Generalul de aviaţie Radu Theodoru împlinește 100 de ani. Dat afară de comuniști, a plecat să cucerească marea: „Navigam după stele, precum Columb“
0Dacă a văzut că nu mai poate cuceri spaţiul, veteranul de război a încercat să evadeze pe mare. În anul 1987, Radu Theodoru a plecat într-o aventură pe mare cu in iaht. El a fost și cronicarul primului marş transatlantic al navei-şcoală „Mircea“.
Născut la 17 ianuarie, în urmă cu un secol, într-o fortăreață
Generalul de flotilă aeriană Radu Theodoru s-a născut la 17 ianuarie 1924 la Ineu, judeţul Arad, într-o fortăreaţă, tatăl său fiind directorul unui stabiliment de ocrotire socială. A studiat în cadrul Secţiei ştiinţifice a Liceului Constantin Diaconovici Loga din Timişoara, apoi şi-a urmat pasiunea din copilărie: zborul.
În 1942 s-a înscris la o şcoală de pilotaj fără motor, obţinând brevetul la Petroşani. Un an mai târziu a intrat la Şcoala Superioară de Aviaţie Militară, Secţia Naviganţi, de la Cotroceni. Şi-a definitivat pregătirea urmând cursuri complementare de pregătire de luptă. După terminarea şcolii, a fost repartizat la Flotila 1 Vânătoare, unde a pilotat aparate Fleet, IAR-27 şi Nardi.
Veteranul de război Radu Theodoru și-a petrecut toată tinerețea la manşa avioanelor şi nu de puţine ori a fost nevoit să strângă din pământul românesc bucăţi din trupurile colegilor. „Câţi băieţi am adunat în paraşută... Erau piloţi morţi. Bucăţi de oase pe care le-am adunat de pe brusturi. Am cules de pe câmpuri bucată cu bucată. Apoi, sanitarii îi băgau într-un sac cu formol şi aşa ajungeau în coşciug. Am trăit momente cumplite când a venit mama unuia din camarazii mei şi a cerut să-şi vadă pentru ultima dată copilul. Era într-un sac. Ce să vadă? Un sac cu formol?“, retrăieşte el dramele la care a fost martor.
Veteranul de război a pilotat toate avioanele monomotor de şcoală şi de război. Este vorba de IAR 80 şi Messerschmitt 109. „Era cel mai performant până a apărut Mustangul. Cel mai bun avion al nostru din dotarea aviaţiei de război a fost Messerschmitt G-6. Eu am fost pilot de vânătoare pe ambele tipuri de avioane care erau în dotarea Armatei Române“, ne explică generalul.
Nu de puţine ori a fost la limita dintre viaţă şi moarte, atât în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cât şi ulterior, în vreme de pace. „Am avut 13 accidente aviatice. Toate astea sunt trecute în carnetul de aviaţie. Odată mi s-a gripat motorul şi am aterizat pe o arătură, odată am luat foc la decolare. Vreau să vă spun că doi băieţi care vor să scrie istoria aviaţiei române mi-au adus un proces-verbal care s-a făcut după un accident aviatic în care am fost implicat. Procesul-verbal era făcut în urmă cu 70 de ani. Vă daţi seama... Se scria acolo că s-a făcut anchetă, că pilotul a acţionat în aşa fel încât a salvat avionul“, ne povesteşte cel care a reuşit să supravieţuiască de fiecare dată.
Ocupaţia sovietică a desfiinţat Armata a treia
După 23 august 1944, după ce a participat, ca infanterist, la operaţiunile de curăţare a teritoriului nostru de trupele inamice, a asistat la toată drama ofiţerilor care s-au acoperit de glorie pe frontul de Răsărit.
După ce sovieticii au ocupat ţara, s-au răzbunat. „România a suferit o represiune neîntâlnită în istoria armatelor, cea a învingătorilor. Ocupaţia sovietică a desfiinţat Armata a treia, care s-a acoperit de glorie în Răsărit, iar pe ofiţeri i-a încarcerat în închisorile conduse de Ana Pauker, Alexandru Nicolschi şi alţii de aceeaşi speţă“, îşi amintea el.
Pentru că şi-a exprimat de fiecare dată punctul de vedere cu privire la ocupaţia sovietică şi la procesul de rusificare a Armatei, în 1952, pe când era comandant de escadrilă şi instructor de luptă la Regimentul 1 Vânătoare, Radu Theodoru a fost concediat şi trimis la Sibiu, într-o şcoală de ofiţeri tehnici. Într-un raport adresat ministrului Forţelor Armatei, solicita revenirea la marea sa dragoste:
„Vreau să zbor, să aud motorul mergând rotund, să văd patrule de vânători în stânga şi în dreapta, să văd întinsa şi rodnica câmpie a patriei sub aripile de oţel“. Şefii au rămas însă neînduplecaţi. Nu l-au îndepărtat de la zbor ca urmare a unor greşeli, ci doar din motive politice.
A scris un roman istoric
În paralel, frecventând Cenaclul literar de la Sibiu, şi-a încercat talentul scriind o nuvelă, intitulată „Răscoala lui Mihai Viteazul“. „Cum era foarte bine documentată, la rugămintea Editurii Tineretului, am scris un roman istoric, numit «Brazdă şi paloş». Cartea a fost foarte bine remunerată şi aşa am devenit scriitor profesionist“, îşi aducea el aminte de primii paşi în lumea scriitorilor. Dar nici în acest domeniu nu avea să aibă parte de o viaţă tihnită.
Proces politic în incinta teatrului din Timișoara
Rugat de scriitorii din Timişoara să meargă acolo pentru a contribui la mişcarea literară, a demonstrat că nu a înţeles nimic din lecţia aplicată de Armată şi a scris un articol împotriva „alogenilor“, aşa cum îi numeşte el, care dictau în literatură..
Repercusiunile nu au întârziat să apară. Mihai Beniuc i-a făcut un proces politic în incinta Teatrului de Stat din Timişoara. Acolo, „Domnii Ovid S. Crohmălniceanu şi Mihail Novicov m-au făcut în toate felurile: «legionar», «gândirist», cu toată intelectualitatea de faţă. Dar nu s-au limitat la asta şi secretarul comitetului central cu propaganda a dat ordin să fiu scos din Uniunea Scriitorilor“, povesteşte Radu Theodoru.
După o perioadă în care a fost furnalist la Reşiţa, i-a fost ridicată suspendarea şi a fost numit preşedintele Uniunii Scriitorilor din Timişoara. Ulterior, a înfiinţat prima asociaţie a scriitorilor români din sudul Transilvaniei.
Totuşi, nu a trecut mult şi a intrat în conflict cu gen. mr. Ion Bolintineanu, şeful Securităţii din Braşov, care, îşi aminteşte el, avea veleităţi de şef de stat. Acesta îi pusese gând rău: să îl aresteze, aşa a aflat de la un prieten de-al său, Eugen Teodoru, fost colonel prin Securitate. „A venit la mine la Braşov şi m-a avertizat că voi fi arestat. Atunci, eu am fugit la Bucureşti. Lui Bolintineanu i s-a dat ordin să se potolească, dar nu mai puteam să stau acolo şi aşa am ajuns eu la Bucureşti“, continuă el epopeea acelor ani.
Cronicarul primului marş transatlantic al navei-şcoală „Mircea“
Radu Theodoru a ajuns la Grădiştea, unde şi-a întemeiat o gospodărie şi unde a continuat să scrie carte după carte. Dacă a văzut că nu mai poate cuceri spaţiul, a încercat să evadeze pe mare. Aşa s-a născut barca pe care a numit-o „Haihui“, o ambarcaţiune cu care a navigat pe Dunăre.
Între timp, Armata „şi-a făcut autocritica“, spune el, şi a fost pus să conducă un cenaclu militar, i s-au redat gradele şi apoi a fost trimis să fie cronicarul primului marş transatlantic al navei-şcoală „Mircea“, care a avut loc în anul 1976. Bricul a participat, alături de veliere din întreaga lume, la comemorarea a 200 de ani de la declararea independenţei Statelor Unite ale Americii. În urma acestei experienţe, care l-a fermecat, a scris cartea „Noi, Mircea şi Atlanticul“.
A vrut să facă înconjurul pământului pe apă
Dar visul său nu s-a oprit aici şi a vrut să facă înconjurul pământului pe apă. Lui Radu Theodoru i se datorează introducerea în limbajul curent al navigatorilor a termenului „circumterra“. După ce a obţinut brevetul internaţional de comandant de iaht cu vele, a început să-şi pună planul în aplicare.
„În anul 1987, am plecat în aventură cu iahtul «Decebal 1», construit de un inginer navalist. Era mai mult o epavă şi în Marea Egee a fost imposibil să îl mai guvernăm. Ne-am întors acasă, pentru că puneam în pericol viaţa echipajului“, îşi amintea fostul comandant.
Dar nici acum nu a renunţat la visul său şi, un an mai târziu, a început construcţia, la Şantierul din Olteniţa, a unui alt iaht, „Decebal 2“, după planurile comandorului inginer Teodor Asimit. Cu el spera că va putea să facă înconjurul pământului.
Totuşi, nici de data aceasta norocul nu i-a surâs. Aventura nu se hrănea doar cu vise, ci şi cu bani. „Ilie Ceauşescu m-a ajutat mult, dar Nicu Ceauşescu mi-a pus beţe în roate. La Iaşi, era un protejat, un UTC-ist de-al lui, care voia să facă acelaşi lucru ca şi mine, înconjurul pământului cu o navă cu vele. Lui, Ceauşescu i-a comandat un trimaran, care se numea «Dacia», pe care l-a echipat ultramodern. Eu nu aveam nici măcar busolă, ci navigam după stele, precum Columb. Mai mult decât atât, i-a pus la dispoziţie şi echipaj din Marina Comercială“, îşi amintea Radu Theodoru.
Cu greu a reuşit să facă rost de 10.000 de dolari, valută necesară pentru agenturare. Au parcurs Mediterana, au ajuns la Cadiz, în Spania, de unde a plecat Columb în prima sa expediţie. În Madeira, însă, i s-au tăiat banii pentru agenturare şi echipajul a rămas muritor de foame. „Aveam nevoie de 400 de dolari ca să traversez Atlanticul, dar am ratat, pentru că nu am primit banii. Nu mai aveam nici alimente, nici combustibil. Din Insulele Canare ne-am întors în ţară la bordul navei Războieni, care venea din Cuba. Am urcat şi iahtul, şi echipajul, şi aşa s-a încheiat aventura noastră“.
Nici echipajul care a pornit cu „Dacia“ nu a putut să-şi ducă la capăt expediţia. Pe drum, a primit ordin să se întoarcă în ţară, fără nicio explicaţie, aflăm dintr-un jurnal de bord.
Aşa s-a încheiat aventura pe mare a lui Radu Theodoru. A continuat să scrie până când i s-a ivit din nou şansa să piloteze aparate uşoare de zbor care decolau de pe un aerodrom sportiv de lângă Bucureşti.
Se încarcă comentariile...
