Patru prieteni s-au pierdut în deșert timp de cinci zile din cauza unei greșeli. Cum au rămas în viață în pustietatea cruntă

Un grup de prieteni s-a rătăcit în deșertul australian cu provizii minime, după ce membrii au ignorat ceea ce credeau că este un indicator rutier învechit.

Mașina a rămas împotmolită Foto: Metro

Patru prieteni au decis să parcurgă faimoasa rută izolată Birdsville Track. Zona este cunoscută pentru peisajele sale aride, distanțele uriașe între punctele de alimentare și lipsa totală a semnalului telefonic, călătorii putând merge zile întregi fără să întâlnească o altă mașină. 

Au plănuit un weekend de drumeții și camping, în care să admire peisajele dramatice și să observe cămile sălbatice, canguri și cacadu, scrie Metro.

Totul a decurs conform planului până pe drumul de întoarcere, la aproximativ șase ore de cel mai apropiat oraș. În timp ce căutau animale sălbatice cu farurile mașinii pe un drum lăturalnic – ignorând un panou pe care scria „drum închis” – autoturismul lor a derapat și s-a blocat complet într-o zonă cu noroi.

„Experiența mi-a amintit cât de repede se pot schimba circumstanțele și cât de dependenți suntem cu toții de ceilalți”, spune Brendan, unul dintre turiștii rătăciți. „A fost pur și simplu o situație foarte dificilă.”

Când roțile au început să se învârtă în nămolul gros și lipicios, au abandonat mașina și s-au întors în tabără, plănuind să o scoată în lumina dimineții. A doua zi dimineață, au descoperit că mașina se scufundase până la osii.

Blocați în 45 de grade Celsius, fără apă curată

Au petrecut întreaga zi la o temperatură de 45 de grade Celsius încercând să elibereze mașina, fără succes. La sfârșitul zilei, le era cald, erau acoperiți de noroi, flămânzi și din ce în ce mai îngrijorați de rezerva lor de apă.

„Eram destul de pregătiți pentru o călătorie izolată în pustietate, dar cu siguranță nu pentru a rămâne blocați pentru o perioadă lungă de timp”, își amintește Brendan. „Aveam o rezervă limitată de mâncare și apă în vehicul. Încă de la început ne-am dat seama că trebuie să fim atenți la consum și să luăm decizii având în vedere posibilitatea unei așteptări mult mai lungi.”

A doua zi și-au folosit trusele de scule pentru a demonta o barjă, luând stâlpi ruginiți și bucăți de fier vechi pentru a le așeza în fața anvelopelor pentru a asigura tracțiunea. Condițiile erau extenuante.

Totul a fost potrivnic lor

În timp ce bărbații lucrau, femeile au mers kilometri întregi până la un rezervor de apă, doar pentru a descoperi că era gol. Apoi au săpat o groapă pentru a colecta apa hipersalină și au încercat să o fiarbă, dar nu a fost suficient pentru a le menține hidratate.

Între timp, noroiul li s-a lipit de corp și s-a copt pe piele. Când au încercat să-l frece cu prosoape, le-a rupt pielea.

Până în a doua zi, rămăseseră fără apă curată. Tot ce le-a mai rămas de mâncat erau mere și batoane cu musli.

Sperau că, atunci când nu se vor prezenta la serviciu, cineva va da alarma. Între timp, nu exista semnal la telefonul mobil, iar cum drumul principal se afla la 19 kilometri distanță, existau șanse mici să treacă vreo mașină.

„În acel moment, stresul se instalase. Conversația a trecut de la a ne bucura de compania celuilalt la a fi despre supraviețuire. Lucrurile pe care trebuia să le facem pentru a ne proteja și deciziile critice pe care trebuia să le luăm pentru a ieși de acolo”, spune Brendan.

„Au fost momente când gravitatea situației a devenit cât se poate de reală. Nu aș spune că am intrat vreodată în panică, dar am devenit foarte conștienți de faptul că deciziile proaste ar putea avea consecințe grave.”

Așa că, în a patra noapte petrecută în tufișuri, au decis să părăsească mașina, încălcând una dintre regulile fundamentale ale supraviețuirii în pustietate.

„Unul dintre cele mai importante mesaje atunci când te afli în pustietate este să nu-ți părăsești niciodată mașina. Dacă există o misiune de căutare pentru tine, majoritatea oamenilor găsiți morți în pustietate nu sunt în apropierea mașinii lor.”

Doi dintre ei, pasionați de drumeții, au așteptat să treacă căldura cea mai puternică înainte de a porni pe jos spre șoseaua principală, aflată la 20 de kilometri depărtare, în timp ce alți doi prieteni au rămas la mașină. Au încercat să-și mențină reciproc moralul imaginându-și mâncarea și băutura cu care salvatorii i-ar putea aștepta în mașini.

În dimineața următoare au văzut, pentru prima dată în cinci zile, o mașină. Au fost extrem de bucuroși și au presupus că șoferul va opri. Au văzut mașina încetinind, însă șoferul s-a uitat la ei și a plecat în viteză. Erau neîncrezători. Nu își dăduseră seama că alți călători s-ar putea teme de ei.

Epuizați de mers și deshidratați, cei doi au adunat crengi de copaci și un indicator vechi și au construit o barieră peste drum, în speranța că următorul șofer va opri.

Câteva ore mai târziu, a sosit o altă mașină, condusă de un cuplu din Sydney. Disperați, Brendan și Mel au implorat să-i ia cu mașina, dar inițial cuplul a refuzat. Inițial reticenți să ajute doi străini murdari și epuizați, aceștia au acceptat în cele din urmă să meargă după ceilalți doi prieteni rămași la mașină și să îi tracteze.

Când s-au întors la civilizație, s-au îndreptat direct spre cel mai apropiat bar, unde au mâncat, au băut câteva băuturi și l-au delectat pe barman cu extraordinara lor poveste de supraviețuire înainte de a se întoarce.

Dar, deși fuseseră blocați în pustietate timp de zile întregi, întorși în civilizație, grupul a avut parte de o surpriză uriașă: nimeni nu observase lipsa lor. „A fost un memento că în medii izolate nu te poți baza pe alții care să știe unde ești sau când trebuie să te întorci”, a declarat Brendan.