Doi ani de neutralitate și un tratat secret: cum a negociat Ionel Brătianu intrarea României în război. „Să ne vedem de necazurile noastre“

Pe 27 august 1916, România intra oficial în Primul Război Mondial, la presiunea Antantei, într-un entuziasm popular general. Participarea la acest conflict devastator care răvășea Europa încă din anul 1914 a survenit după doi ani de neutralitate, dispute la sânge și negocieri secrete. 

Trupele românești pregătite de război trecute în revistă Foto: Adevarul

În seara zilei de 27 august 1916, pe la ora 21.00, contele Stephan Burian von Rajecz, ministrul de Externe al Imperiului Austro-Ungar, a fost anunțat de secretarul său că ministrul român, Edgar Mavrocordat, solicită o audiență de urgență. Evident, i-a fost acordată imediat. Edgar Mavrocordat, cât se poate de oficial, i-a înmânat un document: România declara război Austro-Ungariei. La ora 22.30, afla despre această veste și împăratul german Wilhelm al II-lea, în timpul unei partide de cărți. Până s-au răspândit veștile între diferiți oficiali și plenipotențiari, trei armate române au trecut Carpații și i-au luat ca din oală pe grănicerii austrieci.

A doua zi dimineață, „Monitorul Oficial“ anunța: „Cu începere de la 14/27 august 1916, ora 9 seara, România se găseşte în stare de război cu Austro-Ungaria“. În aceeași zi, Germania, în virtutea alianţei cu Austro-Ungaria (ambele parte din alianța Puterilor Centrale, alături de Bulgaria și Imperiul Otoman), a declarat război României. Câteva zile mai târziu, pe 31 august, și Imperiul Otoman a declarat război României. Același lucru l-a făcut și Bulgaria pe 1 septembrie, deși atacase pozițiile românești din Dobrogea tot pe 31 august, fără o declarație prealabilă. Până pe data de 1 septembrie 1916, România a intrat în stare de război cu toate statele Puterilor Centrale, având de apărat un front uriaș, de peste 1.200 de kilometri, parte a Frontului de Est. Acest arc de cerc expus pe două laturi a pus armata în fața unei duble amenințări. Cu toate acestea, autoritățile române de la acea vreme considerau că luaseră decizia corectă. Mai ales în condițiile în care asupra României au fost exercitate presiuni diplomatice din partea celor două blocuri militare care transformaseră Europa, încă din 1914, într-un adevărat abator.

O alianță veche nu garantează una nouă

Primul Război Mondial a început în vara lui 1914, după asasinatul de la Sarajevo. Evident, uciderea arhiducelui Franz Ferdinand de către studentul sârb Gavrilo Princip a fost doar pretextul necesar; marile puteri europene se pregăteau de mult de război. Așadar, se conturaseră două mari blocuri militare și politice, Antanta și Puterile Centrale. Din primul făceau parte Anglia, Franța și Imperiul Țarist, ulterior și Italia, iar din cel de-al doilea, Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Bulgaria și Imperiul Otoman.

Motivul pentru care România se afla într-o situație politică și diplomatică delicată își are rădăcinile la finalul secolului XIX. Înainte de începerea războiului, blocul Puterilor Centrale purta numele de Tripla Alianță. Aceasta a avut un caracter defensiv (mai ales împotriva Franței și Rusiei), a fost fondată în anul 1882 și era inițial compusă din Germania, Austro-Ungaria și Italia. Ulterior, Italia va migra către Antanta, iar Imperiul Otoman și Bulgaria i se vor alătura, formând blocul militar Puterile Centrale. Pe 30 octombrie 1883, România a semnat în secret aderarea la Tripla Alianță, apropierea de Germania fiind atât firească, prin prisma originii Regelui Carol I, cât și necesară, România având nevoie de garanții de securitate după conflictul cu rușii de la finalul Războiului de Independență. Era însă o alianță contrar opiniei publice românești, care era favorabilă unei relații apropiate cu Franța, dar și contra Austro-Ungariei, mai ales pe seama chestiunii Transilvaniei.

„Să ne vedem de nevoile și de necazurile noastre”

Imediat după declanșarea Marelui Război, România a început să fie curtată intens de aliații săi din Tripla Alianță. „Vechea ta prietenie și legăturile noastre amicale sunt, pentru mine, tot atâtea garanții că tu vei avea o înțelegere sinceră a hotărârii pe care am luat-o în acest caz“, îi scria împăratul Franz Iosif Regelui Carol I. La rândul său, împăratul Wilhelm al II-lea îi amintea suveranului român de obligațiile asumate prin alianță: „Gândurile mele se îndreaptă către tine, care ai ridicat astfel un zăgaz în fața valului slav. Eu am încredere că, în calitate de rege și Hohenzollern, vei rămâne credincios prietenilor tăi și că tu te vei conforma fără rezerve obligațiilor tale de aliat“. Carol I era dispus să asculte glasul sângelui și să bage România în Primul Război Mondial alături de Puterile Centrale, în special contra Rusiei. „Cerem mobilizarea imediată a armatei române și angajarea ei în lupta împotriva Rusiei“, îi scria lui Carol I și cancelarul Germaniei, Theobald von Bethmann Hollweg.

Poster satiric din Primul Război Mondial Foto: Library of Congress

În acest context, la 3 august 1914, regele României a convocat la Sinaia Consiliul de Coroană. La reuniune au participat membrii Guvernului, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, principele moștenitor Ferdinand și liderii principalelor partide politice. „După matură chibzuință, convingerea mea adâncă este că datoria României este să execute tratatele ce o leagă de Tripla Alianță. Este o datorie de onoare pentru orice țară să își respecte cuvântul dat. (...) Această alianță ne-a asigurat, în ultimele decenii, foloase netăgăduite. A o părăsi astăzi ar însemna să pierdem beneficiile a 30 de ani de muncă și roadele lor“, susținea regele în fața Consiliului de Coroană. În afară de susținerea partidei pro-germane, Carol I nu s-a putut baza pe majoritatea oamenilor politici. Aceștia știau cât de nepopulară putea fi intrarea în război alături de Austro-Ungaria și, în plus, nu ajuta țara în îndeplinirea scopului declarat de unire cu Transilvania. Mai mult decât atât, România nu era pregătită nici militar pentru un asemenea conflict.

„Să stăm liniștiți la o parte, să ne vedem de nevoile și de necazurile noastre și să ne căznim să păstrăm ceea ce cu atâta trudă am agonisit. Decât să ne avântăm într-un război contra simțământului public, mai bine să rămânem neutri“, preciza Theodor Rosetti, fost prim-ministru. Neutralitatea a primit voturile majorității. „Constat că reprezentanții țării aproape în unanimitate au cerut neutralitatea României. Ca rege constituțional mă supun votului dumneavoastră. Mi-e frică însă că prestigiul țării va ieși micșorat din ședința de azi și mă tem că ați luat o hotărâre de care România se va căi în viitor“, adăuga Carol I, cu aproape două luni înainte de a muri.

„Trebuie să vază lumea ce voim și pentru ce voim”

Neutralitatea nu a însemnat că România nu știa de partea cui vrea să fie. Clanul Brătienilor și mulți alți politicieni filo-francezi – fie liberali, fie conservatori, și care de altfel dominau viața politică românească – erau convinși că doar alături de Antanta, România își va putea atinge obiectivele principale: Transilvania și Bucovina. De altfel, persecuțiile austro-ungare împotriva populației române din Transilvania, dar mai ales faptul că austriecii au susținut Bulgaria în cele două războaie balcanice din 1912-1913, au dus la o ruptură decisivă față de Puterile Centrale.

Perioada neutralității a fost folosită foarte abil de prim-ministrul Ionel Brătianu pentru a vedea ce poate primi de la Antanta în schimbul intrării în război. În primul rând pentru a face acest pas, de o importanță vitală pentru viitorul României, Brătianu trebuia să se asigure că țara noastră primește suficiente garanții teritoriale și totodată sprijin militar. „Nu știu cum se va desfășura războiul, putem avea soartea Serbiei, dar vom fi confirmat, în mod imprescriptibil, drepturile noastre asupra pământului nostru. Vezi, momentul de față este hotărâtor. Dacă se încheie pacea fără noi, vom fi zdrobiți între o Ungaria Mare și o Bulgaria Mare. Trebuie să vază lumea ce voim și pentru ce voim“, îi spunea fiului său Gheorghe, la 8 august 1916.

Ionel Brătianu Foto: adevarul

În timp ce politicienii români, partizani ai Puterilor Centrale, atrăgeau atenția asupra pericolului reprezentat de Rusia, Ionel Brătianu chiar cu rușii a început negocierile, în secret. El era convins că tocmai pentru că Rusia reprezenta o amenințare mare pentru România, era bine ca țara noastră să fie în tabăra ei. Încă de pe 1 octombrie 1914, Ionel Brătianu intermediază încheierea unui acord secret între ministrul de Externe al Imperiului Țarist, Serghei Sazonov, și reprezentantul României la Sankt Petersburg, C. Diamandy. Prin acest acord secret, Rusia își asuma obligația de a apăra integritatea teritorială a României și, cel mai important, i-a recunoscut drepturile asupra teritoriilor românești din Austro-Ungaria.

Hotărârea din „casa secretelor”

Evoluția războiului a făcut ca România să fie foarte curtată de ambele blocuri militare. Pentru Germania, intrarea în luptă a României ar fi însemnat importante resurse naturale precum petrol și cereale, dar și un atu tactic prin lungirea frontului rusesc. Pentru Antanta, intrarea României în război devenise vitală mai ales după o serie de ofensive concertate ale Aliaților. „Pe la sfârșitul lui mai sosesc pe neașteptate telegrame anunțând o puternică ofensivă rusească în vecinătatea noastră. În câteva zile, armatele comandate de generalul Brusilov înaintează cu o iuțeală surprinzătoare. În fața lor, frontul austriac se prăbușește cum se prăbușise la Lemberg în 1914. Zeci de mii de prizonieri și o pradă de război neînchipuită cade în mâinile lor. Aliații nu puteau să piardă şi dânșii un asemenea prilej. Din toate părțile, deodată, o porniră la asalt. Franța a luat inițiativa. Deja de câtva timp, Quai d’Orsay-ul era hipnotizat de ideea atragerii României în război. Pe de altă parte, şi frontul francez inspira cercurilor oficiale din Paris îngrijorare“, scria I.G. Duca.

Trupele românești se îndreaptă către front Foto: Adevarul

Mai mult decât atât, la începutul lunii iulie 1916, Brătianu primește și un ultimatum de la reprezentanții Antantei. „Trebuie să intrați acum sau niciodată!“. Ionel Brătianu practicase un dans diplomatic pe sârmă: nici nu dorea să se afle despre tratativele secrete în tabăra Puterilor Centrale, dar nici să piardă momentul prielnic cu Antanta. Austriecii află însă de negocierile cu rușii, inclusiv că România are de gând să intre în război. Dibacele politician a reușit să înfiripe îndoiala în mintea austro-ungarilor, în timp ce, pe 17 august, la ora 11.00, în casa în care locuia fratele său, Vintilă Brătianu, s-a semnat convenția cu reprezentanții Antantei. Totul a fost ținut secret, inclusiv de Franța, Marea Britanie și Imperiul Țarist, astfel că România urma să atace Austro-Ungaria, prin Transilvania, pe 27 august 1916. Tot atunci avea să-i anunțe și pe austrieci. Mobilizarea armatei, rechizițiile, achizițiile – toate s-au făcut în secret, tocmai pentru a păstra elementul-surpriză în acțiunea de invazie a Transilvaniei.

„Nu cunosc decât interesele țării”

Pe data de 27 august a fost convocat Consiliul de Coroană prin care se anunța oficial intrarea României în război. Era însă doar o formalitate, lucrurile fuseseră stabilite și aranjate în cei doi ani de neutralitate. „În dimineaţa acelei zile a fost întrunit la Palatul Cotroceni Consiliul de Coroană ce trebuia să decidă formal declararea războiului. Consiliul de Coroană a fost numai formalitatea constituţională care a consfinţit hotărârea intrării noastre în război. Condiţiile şi data intrării în acţiune fuseseră fixate prin Convenţia ultrasecretă încheiată de România cu Antanta“, preciza Constantin Argetoianu.

Regele Ferdinand al României Foto: wikipedia

Cu toate acestea, nu au lipsit schimburile de replici dramatice. De exemplu, filo-germanii continuau să susțină că intrarea în război alături de Antanta este o greșeală. „Din acest război va ieşi sau egemonia germană, sau egemonia rusească. Egemonia germană înseamnă pentru noi mântuirea, cea rusească sfârşitul, fiindcă vom sta în drumul Rusiei către Constantinopole. lată de ce nu putem, oricum ar fi şi în orice împrejurări, să fim decât împotriva ruşilor. De altminteri, Sire, acesta nu este numai interesul ţării, el este şi interesul Dinastiei. Să nu-şi închipuiască Maiestatea Voastră că o Rusie învingătoare va tolera vreodată în România o dinastie Hohenzollern“, preciza P.P. Carp în fața Regelui Ferdinand la Consiliul de Coroană. La rândul său, Ferdinand i-a dat un răspuns pe măsură:

„Când aţi vorbit de interesele Dinastiei, nu cunosc decât interesele țării. În conştiinţa mea aceste două interese se confundă. Dacă m-am hotărât să fac acest pas grav, e fiindcă, după matură chibzuinţă, cu am ajuns la convingerea adâncă şi nestrămutată că el corespunde cu adevăratele aspiraţiuni ale neamului a căror răspundere o port în ceasul de față. Dinastia va urma soarta țării, învingătoare cu ea sau învinsă cu ea. Deoarece, mai presus de toate, să ştiţi, domnule Carp, că Dinastia mea este română. Rău ați făcut când aţi numit-o străină, germană. Nu, e românească!“. Tot pe 27 august a fost făcut public anunțul de mobilizare a armatei, deși aceasta începuse, în secret, din primele zile ale lunii august.