Locul din România unde se află o icoană unicat în lume. Se spune că este capabilă să prevestească dezastre naturale
0În nordul extrem al Moldovei se află una dintre cele mai neobișnuite opere de artă ecleziastică. Este vorba despre o icoană făcătoare de minuni, cu o poveste incredibilă, unicat în lume prin reprezentare artistică și totodată prin simbolistică.
În nordul extrem al Moldovei, în județul Botoșani, ascunsă în codrii seculari ai Voronei, se află o operă de artă ecleziastică unicat în lume, de care știu puțini români. Este vorba despre o icoană a Fecioarei Maria, într-o ipostază neobișnuită și care a ajuns faimoasă în rândul credincioșilor ortodocși pentru capacitatea sa extraordinară de a înfăptui minuni.
O reprezentare unicat cu o simbolistică unică în lume
Pentru a admira icoana făcătoare de minuni de la Vorona, punctul de plecare este comuna Vorona, situată la 20 de kilometri de municipiul Botoșani. Venind dinspre Botoșani, la primul giratoriu, urmând indicatorul turistic la stânga, se ajunge la Mănăstirea Voronei, o mănăstire de maici, veche de peste 150 de ani. Se urmează mai apoi drumul prin pădure, ocolind mănăstirea de maici. Este un drum asfalt, impecabil, care oferă călătorului o experiență de neuitat și priveliște incredibile cu pădurile seculare ale Voronei. La un moment dat, urmând meandrele drumului, prin mijlocul pădurii, un alt indicator turistic, invită drumețul să vireze la stânga, către Sihăstria Voronei. După efectuarea virajului, mai rămâne de parcurs maxim un kilometru până în poarta mănăstirii.
Există și o parcare amenajată. Mănăstirea Sihăstria Voronei este o mănăstire de călugări înființată acum trei secole, fiind renumită pentru moaștele Cuviosului Onufrie, un sihastru rus de acum 300 de ani care a nevoit prin aceste păduri. În bisericuța din centrul mănăstirii, cu hranul ”Buna Vestire„ se află o adevărată comoară a artei ecleziastrice. Este vorba despre o icoană de mari dimensiuni care o reprezintă pe Fecioara Maria într-o ipostază atipică. Spre deosebire de alte icoane din lumea ortodoxă și catolică Fecioara se află în picioare, mergând alert. Pruncul Iisus, nu mai este reprezentat drept un bebeluș, în brațele mamei sale. Este mai degrabă un copil de 7-8 ani, ținunt de mână de mama sa. Icoana are un dinamism aparte. Fecioara parem să-l zorească pe copilul Iisus, în cea mai copilăroasă atitudine, distrat, cu mâinile ridicate, cu o veselie specifică vârstei sale. Este considerată și cea mai umană reprezentare a Fecioarei și copilului Iisus. ” Nicăieri nu apare o astfel de reprezentare! Este unicat! Această ipostază nemaintâlnită nu a fost realizată întâmplător, ci în urma unei viziuni a pictorului și are numeroase semnificații”, a precizat pentru „Adevărul„, Ghedeon Huțănașu, starețul Mănăstirii Sihăstria Voronei.
Revelația unui iermononah de 100 de ani
Icoana are o vechime de aproximativ două secole și a fost realizată de-un călugăr în cel de-al 100 lea an al vieții sale. Ieromonahul s-a apucat de pictat după ce a avut o relevație, o viziune, în timpul rugăciunii. Simbolistica este una complexă și transmite practic atât un mesaj religios cât și unul educațional, pentru toate mamele care ajung să privească acea icoană. În primul rând semnifică rolul extraordinar al Maicii Domnului în timpul copilăriei lui Iisus, aceea de mamă ocrotitoare care i-a ghidat pașii și l-a ajutat să-și împlinească menirea.
Este și o vârstă la care pruncul Iisus a descoperit dorința sa fierbinte de a se afla mereu în preajma Templului din Ierusalim, a pruncului care deja simțea imboldul menirii sale. Din punct de vedere educațional icoana simbolizează rolul mamei, de a-și ghida pruncul în viață. Dar nu oricum, ci cu blândețe și înțelegere față de spiritul copilăros și năstrușnic al copilului. ” Monahul care a pictat icoana, avea 100 de ani, când s-a apucat de lucrare și se numea Vladimir Machedon. Tot el a pictat și biserica veche. S-a mai păstrat, din vechea pictură, doar altarul. A realizat pictura și altor biserici”, spune starețul mănăstirii.
Minunile icoanei unicat
Monahii de la Sihăstria Voronei, dar și credincioșii care au descoperit această icoană și vin în mod regulat pentru a se ruga aici, spun că această reprezentare a Maicii Domnului și a pruncului Iisus este făcătoare de minuni. În primul rând, spun monahii, icoana este capabilă să prevestească fenomene naturale catastrofale. Icoana a prevestit cutremure dar și inundații. Plânge cu lacrimi reale, în preajma unui eveniment nedorit. Ultima dată s-a întâmplat să plângă acum două decenii. Totodată credincioșii care se roagă cu smerenie, au parte de minuni. ”Este o binecuvântare. Pe mine m-a ajutat mult de tot. Dacă aș spune prin ce am trecut, și cum m-am redresat din niște situații fără ieșire, cu ajutorul Maicii Domnului,nimeni nu m-ar crede. Dar eu cred, și merg mereu la icoana de la Sihăstria Voronei, că eu știu cel mai bine de unde mi-a venit ajutorul„, spune o săteancă din zona Oneaga. Icoana se află lângă altar, nu departe de racla Cuviosului Onufrie, un alt făcător de minuni, cunoscut.