În Turcia, bandajată şi încă sub anestezie, o pacientă a fugit din spital. Nu voia să plătească pentru operaţia estetică

0
Publicat:

  Cu faţa tumefiată în urma intervenţiei, bandajată, cu tuburi de drenaj şi încă sub efectul anesteziei, o femeie a încercat să fugă dintr-un spital în Turcia, pentru a nu mai plăti operaţia estetică, informează Digi24, preluând o inormaţie de la NTV.  

A fugit imediat după operaţie, ca să nu plătească, foto arhivă
A fugit imediat după operaţie, ca să nu plătească, foto arhivă

 Incidentul s-a petrecut săptămâna trecută, într-o clinică privată de chirurgie plastică din Istanbul. Deşi a fost informată despre costurile operaţiei estetice şi a fost de acord cu acestea, imediat ce s-a simţit în stare să se mişte după anestezia generală pe care o suferise, pacienta s-a strecurat din salon şi a reuşit să iasă din spital. A fost văzută însă de personalul medical şi împiedicată să plece fără a plăti.

Evident că s-a declanşat un scandal monstru în stradă, unde se pare că pacienta înjura într-o limbă necunoscută. Totul spre deliciul trecătorilor, care o filmau pe femeia îmbrăcată în halat de spital, cu faţa umflată, în timp ce se certa cu asistentele care încercau să o oprească.

Imaginile au fost preluate de NTV, un post de știri din Turcia, care spune că femeia era străină şi venise special în Istanbul pentru o operaţie estetică, dar nu precizează naţionalitatea acesteia. După ce s-a certat şi chiar a ajuns la îmbrânceli cu personalul medical, în încercarea ei de a fugi fără să-şi achite factura, agenţii de securitate ai respectivei clinici au intervenit şi au condus-o înapoi în salon.

Clinica privată de chirurgie estetică nu a dezvăluit nicio informaţie privind identitatea acestei paciente şi nici dacă, până la urmă, femeia şi-a achitat nota de plată pentru operaţia estetică.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite