Aventura bricului Mircea în Oceanul Atlantic: „Am navigat în coada Uraganului Ana. Câţiva membri ai echipajului au cerut azil politic în SUA“
0În acest an se împlinesc 40 de ani de când Bricul Mircea a traversat Oceanul Atlantic. În cele şase luni cât a durat voiajul, nava românească a ancorat în 12 porturi de pe 4 continente.
Faimoasa navă-şcoală Mircea ajungea în 1976 în Statele Unite ale Americii, participând, alături de alte veliere, la un eveniment important: comemorarea a 200 de ani de la declararea independenţei SUA. Traversarea Oceanului Atlantic a reprezentat o adevărată aventură şi pentru navă, şi pentru echipaj. De asemenea, a fost primul moment în care o navă militară românească traversa Atlanticul.
Totul a început pe 8 septembrie 1975, când Departamentul Forţelor Maritime al Statelor Unite ale Americii a adresat generalului Ion Coman, şef al Marelui Stat Major, o scrisoare in care se preciza ca are „plăcerea de a invita Marina Militară Română să participe cu Forţele Maritime Militare ale S.U.A. la o paradă internaţională care va avea loc la New York pe data de 4 iulie 1976“.
Invitaţia a fost acceptată şi, la data de 4 martie 1976, bricul a plecat din Portul Constanţa, sub comanda lui Eugen Ispas, acum în vârstă de 82 de ani. „Era, practic, iarnă, când am plecat din port“, începe el să ne povestească aventura românească de peste ocean.
În coada uraganului
Cu un echipaj format din 185 de studenţi, 20 de ofiţeri şi maiştri militari, dar şi 20 de elevi ai Şcolii de Maiştri de Marină, comandantul a pornit în marş. Voiajul nu a fost lipsit de peripeţii. Au prins furtuni şi nu şi-au permis să facă cumpărături din ţări străine, întrucât erau plătiţi foarte prost, dar marşul a avut farmecul lui: au participat la o regată a velierelor şi au descoperit că există ţări civilizate, unde nu trebuie să stai la coadă pentru o pâine.
„Bricul Mircea mai făcuse vizite în exterior, în Liban şi Egipt, dar era pentru prima dată când traversa oceanul“, spune fostul comandant, în prezent contraamiral de flotilă. Dar faptul că echipajul era foarte bine pregătit, iar ucenicii ştiau ce înseamnă ordinul milităresc au făcut ca misiunea să fie o reuşită. „Am prins, pe drum, o furtună în Marea Egee şi am navigat în coada Uraganului Ana. Vreau să vă spun că nava s-a comportat foarte bine datorită lestului (n.r. - greutăţi de pe fundul navei). Bricul a fost un fel de «Hopa Mitică», astfel că în orice parte s-ar fi înclinat, el revine la poziţia iniţială“, explică fostul comandant.
Comandantul Eugen Ispas FOTO Academia Navală Mircea cel Bătrân
Traseul marşului
După plecarea bricului din Portul Constanţa, nava a ajuns la Las Palmas şi de aici a început traversarea Oceanului Atlantic, drum pe care bricul Mircea îl traversa pentru prima dată. De la Las Palmas s-au îndreptat spre Marea Caraibelor, pe o distanţă de 3.500 mile marine, distanţă parcursă de bric doar cu velele, fără să fie nevoie să se pornească motorul. A urmat apoi un periplu prin Venezuela, Columbia, Mexic şi Cuba. „Am vizitat oraşe, dar şi capitale, şi apoi ne-am îndreptat spre Insulele Bermude. Aici, s-a dat startul regatei velierelor către SUA, la Newport“, continuă povestea fostul comandant Eugen Ispas. Ca o recunoaştere a contribuţiei la succesul regatei velierelor, Asociaţia Americană a Navelor-Şcoală a acordat navei-şcoală Mircea un certificat de merit. La data de 3 iulie 1876, au părăsit Newport cu destinaţia New York, pentru ca pe data de 4 iulie să participe şi bricul Mircea la defilarea grandioasă care a avut loc în SUA.
Au cerut azil politic
Evident, voiajul nu a fost lipsit nici de incidente. Astfel, câţiva membri ai echipajului au cerut azil politic prin porturile unde a acostat bricul. „La New York au rămas un militar în termen, un radiografist şi un student, iar în Baltimore - un alt membru al echipajului. Toţi au cerut azil politic. Nu vă vine să credeţi ce-am păţit la întoarcerea în ţară. Toate s-au spart în capul comandantului. Ore întregi am dat declaraţii şi le-am povestit iar şi iar cum s-a întâmplat asta. Ce se întâmplă? În porturi, patru-cinci studenţi sunt conduşi de un cadru militar. Ei se pot plimba în oraş. Acestea au fost ocaziile când am rămas fără câţiva oameni“, îşi aminteşte comandantul Eugen Ispas.
Dacă la plecare sute de oficialităţi şi familiile echipajului şi studenţilor erau pe chei să le ureze „Vânt bun din pupa“ şi să le facă cu mâna, la întoarcere, doar câteva oficialităţi i-au întâmpinat, din cauza faptului că echipajul era mai mic cu câteva persoane care au ales să-şi trădeze patria.
Întrebat dacă vrodată a fost tentat şi comandantul să rămână peste hotare, el a răspuns fără să clipească: „Niciodată. Patriotismul meu a fost mai presus decât orice“.
Membrii echipajului erau plătiţi cu sume mizere. Spre exemplu, spune el, pentru zilele de staţionare primeau un dolar pe zi. „Reuşisem să strângem o sumă mică, cam de 15-20 de dolari, şi am reuşit să le cumpărăm câte o mică amintire celor pe care îi lăsasem acasă“, retrăieşte acele momente fostul comandant. Dar, cu toate lipsurile, a trăit la acea vreme una din cele mai frumoase experienţe pe mare.
Amintiri din „cartul sovieticului“
În voiajul care a durat şase luni şi-a făcut practica şi Tudor Sorin Nicolaescu, acum comandor în rezervă. „Eram student la Academia Navală «Mircea cel Bătrân» din Constanţa. În primul an am făcut practică pe nave militare, iar în anul al II-lea am făcut parte din echipajul care a plecat cu Mircea să traverseze Oceanul Atlantic. Marşul a fost deosebit, pentru că s-a mers cu vele şi nu cu motor şi s-a navigat cu mijloacele tadiţionale, cum ar fi sextantul“, povesteşte fostul student.
Nu a fost uşor. Nu va uita niciodată „cartul sovieticului“ sau „cartul câinelui“, aşa cum i se mai spunea perioadei de timp de la ora 0 la ora 4 când nu trebuia să pună geană pe geană, dar nici nopţile petrecute în hamac sau manevrarea velelor. „Misiunea de manevrare a velelor însemna să te urci pe arboradă, să cobori din arboradă, să legi parâmele şi să întinzi velele. Fiecare om avea o misiune precisă. Spre exemplu, eu eram la vela rândunica“, explică el.
Cum bricul Mircea a traversat Atlanticul, elevii şcolii de marină au primit şi tradiţionalul botez marinăresc: „Se spune că Zeul Neptun vine din apă şi urcă pe scara pisicii. Unii marinari au fost bărbieriţi apoi, în cele din urmă cu toţii au fost stropii cu furtunul“.
Acestea sunt singurele amintiri care au rămas vii în inima sa. Pentru cei de acasă nu prea a adus nimic. „Eram plătiţi foarte prost. Reuşeam să ne cumpărăm vederi sau lucruri neînsemnate. În Cuba totul era pe cartelă şi nu am putut să cumpărăm nimic, iar în Venezuela toate erau foarte scumpe“, retrăieşte şi Tudor Sorin Nicolaescu acel marş de pomină.
Cele două nave-şcoală Mircea
Primul bric Mircea
Primul bric Mircea (foto) pe care studenţii şi-au făcut practica a fost o corabie de tip goeletă, construită în 1882 la şantierul Thames Ironworks and Shipbuilding Company din Londra. Corabia, construită aproape în întregime din lemn, avea o lungime de 7,6 metri, două catarge şi 14 vele. La bordul ei şi-au făcut ucenicia numeroase generaţii de marinari. Predarea ştafetei către nava-şcoală Mircea s-a făcut în anul 1939.
Al doilea bric s-a construit în Şantierul Naval Blohm und Voss din Hamburg, Germania. Pentru construirea lui s-a făcut subscripţie publică, la iniţiativa Ligii Navale Române. Au donat bani Radu Irimiescu, ministrul Aerului şi al Marinei, funcţionari ai CFR-ului, profesori şi elevi şi slujitori ai Domnului de la Mănăstirea Dealu. Spre deosebire de primul bric, nava-şcoală Mircea are corpul din oţel. Măsoară 84 de metri lungime şi are o lăţime de 12,5 metri. Are trei catarge şi 23 de vele. Pe bric, mii de studenţi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa şi-au făcut practica marinărescă. Printre ei s-a aflat şi fostul preşedinte Traian Băsescu. Acest al doilea bric Mircea, care funcţionează şi în zilele noastre, a fost şi cel care a traversat Atlanticul în urmă cu 40 de ani.
Vă mai recomandăm:
FOTO Poveştile unui comandant de navă: „În 1989, am crezut că ungurii au intrat în Ardeal“
Se încarcă comentariile...
