România comunistă, cuprinsă de „febra OZN-urilor”. Aparițiile misterioase care au alimentat teoriile despre extratereștri

În vara anului 1968, mai multe apariții stranii semnalate deasupra Transilvaniei și Banatului au declanșat o neașteptată „febră a OZN-urilor” într-o Românie controlată de regimul comunist. Totul a culminat cu fotografiile unui presupus obiect zburător neidentificat, realizate de Emil Barnea deasupra Pădurii Baciu, la marginea Clujului.

Fotografiile cu presupuse OZN-uri din august 1968. Foto: Emil Barnea

Se împlinesc 58 de ani de la publicarea primei fotografii a unui presupus OZN (obiect zburător neidentificat). Imaginea, apărută în presa vremii în septembrie 1968, a fost realizată în august 1968 de Emil Barnea, deasupra Pădurii Baciu de la marginea Clujului.

Atunci erau amintite și alte apariții stranii din România, din anii precedenți, iar în zilele următoare au apărut noi mărturii despre lumini și obiecte misterioase observate deasupra mai multor localități din România. Fenomenul a fost urmărit a inspirat o întreagă literatură despre OZN-urile din România.

Prima fotografie cu un OZN publicată în România

Povestea primei fotografii prezentate în presa românească drept imaginea unui presupus OZN a apărut în septembrie 1968. Una dintre primele știri a fost publicată la 18 septembrie 1968 și relata despre un obiect zburător neidentificat observat în apropierea Clujului.

„Un grup de excursioniști din Cluj a observat deasupra unei păduri din apropierea orașului un obiect zburător care-și schimba cu rapiditate poziția și direcția de înaintare. Obiectul avea o formă rotundă, cu un diametru de circa 10 m, și emitea o lumină de culoare albă. Timp de câteva minute a evoluat vizibil cu ochiul liber, apoi s-a îndepărtat cu repeziciune de pământ”, informa agenția de presă Agerpres, citată de ziarele vremii.

Obiectul a fost fotografiat de Emil Barnea, un bărbat de 45 de ani, angajat la Direcția de Sistematizare și Arhitectură din Cluj, iar imaginile obținute erau considerate de o claritate deosebită.

„Fotografiile, după cum a remarcat inginerul electronist Florin Gheorghiță, de la C.S.A.P.C. – Cluj, un pasionat cercetător al acestui fenomen, indică o similitudine între obiectul observat la Cluj și un altul înregistrat pe peliculă în ziua de 3 august 1965, la Santa Ana, în California (S.U.A.). Observatorul Astronomic din Cluj a primit sesizări asemănătoare și din partea altor martori oculari, aflați în diferite puncte”, nota agenția de presă.

Autorii articolului, Ludovic Roman și Gheorghe Brătescu, aminteau că nu era pentru prima dată când asemenea obiecte erau observate în România.

„Presa a semnalat, la timpul cuvenit, un obiect zburător observat de cinci stații meteorologice din Carpații Occidentali, precum și la Reșița și Oravița, care a evoluat la înălțimi între 7.000 și 30.000 m, fiind vizibil cu ochiul liber, prin binoclu și teodolit. S-a emis părerea că acestea, denumite convențional «fenomenul O.Z.N.», ar putea fi de origine extraterestră, aparținând unor ființe care încearcă să intre în legătură cu pământenii prin unde telepatice”, informa Agerpres.

Emil Barnea, martor la cel mai faimos fenomen OZN din România

Emil Barnea a relatat că fotografiile au fost realizate duminică, 18 august 1968, în timp ce se afla în Pădurea Baciu, pe atunci un loc popular pentru ieșirile la iarbă verde ale clujenilor.

„Obiectul care evolua în atmosferă avea strălucire metalică și nu făcea niciun zgomot, schimbându-și poziția și direcția. Nu semăna cu niciunul dintre corpurile pe care le-am văzut de atâtea ori, de la baloane la turboreactoare. Nu avea culoare, ci mai curând luminozitate, nici argintie, nici albicioasă”, relata acesta.

Barnea a oferit și detalii despre împrejurările în care a observat și a fotografiat obiectul.

„În ziua de 18 august, pe la orele 15.50, mă aflam lângă Cluj, la marginea Pădurii Baciu. Într-o poiană mare, la oarecare distanță de mine, se afla un grup de turiști. La un moment dat, am văzut pe cer evoluând un corp oarecare. I-am distins forma și direcția. Totul a durat între două și trei minute. Am fost tot timpul convins că este un balon”, relata Emil Barnea.

Acesta susținea că venise în pădure împreună cu o prietenă și voia să îi facă acesteia fotografii.

„Mă aflam acolo pentru a mă plimba. Eram cu o prietenă, Zamfira Mathea. Aparatul de fotografiat era pregătit pentru a fi declanșat. Bineînțeles, nu visam că voi fotografia «balonul», ci pe prietena mea. Atrăgându-mi atenția corpul ceresc, n-aș putea să știu prea bine de ce, l-am fotografiat. Am făcut trei fotografii”, afirma acesta.

Patru caracteristici îl făcuseră să creadă inițial că privește un balon: forma, aspectul metalic, lipsa zgomotului și felul în care dispăruse. Ultimul detaliu nu se potrivea însă cu comportamentul obișnuit al unui asemenea aparat.

„A dispărut brusc, pe verticală, în mai puțin de un minut”, relata Emil Barnea.

Fotograful a mai adăugat că nu discutase cu ceilalți excursioniști din poiană, deoarece, în acel moment, nu considera că asistase la ceva neobișnuit. Abia după developarea filmului, făcută două săptămâni mai târziu, Barnea a început să creadă că fotografiase altceva.

„Când am developat filmul, mi-am dat seama că obiectul nu era un balon. După ce am mărit fotografiile, i le-am arătat inginerului Gheorghiță, de la C.S.A.P.C., care era un pasionat în materie de obiecte zburătoare neidentificate. Comparând fotografia mea cu fotografia unei farfurii zburătoare surprinse deasupra Californiei, am ajuns amândoi la concluzia că s-ar putea să avem de-a face cu unul și același obiect zburător”, afirma Emil Barnea.

Asemănarea dintre obiectul fotografiat la Cluj și cel surprins la 3 august 1965 în apropierea localității Santa Ana din California, la peste 17.000 de kilometri depărtare, era izbitoare, nota ziarul „Steaua Roșie”. Publicația susținea că, spre deosebire de alte imagini ale unor obiecte zburătoare, fotografiile realizate de Emil Barnea permiteau observarea mai clară a dimensiunilor și a poziției în văzduh a presupusei „farfurii zburătoare”.

„Hiperboloidul verde” întâlnit deasupra Oradei de un avion

În vara anului 1968, și alte OZN-uri ar fi fost observate pe cerul României. Unul dintre cazurile devenite celebre s-ar fi petrecut în august, deasupra Câmpiei Oradei, unde echipajul unui avion IL-18 al companiei TAROM, aflat pe ruta Viena–București, prin Budapesta, a întâlnit un corp zburător neobișnuit.

Cazul a fost prezentat ulterior de omul de știință Justin Capră, atunci membru al Cercului Științific OZN – România. Potrivit relatării, comandantul aeronavei, Beniamin Gabrian, și colegii săi, Alexandru Niculescu și M. Constantinescu, au observat un obiect ovoidal care se deplasa în direcția opusă avionului și emitea o lumină verde puternică.

„Zburam la o altitudine de 7.600 de metri deasupra Câmpiei Oradei, în imediata apropiere a graniței maghiare, când, deodată, la numai un kilometru în dreapta noastră, cu circa 300 de metri deasupra plafonului de zbor al aeronavei, am observat un obiect ovoidal care se deplasa cu mare viteză în direcție opusă, împrăștiind o lumină verzuie extrem de puternică”, relata Beniamin Gabrian.

Întâlnirea ar fi avut loc la ora 20.21 și ar fi durat numai câteva secunde. Gabrian susținea că obiectul a rămas în raza vizuală a echipajului timp de 10–15 secunde, suficient pentru ca piloții să-i estimeze dimensiunile.

„Avea, după cât ne-am putut da noi seama, un diametru de 2,5–3 metri”, relata comandantul aeronavei.

Echipajul a contactat aeroportul din Viena pentru a afla dacă în apropiere se mai găsea vreun aparat de zbor. Răspunsul primit ar fi fost că nu exista nicio aeronavă cunoscută pe o rază de 400 de kilometri.

„M-am gândit că poate fi vorba despre un meteorit. Dar meteoriții se înscriu, în cădere, pe o linie aproximativ verticală, în timp ce corpul observat se deplasa pe o orizontală perfectă. Pe urmă, lumina aceea orbitoare, de culoare verzuie, pe care o emana în zbor nu lăsa nicio urmă de îndoială asupra existenței la bordul – hai să o numim așa – cosmonavei a unei surse artificiale de lumină, asemănătoare cu cea emisă de un arc voltaic”, afirma Beniamin Gabrian.

La câteva minute după comunicarea echipajului TAROM cu aeroportul din Viena, piloții ar fi primit informația că un avion al companiei maghiare Malév observase un obiect asemănător venind dinspre est.

„La un interval de două minute și 30 de secunde după întâlnirea noastră cu hiperboloidul verde, un obiect curios a trecut pe lângă aeronavă venind din est”, ar fi raportat echipajul maghiar.

Pe baza distanței dintre cele două puncte de observație și a intervalului dintre mărturii, autorii au estimat că obiectul s-ar fi deplasat cu aproximativ 14.000 de kilometri pe oră. Calculul și dimensiunile indicate au rămas însă estimări realizate pe baza declarațiilor martorilor, nu măsurători instrumentale prezentate public.

Justin Capră considera că viteza, schimbarea bruscă a direcției și absența zgomotului ridicau întrebări la care fizica și tehnica aeronautică a epocii nu ofereau un răspuns.

„Prin fizica noastră nu ne putem explica aceste schimbări curioase de direcție, accelerări pozitive și negative decât reducând masa la zero. Nu cumva aceste nave folosesc instalații antigravitaționale?”, se întreba acesta în 1973.

Inventatorul presupunea, amintind relatările pilotului, că învelișul luminos și verzui observat în jurul obiectului ar fi putut fi un strat ionizat, cu rol în deplasarea vehiculului și în evitarea efectelor sonore și termice produse în mod normal la viteze foarte mari.

OZN-ul care a rămas trei zile deasupra Banatului Montan

În primăvara anului 1968, cu aproape cinci luni înaintea fotografiilor realizate de Emil Barnea din Pădurea Baciu, un obiect strălucitor ar fi fost urmărit timp de trei zile de meteorologi și alți martori din Banatul Montan și din Oltenia. Prima observație a fost consemnată la 29 martie 1968, în jurul orei 16, la Stația Meteorologică Muntele Semenic. Meteorologului Ștefan Bălașa i-a atras atenția un grup de schiori care privea insistent cerul.

„Îndreptându-mi și eu privirea în direcția respectivă, am observat un obiect strălucitor, care stătea pe loc în direcția est față de punctul de observație și la circa 75–80 de grade deasupra orizontului. L-am urmărit până seara, după apusul Soarelui, când, încet-încet, strălucirea s-a micșorat și obiectul a dispărut treptat, fără a se deplasa din acel punct”, afirma meteorologul.

Fenomenul ar fi fost observat din mai multe localități din Banatul Montan, iar în dimineața următoare, obiectul ar fi reapărut deasupra Muntelui Semenic.

„Am constatat că obiectul văzut cu 19 ore înainte se afla acum deasupra punctului de observație, deviat puțin spre sud. La ora 9 am constatat că se mișca, aproape fără să se observe, în direcția sud-vest. La ora 10 am anunțat colegii de serviciu de la stațiile meteorologice vecine, Caransebeș, Vârful Țarcu și Muntele Cuntu, care, după circa zece minute, au confirmat că au văzut obiectul. A continuat deplasarea lentă spre sud-vest. La ora 12 nu s-a mai văzut”, relata Ștefan Bălașa.

Fenomenul a fost observat din nou în după-amiaza zilei de 30 martie de la stațiile Muntele Semenic și Vârful Țarcu, apoi de la Oravița și Anina. Ultimele observații ar fi fost făcute în dimineața de 31 martie, tot de Ștefan Bălașa și Vasile Coțoi.

Cei mai mulți martori au descris un obiect asemănător unui triunghi sau unui trunchi de con, foarte strălucitor și înclinat la aproximativ 45 de grade față de sol. Privit prin teodolit, inginerului Gheorghe Tănase i s-ar fi părut că obiectul avea și „aripioare”.

Autorii unor cercetări afirmau că obiectul ar fi parcurs între 500 și 1.000 de kilometri, s-ar fi aflat la altitudini cuprinse între aproximativ 20 și 100 de kilometri și ar fi avut dimensiuni de circa 130 de metri. Unii au indicat că putea fi un balon stratosferic tetraedric, posibil de proveniență franceză.

„Farfuria zburătoare” urmărită între Luduș, Aiud și Cluj

O altă relatare din 1968 a fost păstrată de un preot din Războieni-Cetate într-o carte de cântări bisericești. Însemnarea descria un obiect strălucitor observat în după-amiaza zilei de 19 septembrie 1968, la o zi după publicarea în presă a fotografiilor realizate de Emil Barnea.

„În ziua de joi, 19 septembrie 1968, în jurul orei 17.45, s-a observat cu ochiul liber, în nord, o farfurie zburătoare în mărime de circa o roată de căruță. Era de culoare strălucitoare. Mergea în direcția Cluj, după cum se observa față de șoseaua comunei Războieni-Cetate”, nota preotul.

Potrivit informațiilor care circulau atunci între localități, obiectul ar fi fost observat și deasupra orașului Luduș, unde ar fi rămas nemișcat aproximativ o jumătate de oră. Martorii ar fi alertat telefonic localitățile aflate pe presupusa sa traiectorie.

„Din informațiile auzite, se spune că de la Luduș s-ar fi telefonat că deasupra orașului această farfurie ar fi stat pe loc timp de o jumătate de oră, luându-și direcția către orașul Aiud, fiind înștiințați cei din Aiud prin telefon. După cum s-a văzut în comuna noastră, și-a schimbat direcția spre Cluj și nu spre Aiud. Ce o fi fost?”, încheia autorul însemnării.

În aceeași după-amiază, deasupra Clujului a fost semnalat și fotografiat un obiect asemănător, care și-ar fi modificat înfățișarea în timpul observației.

„Un «balon» de formă piramidală schimbătoare se fixase cu încăpățânare deasupra centrului orașului, în după-amiaza zilei de 19 septembrie 1968, deși atât la sol, cât și la înălțimea la care se afla acesta, vântul bătea cu peste 72 km/oră”, relata publicația „Tribuna” din 20 septembrie 1968.

Obiectul a fost fotografiat cu un teleobiectiv de fotoreporterul clujean Rudolf Wagner. Potrivit interpretărilor publicate ulterior de cercetătorii fenomenului OZN, imaginile mărite ar fi indicat că sub învelișul aparent al „balonului” se aflau două forme asemănătoare unor farfurii zburătoare. Exista și ipoteza ca martorii din Războieni, Luduș și Cluj să fi urmărit, în momente diferite, același obiect.

„Mini-valul de OZN-uri” observat în 1969

Un articol publicat în 1973 de Gheorghe N. Popescu, membru al Cercului Științific OZN – România, reconstituia un fenomen observat în noaptea de 31 mai spre 1 iunie 1969. Între orele 2 și 2.30, mai mulți martori din Moldova, Transilvania, București și sudul țării ar fi urmărit unul sau mai multe corpuri luminoase.

În apropiere de Mărășești, pasagerii unui autoturism au observat un corp verzui-fosforescent, care avea dimensiunea aparentă a unei mingi de baschet și o prelungire posterioară asemănătoare unui jet de culoare albăstruie. Obiectul ar fi traversat cerul într-un minut, fără zgomot.

La Luizi-Călugăra, trei localnici ar fi văzut, la ora 2.30, un corp de mărimea aparentă a unui balon de fotbal, luminat cu intensitatea unei lămpi cu neon și urmat de un jet de scântei. Câteva minute mai târziu, de la Băile Tușnad a fost semnalat un obiect luminos, cu o trenă de foc portocalie, care se deplasa spre Odorheiu Secuiesc.

Fenomenul a fost observat și în București, unde martorii au descris un corp lenticular, cu lumină proprie, lumini de poziție și presupuse hublouri. La Roșiori Nord, mai mulți feroviari, muncitori și călători au urmărit cea mai spectaculoasă fază a fenomenului.

„Pe la orele 2.30, un corp zbura din direcția nord-est spre sud-vest, cu o viteză formidabilă, emanând o lumină foarte puternică, asemănătoare cu cea a sudurii electrice, și lăsând în urma sa linii segmentate de lumină fluorescentă spre portocaliu. Ulterior, obiectul s-a secționat în trei părți de diferite mărimi, care zburau în «șir indian», lăsând în urma lor aceleași jerbe de lumină segmentate”, scria Gheorghe N. Popescu.

Legenda extraterestrului din Dumești

Mai multe relatări despre presupusele OZN-uri ale anilor ’60 nu au ajuns în presa vremii, devenind cunoscute mult mai târziu. Cea mai spectaculoasă este legenda extraterestrului din Dumești, un sat izolat și aproape pustiu din comuna Vorța, județul Hunedoara.

Potrivit povestirii, într-o duminică din primăvara anului 1967, localnicii ar fi observat o dâră luminoasă care cobora zgomotos spre pădurea satului. Oamenii s-ar fi speriat, și-ar fi trimis copiii în case și ar fi hotărât să nu se apropie de locul presupusei prăbușiri înainte de sosirea autorităților.

Codruț, un tânăr din sat, ar fi pornit însă singur în căutarea obiectului. În pădure ar fi întâlnit o ființă cu înfățișare și statură umană, dar cu ochi mari și pupile asemănătoare celor de pisică. Cei doi s-ar fi înțeles prin semne, iar presupusul extraterestru s-ar fi ascuns câteva zile într-o grotă. Între timp, forțele militare și-ar fi instalat tabăra pe islazul satului și ar fi început căutările. După câteva zile, militarii ar fi capturat ființa într-un sac, ar fi urcat-o într-un elicopter și ar fi transportat-o într-un loc necunoscut. Urmele presupusei aterizări ar fi fost șterse, iar sătenilor li s-ar fi spus că în pădure nu fusese descoperit nimic neobișnuit, arăta legenda, popularizată după 1990.

Unii localnici au relatat, pentru Adevărul, că auziseră de la bătrânii satului, despre o grotă ciudată, ascunsă în pădurea satului, unde în trecut s-ar fi petrecut lucruri stranii.

„Nu vrem să mai spunem nimic despre așa ceva, pentru că în ultimul timp au venit tot felul de oameni să ne întrebe despre extratereștri și alte minunății și nu mai avem încredere în străini”, afirma o localnică.

Aparițiile stranii din Munții Făgăraș

Tot în 1968 ar fi avut loc o altă apariție ciudată, în apropierea Barajului Vidraru. Mărturia a devenit cunoscută abia în 1996, printr-o scrisoare trimisă cercetătorului Călin N. Turcu de un bărbat din Craiova, care a cerut să-i fie păstrat anonimatul. Acesta afirma că, în martie sau aprilie 1968, se întorcea dintr-un marș alături de aproape 100 de militari.

„Am observat un corp globular, luminos, de culoare alb-liliachiu fluorescent, cu un brâu de lumini la mijloc, de culoare roșu-deschis și verde-deschis, care cobora peste șoseaua de deasupra barajului și care, în aparență, s-a așezat pe asfalt, în mijlocul barajului. Brâul de lumini din mijlocul obiectului se rotea sau se aprindea succesiv, dând senzația de rotire a luminilor sau a întregului obiect”, afirma martorul.

El estima diametrul corpului la 20–30 de metri și susținea că acesta nu producea niciun zgomot.

„Câțiva dintre militari au vrut să se întoarcă la baraj, să vadă mai bine despre ce era vorba, dar superiorii nu le-au permis, astfel că și-au continuat drumul spre Curtea de Argeș. Obiectul a fost acoperit de vegetație și nu s-a mai văzut. În timpul observației, obiectul a rămas aparent nemișcat, răspândind în jur, peste baraj și șosea, o lumină rece, albicioasă, ca un halou”, mai relata acesta.

Un deceniu mai târziu, la celălalt capăt al sectorului montan al Transfăgărășanului, militarii aveau să fie implicați într-un alt caz rămas fără explicație. În septembrie 1978, soldații cazați într-o baracă de lângă Lacul Bâlea au susținut că au văzut siluete uriașe și întunecate și au auzit zgomote asemănătoare unui „suflu de tigru”.

„Când am ieșit din cameră, am observat la o distanță de circa 6–8 metri de mine, în dreptul geamului de la camera gradaților, pe trotuar, la circa 1–1,5 metri depărtare de zid, o siluetă întunecată, neagră, care se distingea clar de împrejurimi. Avea înălțimea de circa 1,90–2 metri. Silueta stătea nemișcată și aproape că se contopea cu întunericul, așa că nu am putut distinge niciun fel de detaliu. Am văzut numai că silueta era groasă, înaltă și mai întunecată decât împrejurimea”, relata militarul, citat de Călin N. Turcu.

În timpul coborârii spre Bâlea Cascadă, militarii ar fi fost urmăriți de pietre și bolovani prăvăliți de pe versant. Oamenii ar fi fost atât de speriați, încât au refuzat să se întoarcă la baracă fără să fie însoțiți de un superior înarmat. Întâmplările au fost cercetate ulterior de autoritățile militare și de pasionații fenomenului OZN. Astfel, atât versantul sudic al Făgărașului, în zona Vidraru, cât și cel nordic, la Bâlea Lac, au devenit decorul unora dintre cele mai neobișnuite mărturii din perioada comunistă.

Febra „OZN-urilor” i-a cuprins pe români

Relatările despre OZN-uri s-au înmulțit într-o perioadă în care cursa spațială și faimoasele misiuni aerospațiale Apollo captivau lumea.

La sfârșitul anilor ’60, numeroși români deveniseră pasionați de cercetarea fenomenelor neobișnuite observate pe cer. Printre ei se număra scriitorul Ion Hobana, autor al mai multor volume dedicate OZN-urilor. În 1971, acesta a înființat Cercul Științific OZN, care funcționa chiar în cadrul Casei de Cultură a Studenților din București.

„Succesul lui e greu de crezut astăzi. La ședințele publice, ținute în marea sală de la parter, participau sute de studenți și nu numai. Ne deplasam în alte orașe, fiind primiți cu căldură pretutindeni. Interesul manifest față de fenomenul OZN atinsese atunci cota maximă. Activitatea Cercului n-a fost supusă unor piedici sau ingerințe din partea autorităților, considerându-se, probabil, că nu aduce prejudicii imperativelor ideologice ale vremii. Pe de altă parte, era de preferat ca studenții, publicul în general, să-și canalizeze atenția spre astfel de teme inofensive. În ceea ce mă privește, am publicat zeci de articole și am participat la emisiuni de radio și televiziune fără nicio opreliște”, își amintea Ion Hobana într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”.

Autoritățile comuniste nu au cenzurat relatările despre OZN-uri, dar nici nu confirmau existența unor nave extraterestre.