Femeile puternice din istorie care au sfidat convențiile: au refuzat căsătoria și au avut zeci de amanți
De-a lungul istoriei, unele femei au reușit să răstoarne regulile unei lumi dominate de bărbați și să construiască adevărate imperii, influențând destinele popoarelor și schimbând cursul istoriei. Dincolo de puterea și ambiția care le-au consacrat, multe dintre ele au surprins însă și prin excentricități, obiceiuri neobișnuite și pasiuni ieșite din comun.

Istoria pare că a fost scrisă în mare parte de bărbați. În realitate, au existat destule femei puternice care au rescris destinul popoarelor. Câteva dintre acestea au căpătat o notorietate aparte de „mame de națiuni” și personaje istorice care au schimbat soarta civilizațiilor.
Toate aveau însă în comun, pe lângă o inteligență ieșită din comun și o voință de fier, o viață sexuală suficient de condimentată și activă cât să stârnească un ocean de bârfe, un noian de mituri erotice și, pe deasupra, un bine meritat loc în istoria sexualității.
Singura femeie care a domnit ca împărat al Chinei și haremul de bărbați
Fără îndoială, una dintre cele mai puternice femei din istorie a fost Wu Zetian, o chinezoaică care a reușit, din simplă concubină imperială, să ajungă împărat al Chinei cu drepturi depline.
„Moștenirea sa este unică. Dintre cele mai puternice femei din istoria lumii – Hatshepsut, în Egipt, Cleopatra, în Roma, Teodora și Irina, în Bizanț, Maria Tereza, în Austria, și Ecaterina cea Mare, în Rusia –, numai Wu Zetian a reușit să răstoarne o dinastie puternică și să domnească în nume propriu, asumându-și titlul de împărat. A sfărâmat barierele impuse de normele de gen, a redefinit ritualurile și a devenit o sursă de inspirație pentru generațiile următoare de femei ajunse în apropierea puterii, printre care împărăteasa văduvă Cixi și Jiang Qing, soția lui Mao Zedong. Niciuna dintre ele nu a reușit însă să-i egaleze voința de fier și abilitatea de a-și manevra adversarii”, precizează profesorul doctor în istorie Victor Xiong de la Western Michigan University în „Wu Zetian: The Only Woman Emperor in Chinese History”, pentru Origins Edu.
Numele sub care este cunoscută astăzi, Wu Zetian, i-a fost atribuit postum. Numele său oficial era Zhao, un caracter pe care și l-a creat singură și care însemna „soarele, luna și cerul”.
Era fiica unui ministru al Lucrărilor Publice din timpul împăratului Taizong, în secolul al VII-lea d.Hr. De altfel, tatăl său a fost un susținător important al rebeliunii care a dus la răsturnarea dinastiei Sui și la întemeierea dinastiei Tang, din care făcea parte și Taizong.
A rămas însă orfană de tată la vârsta de 12 ani. Fără ajutorul părintelui său, poziția ei și a mamei sale a devenit vulnerabilă. Atunci Wu Zetian, deși doar un copil, a început să gândească o strategie pentru salvarea familiei. La numai 13 ani, Wu s-a oferit să devină concubină imperială. Era foarte frumoasă și a fost selectată imediat. În timp ce era concubina lui Taizong, Wu s-a apropiat de prințul moștenitor Li Zhi. Între ei s-a înfiripat o poveste de dragoste.
După moartea împăratului Taizong, Wu Zetian a fost izgonită la o mănăstire budistă. Printr-un mare noroc, pe când Wu avea 25 de ani, tânăra chinezoaică a fost chemată la curte chiar de soția lui Li Zhi (devenit împărat sub numele de Gaozong). Aceasta, neputând avea copii și simțindu-se amenințată de favorita împăratului, consoarta Xiao, spera să o folosească pe Wu ca aliată în propria luptă pentru putere. Cu intervenția împărătesei Wang, Wu Zetian s-a întors la curte, sfidând în mod deschis convențiile vremii.

Wu Zetian nu a pierdut vremea la curte, ci și-a croit cu mare tenacitate și inteligență drumul către putere. La început, s-a aliat cu împărăteasa Wang împotriva concubinei Xiao, pentru ca ulterior să se întoarcă împotriva amândurora. A orchestrat înlăturarea și întemnițarea rivalelor sale, care au fost, în cele din urmă, mutilate și lăsate să moară în vase cu vin. După eliminarea adversarelor, Wu Zetian a devenit împărăteasă.
După moartea soțului ei, împăratul Gaozong, în 684 d.Hr., cu o tenacitate fără cusur, Wu Zetian a făcut ceea ce nimeni nu mai reușise: s-a proclamat împărat. A înlăturat dinastia Tang și a întemeiat propria dinastie, Zhou. În următorii cincisprezece ani, a fost suverana incontestabilă a Chinei, fiind singura femeie din istorie care a condus întreaga țară în nume propriu.
„Îmbinând teroarea cu reformele, domnia lui Wu Zetian a avut un caracter contradictoriu. A recurs la serviciile unor funcționari adepți ai doctrinei legaliste, precum Zhou Xing și Lai Junchen, cunoscuți pentru cruzimea și zelul lor, pentru a-și elimina adversarii. Campania sa de epurări a provocat moartea sau exilul unui număr foarte mare de oameni, printre care s-au numărat chiar propriii frați și fii. În același timp, Wu Zetian a încercat să consolideze rolul femeilor în societate. A decretat ca perioadele de doliu pentru mame să fie egale cu cele pentru tați, punând astfel soțiile și soții pe picior de egalitate chiar și după moarte. A reformat ritualurile de venerare a strămoșilor, impunând ca strămoașele să fie cinstite alături de strămoșii bărbați. De asemenea, a promovat femei talentate în funcții importante”, preciza profesorul Victor Xiong.
Totodată, împărăteasa Wu Zetian a rupt orice barieră și în privința vieții sexuale. A refuzat să se mai căsătorească, dar a trăit alături de numeroși amanți. A scandalizat societatea în care a trăit, întemeind un adevărat harem de bărbați. Patru dintre aceștia au devenit cunoscuți: călugărul Xue Huaiyi, Zhang Changzong, Zhang Yizhi și Shen Nanqiu. Toți, cu excepția ultimului, au avut parte de un sfârșit violent. Domnia lui Wu Zetian s-a încheiat în 705 d.Hr., când o lovitură de palat i-a răsturnat regimul. A murit la scurt timp după aceea, la vârsta de 81 de ani.
„Regina Fecioară”, care nu era chiar... fecioară
O altă femeie puternică a istoriei a fost fără îndoială Elisabeta I a Angliei. Fără a insista prea mult, fiind foarte cunoscută, Elisabeta a domnit între 1558 și 1603 și a fost considerată una dintre cele mai importante figuri politice din istoria Marii Britanii, perioada sa de domnie fiind numită și „Epoca de Aur” sau Epoca Elisabetană.
Elisabeta a consolidat anglicanismul prin Așezământul religios elisabetan, oferind o perioadă de stabilitate religioasă după conflictele sângeroase dintre catolici și protestanți din domniile anterioare. Domnia ei a reprezentat apogeul Renașterii în Anglia, remarcându-se printr-o dezvoltare extraordinară a teatrului, poeziei și literaturii, fiind epoca în care au creat William Shakespeare și Christopher Marlowe. Nu în ultimul rând, Anglia a cunoscut o perioadă de maximă înflorire economică, mai ales prin sponsorizarea călătoriilor în Lumea Nouă. De asemenea, Elisabeta a transformat Anglia într-o mare putere politică și navală la nivel european, reușind să respingă invazia uriașei flote a Spaniei lui Filip al II-lea, în 1588, faimoasa Armadă Spaniolă.
La fel ca Wu Zetian, Elisabeta I a făcut tot posibilul să nu se căsătorească. Și a reușit. Aceasta a folosit statutul său de „Regină Fecioară” ca instrument politic, menținând independența Angliei față de influențele externe ale marilor monarhi europeni. A avut mulți pretendenți din rândul capetelor încoronate ale Europei, dar i-a refuzat pe toți. Aparent, a preferat să ducă o viață de castitate.
În realitate însă, se pare că „Regina Fecioară” nu a fost chiar fecioară, în sensul că a șocat societatea din vremea sa afișându-se fără scrupule cu tot soiul de amanți, unii mult mai tineri decât ea. Pe scurt, în loc să ducă o viață de femeie căsătorită, a preferat să practice flirtul și, cel mai probabil, sexul liber. La fel ca Wu Zetian. Evident, nu s-a căsătorit în primul rând din motive politice, dar se spune că a existat și o componentă personală, plăcându-i să aibă o mare libertate sexuală.
Reginele porno ale istoriei: nimfomanele din elita societăţii
Cel mai cunoscut amant al ei a fost Robert Dudley. Acesta era primul conte de Leicester și a fost un influent om de stat englez. S-a remarcat inclusiv ca favoritul de o viață al Reginei Elisabeta I a Angliei. Relația sa strânsă cu regina, marcată de o profundă afecțiune reciprocă, l-a transformat în una dintre cele mai puternice și controversate figuri de la Curtea Tudorilor.
„Relația lor intimă era cu totul ieșită din comun. Dudley se bucura de acces privilegiat la regină, de apropierea ei și de o legătură emoțională care îi alarma pe consilierii coroanei și îi fascina pe ambasadorii străini. Relația lor a rezistat timp de decenii, a trecut peste scandaluri și a fost, în repetate rânduri, la un pas de a provoca dezastre politice. Nu era vorba despre o afecțiune curtenească, păstrată la distanță. Contemporanii presupuneau că între cei doi exista o relație sexuală nu dintr-o curiozitate indiscretă, ci pentru că recunoșteau comportamentul uman. Ideea că doi adulți inteligenți, legați printr-o puternică afecțiune reciprocă, care petreceau frecvent timp singuri și au menținut această apropiere ani la rând fără ca relația să devină fizică necesită mai multe explicații decât ipoteza contrară. Elisabeta era prudentă, nu izolată. Inteligentă, nu naivă. Stăpână pe sine, nu lipsită de sexualitate. A susține că și-a păstrat virginitatea în sens literal înseamnă să acceptăm o excepție atât de extremă, încât se apropie de mit – ceea ce, desigur, era tocmai imaginea pe care Elisabeta încerca să o cultive”, preciza Rebecca Larson în „Unpopular Opinion: Elizabeth I Was No Virgin at All”, pentru Tudor Dynasty.
Pe lângă Dudley, au mai fost și alți favoriți, mulți dintre ei mai tineri decât regina. Printre aceștia se numărau și Thomas Heneage, Christopher Hatton și Walter Raleigh, iar mai târziu Robert Devereux, conte de Essex. Inclusiv fratele regelui Franței, ducele de Anjou, ar fi intrat în jocurile amorului cu regina Angliei.

„Deși nu ducea lipsă de pretendenți, printre care se numărau Filip al II-lea al Spaniei, Erik al XIV-lea al Suediei și arhiducii austrieci Ferdinand și Carol, niciunul nu a reușit să câștige favorurile reginei sau să obțină sprijinul unanim al consiliului său. În timp ce negocierile matrimoniale cu puterile străine continuau, Elisabeta se bucura de atenția unor tineri curteni precum Thomas Heneage, Christopher Hatton și Walter Raleigh, iar mai târziu Robert Devereux, conte de Essex. Toți au reușit, prin comportamentul lor galant și prin flirt, să câștige simpatia și favorurile reginei”, preciza istoricul Anna Whitelock, profesoară de istoria monarhiei la City, University of London și directoarea Centrului pentru Studiul Monarhiei Moderne.
„Mesalina nordului”
Ei bine, cea de-a treia cea mai puternică împărăteasă a lumii, faimoasa Ecaterina cea Mare, împărțea același tipar cu Wu Zetian și Elisabeta I a Angliei. Mai precis, a domnit singură, a refuzat să se mai căsătorească după ce a luat tronul și a preferat sexul liber cu amanți și tot soiul de favoriți, de multe ori mai tineri decât ea. Era nemțoaică la origine și a fost împărăteasa Rusiei timp de 34 de ani, între 1762 și 1796. Domnia ei a fost considerată „Epoca de Aur” a Imperiului Rus.
Femei rămase în istorie pentru cruzimea lor. Erau de o frumuseţe răpitoare şi au făcut mii de victimeA obținut ieșire la Marea Neagră în urma războaielor cu Imperiul Otoman și a anexat Peninsula Crimeea în 1783. A participat la divizarea Poloniei, extinzând masiv granițele occidentale ale Rusiei, cu peste 300.000 km². În plus, a reorganizat Imperiul Rus în gubernii (provincii) pentru o mai bună controlabilitate și eficiență. A continuat și a accelerat procesul de modernizare a Rusiei inspirat de Petru cel Mare, dar cu o amprentă iluministă.
A pus bazele unui sistem de educație națională și a introdus reforme școlare (inclusiv școli gratuite în 1782). A corespondat cu mari filozofi ai Iluminismului francez (precum Voltaire și Diderot) și, totodată, a transformat Sankt Petersburgul într-un centru cultural european de prim rang și a pus bazele faimosului muzeu Hermitage.
Viața personală a fost marcată de mariajul dezastruos cu țarul Petru al III-lea, nepotul lui Petru cel Mare. Acesta era infantil și alcoolic. După ce Ecaterina a scăpat de el printr-o lovitură de stat și a devenit singurul conducător al Rusiei, a preferat să rămână necăsătorită și să trăiască o viață liberă din punct de vedere sexual. Primul ei amant faimos a fost Grigori Orlov, cel care a ajutat-o să-și detroneze soțul.

La 33 de ani, împărăteasa Ecaterina era o văduvă care conducea un imperiu imens. În spatele ușilor închise, se spune că Ecaterina avea o viață sexuală foarte activă. Era considerată o „Mesalină a nordului”, o împărăteasă nimfomană. La scurt timp după detronarea soțului, Ecaterina s-a despărțit de Orlov. S-a îndrăgostit însă de ofițerul Grigori Potemkin. Se spune că Potemkin a fost iubirea cea mare a Ecaterinei:
„Te iubesc atât de mult, ești atât de chipeș, deștept, jovial și cu simțul umorului. Când sunt cu tine nu-mi pasă de nimic pe lume. Niciodată nu am fost atât de fericită”, mărturisea într-o scrisoare Ecaterina cea Mare.
A fost însă o relație deschisă. În timp ce Potemkin era trimis în misiuni la marginile imperiului rus, Ecaterina a avut și alți parteneri de scurtă durată. Mai ales după vârsta de 40 de ani, a preferat compania amanților mai tineri. Istoricul Janet Hartley spune că Ecaterina a avut 12 amanți de-a lungul vieții. Este vorba despre amanți cunoscuți, parteneri alături de care a avut relații mai lungi. Alte surse spun că Ecaterina a avut nu mai puțin de 22 de amanți.
„Adevăratele povești de dragoste încep după 40 de ani”, mărturisea Ecaterina.
Gurile rele spuneau că nu putea trăi fără sex.




















































