca lor de lângă Lacul Bâlea”, mai nota cercetătorul.

Potrivit lui Călin Turcu, evenimentele au fost cercetate de autoritățile militare, care au declanșat o anchetă, dar și de membrii grupului RUFOR, o organizație românească dedicată investigării fenomenelor OZN.

„Dosarul «Cazului Bâlea-Lac», întocmit de grupul de cercetători «RUFOR», este foarte bogat, cuprinzând un mare număr de documente de primă importanță, care dau întregii afaceri o tentă de certă autenticitate și seriozitate”, concluziona acesta.