General de aviaţie Radu Theodoru, care a supravieţuit la 13 accidente: „Îi adunam pe băieţii morţi cu paraşuta, apoi îi preluau sanitarii“

0
0
Radu Theodoru, general de aviaţie FOTO Facebook/General maior (rtr.) R.T.
Radu Theodoru, general de aviaţie FOTO Facebook/General maior (rtr.) R.T.

Generalul de flotilă aeriană Radu Theodoru, de 98 de ani, plânge soarta celor opt militari morţi în Dobrogea, dar spune că nu trebuie să fabulăm şi să aşteptăm să aflăm rezultatul anchetei tehnice, singura care va stabili cauza tragediei.

„Acum se fabulează mult şi nu trebuie să facem scenarii. Trebuie să se găsească cutiile negre, care spun totul. Să aşteptăm ancheta tehnică şi apoi să tragem concluzii. Este o tragedie cumplită, dar aviaţia întotdeauna a dat jertfe. Să sperăm că nu este din vina piloţilor, ci că au fost defecţiuni tehnice“, spune generalul de aviaţie Radu Theodoru, cel care a trăit drame atât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cât şi pe vreme de pace. 

Bătrânul aviator nu crede însă că vechimea MiG-ului ar fi putut cauza tragedia. „MiG-urile sunt la fel de bune ca şi avioanele occidentale. Nu vedeţi că voiam să cumpărăm avioane din Norvegia vechi de 30 de ani?“, spune el.

„Câţi băieţi am adunat în paraşută...“

Suferă pentru cei opt tineri morţi, dar ne aduce aminte că şi şoselele noastre sunt la fel de pline de sânge: „Asta e aviaţia, dar pe şosele câte accidente se produc? Mult mai multe decât în aviaţie. Suferim, este mai spectaculos în aviaţie, dar gândiţi-vă care este bilanţul tragediilor de pe şosele“, ne aduce aminte bătrânul aviator.

Toată viaţa şi-a petrecut-o la manşa avioanelor şi nu de puţine ori a fost nevoit să strângă din pământul românesc bucăţi din trupurile colegilor. „Câţi băieţi am adunat în paraşută. Erau piloţi morţi. Bucăţi de oase pe care le-am adunat de pe brusturi. Am cules de pe câmpuri bucată cu bucată. Apoi, sanitarii îi băgau într-un sac cu formol şi aşa ajungeau în coşciug. Am trăit momente cumplite când a venit mama unuia din camarazii mei şi a cerut să-şi vadă pentru ultima dată copilul. Era într-un sac. Ce să vadă? Un sac cu formol?“, retrăieşte el dramele la care a fost martor.

Radu Theodoru tanar

Poză din 1944 Arhivă personală

Acel tânăr pilot a murit după ce a intrat cu avionul în pământ de la 1.500 metri înălţime, la un antrenament. „Probabil a leşinat la comenzi. Era epoca în care noi mâncam zeamă de lobodă. Sunt cauze tehnice şi unele sunt greşeli de pilotaj, când omul de la manşa avionului moare psihic înainte de a muri fizic. Se întâmplă de multe ori şi treaba asta. Nu mai reacţionează“, povesteşte Radu Theodoru.

A supravieţuit la 13 accidente aviatice

Veteranul de război a pilotat toate avioanele monomotor de şcoală şi de război. Este vorba de IAR 80 şi Messerschmitt 109. „Era cel mai performant până a apărut Mustangul. Cel mai bun avion al nostru din dotarea aviaţiei de război a fost Messerschmitt G-6. Eu am fost pilot de vânătoare pe ambele tipuri de avioane care erau în dotarea Armatei Române“, ne explică generalul.

Nu de puţine ori a fost la limita dintre viaţă şi moarte, atât în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cât şi ulterior, în vreme de pace. „Am avut 13 accidente aviatice. Toate astea sunt trecute în carnetul de aviaţie. Odată mi s-a gripat motorul şi am aterizat pe o arătură, odată am luat foc la decolare. Vreau să vă spun că doi băieţi care vor să scrie istoria aviaţiei române mi-au adus un proces-verbal care s-a făcut după un accident aviatic în care am fost implicat. Procesul-verbal era făcut în urmă cu 70 de ani. Vă daţi seama... Se scria acolo că s-a făcut anchetă, că pilotul a acţionat în aşa fel încât a salvat avionul“, ne povesteşte cel care a reuşit să supravieţuiască de fiecare dată.  

Vă mai recomandăm: 

Catastrofa Armatei Române. MiG 21 LanceR prăbuşit în Dobrogea, pilotul a murit. Elicopterul IAR 330-Puma trimis în căutare a căzut şi el. Cei şapte militari de la bord, morţi VIDEO UPDATE 

De ce se aflau doi scafandri militari în elicopterul IAR 330-Puma care s-a prăbuşit căutând MiG-ul dispărut. MApN a aflat târziu de ei

Mai multe - Constanţa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite