Interviu De ce se numește „Vila cu clopoței“ și cum a ajuns muzeu casa lui Nicolae Minovici. Muzeograf: „În schimbul unui salariu și mâncare, cerșetorii au ridicat această fastuoasă clădire“

Pe Șoseaua București-Ploiești se înalță o bijuterie arhitectonică în stil neoromânesc care a fost ridicată în anul 1905 de către vestitul medic legist Nicolae Minovici și a devenit, la scurt timp, primul muzeu privat de artă populară din București. 

Vila cu clopoței, imagine de epocă. Foto: Muzeul de Artă Populară

Muzeograful Ionuț Alexandru Banu de la Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici“ dezvăluie pentru „Weekend Adevărul“ întreaga sa poveste. 

„Weekend Adevărul“: Când și cum începe povestea casei lui Nicolae Minovici?

Ionuț Banu: Nicolae Minovici, medic legist, profesor universitar, primar și creator de instituții de renume, a fost un filantrop dedicat binelui public. Angajamentul său față de semeni, condițiile de trai ale celor defavorizați, educația celor tineri și îndrumarea lor spre binele societății a fost dublat de o preocupare asiduă pentru păstrarea și promovarea valorilor naționale, iar această promovare a fost dusă la rang de artă. Cu înclinații spre pictură, sculptură, cu studii de artă, cu veleități în arhitectură și cu un real interes pentru colecționism, în jurul anului 1904 demarează unul dintre proiectele sale remarcabile, devenit în timp un etalon al arhitecturii neoromânești din urbea bucureșteană – „Vila cu clopoței“ sau „Vila de la Şosea“, așa cum este cunoscută și în prezent.

Încă din 1898 a devenit medic cu drept de liberă practică, iar după întoarcerea în țară de la stagiile de perfecționare, a achiziționat un teren în comuna Băneasa-Herăstrău, cu scopul inițial de a-și clădi propria locuință, dar care în scurt timp a devenit o operă de talie națională, cu reflexii internaționale, care a oglindit în timp și spațiu ambianța național-românească, cu toate influențele ei. În aceeași perioadă, în proximitatea proprietății Minovici, se ridica aripa nouă a Hipodromului de la Băneasa. Existența primului hipodrom este menționată în presa vremii, încă din 1875, odată cu înființarea Jockey-Club nu doar la București,ci și la Iași, realizat după planurile arhitectului Ion Mincu. Cu alte cuvinte, noua construcție realizată la rondul al treilea, în prezent Piața Presei Libere, a fost ridicată în aceeași perioadă în care medicul legist Nicolae Minovici își ridica reședința sa, la bariera de nord a Capitalei.

Grădina vilei Foto: Muzeul Mina Minovici

Odată cu inaugurarea noului Hipodrom, viața socială a elitei bucureștene s-a dezvoltat simțitor, iar birjarii și-au modificat traseul, ajungând până la cel mai îndepărtat punct – Vila Minovici, devenită în timp un model, un etalon. Legat de anul 1905, Minovici mărturisea că „mi-am clădit această casă în anul 1905. Într-adevăr aci gust singurele clipe de liniște, mai bine zis le gustam. Acum 31 de ani când am clădit vila, eram departe de zgomotul și agitația orașului“.

Arhitectura românească adusă la București

Cine s-a ocupat de arhitectura clădirii?

Imobilul poartă semnătura lui Cristofi P. Cerchez și considerăm că legistul i-a încredințat acest proiect și prin prisma faptului că arhitectul era născut în comuna Băneasa-Herăstrău și astfel crea o valoroasă operă, în locul natal. Pentru realizarea proiectului de la Șosea cerut de Minovici, cei doi au realizat călătorii în țară, astfel că influența brâncovenească de la Palatul Potlogi, Mogoșoaia sau Mănăstirea Hurezi se regăsește în elementele de arhitectură ale vilei. Datorită familiei extinse, cu rădăcini oltenești, tânărul legist a realizat astfel de cercetări și în zona Olteniei și Munteniei, iar mai târziu în zona Bucovinei din cauza retragerii din timpul primei conflagrații mondiale, urmată de spațiul ardelean de după 1919, prin prisma activității universitare.

Foto: Dr. Nicolae Minovici

De ce i se zice și „Vila cu clopoței“?

În foișorul vilei, Nicolae Minovici a aranjat clopoței din sticlă colorată care, la orice adiere de vânt, emană sunete. În mentalitatea românească, clopotul se trage pentru alungarea norilor de grindină, pentru îndepărtarea bolilor sau a altor pericole.

Dar cum a ajuns Minovici de la o casă de locuit să facă un muzeu?

A fost mânat și de ideea întocmirii unei colecții care să reflecte nu doar ocupația poporului român, ci să oglindească interioarele casei țărănești, a gospodăriei aferente acesteia, cu toată frumusețea caracteristică. În cadrul acestor cercetări de teren a efectuat și primele achiziții de artefacte din zonele vizitate, utilizate ulterior în amenajarea și decorarea casei. Un alt aspect inedit astăzi, descoperit în presa inter și postbelică, a fost reprezentat de împrejurările cu totul deosebite de construcție. Pentru a-i reeduca pe cerșetorii găsiți, aceștia erau aduși la domeniul său de la Băneasa, iar în schimbul unui salariu și mâncare, au ridicat această fastuoasă clădire, sub îndrumarea maiștrilor și arhitectului. „Profesorul Nicolae Minovici trebuia să întrețină din fondurile municipiului o droaie incertă de calici și de infirmi. Într-o bună zi, i-a pornit pe șoseaua Kiseleff, le-a dat de mâncare și material de lucru: din pământ a răsărit o vilă care s-a transformat într-un muzeu etnografic național. Iată o istorie scurtă și instructivă!“, scria „Curentul“ în anul 1934. Cu acești nefericiți, pe terenul de la Băneasa, a pus bazele fermei, crescătoriei de păsări, de animale, dar și a stupăritului. Cerșetorii erau aduși zilnic de la Azilul de noapte, cu căruțe, cu furgonete pentru a lucra terenul. De albinărit și crescătoria de păsări se ocupau pensionarii, iar produsele rezultate erau distribuite persoanelor publice, care cu ofranda lor au pus bazele acestei moșii agricole aflată în serviciul societății civile.

Mărturii din România Mare

Ce reprezintă muzeul în spațiul cultural bucureștean și românesc?

Este una dintre cele mai importante instituții dedicate conservării, cercetării și valorificării patrimoniului cu specific național. Colecțiile sale, alcătuite din costume tradiționale, țesături, ceramică, icoane pe sticlă și lemn, obiecte de cult, mobilier, ouă încondeiate și o importantă colecție de picturi, oferă o imagine complexă asupra diversității naționale și a unității culturale a României. Astfel, instituția contribuie la păstrarea memoriei colective și la transmiterea patrimoniului imaterial către generațiile contemporane. În contextul cultural bucureștean, muzeul are o semnificație aparte deoarece reprezintă unul dintre reperele dezvoltării muzeologiei românești și ale afirmării stilului neoromânesc în arhitectură. La nivel național, muzeul reprezintă expresia viziunii lui Nicolae Minovici asupra necesității protejării patrimoniului într-o perioadă marcată de modernizare accelerată.

Exponate ale muzeului Foto: Muzeul Mina Minovici

Ce colecții deosebite pot fi admirate aici?

Din punct de vedere muzeografic, instituția este organizată ca un muzeu de colecție și muzeu memorial. Vizitatorul parcurge încăperile vilei în ordinea gândită de colecționar, ceea ce permite înțelegerea simultană a colecției de artă și a personalității fondatorului. Clădirea este structurată pe parter, etaj și mansardă, iar amenajarea interioară urmărește atât criterii estetice, cât și tematice. O particularitate importantă este faptul că însăși clădirea constituie un exponat. Vila proiectată de arhitectul Cerchez reprezintă una dintre primele și cele mai reprezentative construcții în stil neoromânesc din București. Turnul inspirat din arhitectura culelor oltenești, logia, prispa și bogata decorație sculptată transformă edificiul într-un exemplu remarcabil de arhitectură identitară românească. De asemenea, colecția este deosebită prin caracterul ei fondator: multe dintre obiecte au fost adunate personal de Nicolae Minovici în timpul călătoriilor sale prin diferite provincii ale României Mari. Astfel, muzeul nu reprezintă doar o acumulare de artefacte, ci expresia unei viziuni culturale menite să conserve și să promoveze patrimoniul tradițional românesc într-o perioadă de modernizare accelerată.

Exponate Foto: Muzeul Mina Minovici

Ce exponate care i-au aparținut medicului Minovici se găsesc în muzeu?

La parterul vilei, în camera cu fotografii există o vitrină cu obiecte personale care au aparținut savantului, precum: acul de cravată, o pereche de butoni, ceasul de buzunar, o serie de fotografii precum și un exemplar al tezei sale de licență, „Tatuajurile în România“, exemplar publicat în 1898. La etajul vilei, în Salon, se pot admira o serie de cinci picturi originale cu semnătura doctorului și paleta de pictură folosită de acesta.

Cum este văzut muzeul de români, de străini?

Pentru publicul românesc, Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici“ este perceput în primul rând ca un spațiu al identității naționale și al memoriei culturale. Vizitatorii apreciază autenticitatea colecțiilor și faptul că acestea reunesc obiecte reprezentative din toate regiunile istorice ale țării. În discursul cultural românesc, muzeul este adesea asociat cu ideea de conservare a tradițiilor și cu efortul lui Nicolae Minovici de a salva patrimoniul popular într-o perioadă de modernizare accelerată. De asemenea, mulți români văd muzeul ca pe un exemplu remarcabil al stilului neoromânesc și al începuturilor muzeografiei etnografice din România.

Pentru turiștii străini, muzeul este perceput mai ales ca o descoperire culturală autentică, diferită de marile muzee europene. Vizitatorii remarcă frecvent caracterul intim al spațiului, frumusețea vilei și prezentarea atentă a obiectelor de artă populară românească. În recenziile internaționale, muzeul este descris drept o „mică bijuterie“ culturală, capabilă să ofere o imagine concentrată asupra tradițiilor și artei populare românești. Vizitatorii străini sunt impresionați în special de arhitectura neoromânească a „Vilei cu clopoței“, de autenticitatea pieselor de port tradițional, atmosfera de casă-muzeu, care creează o experiență mai personală decât cea oferită de muzeele mari, povestea fondatorului, medic, filantrop și colecționar.

Foto: Bustul lui Nicolae Minovici

Ce expoziții ați avut sau pregătiți în viitor?

Din punct de vedere istoric, anul 2026 are o dublă însemnătate, pe de o parte se împlinesc 120 de ani de la înființarea Societății de Salvare, iar pe de altă parte, comemorăm 85 de ani de la trecerea în eternitate a fondatorului acesteia. Din acest motiv, începând cu 26 iunie până pe 6 septembrie, la Palatul Suțu este expoziția „Societatea de Salvare din București – O misiune pentru viață. 120 de ani de la înființare“. Prin această expoziție ne-am propus să facem cunoscută personalitatea dr. Nicolae Minovici, omul din spatele ideii și să explorăm viața și activitatea ca medic legist, profesor universitar și filantrop. Totodată, ne-am propus să aducem în prim-plan istoria și impactul Societății de Salvare din București, prima instituție de acest tip din România și una dintre primele din Europa de Est, fondată în anul 1906 de dr. Nicolae Minovici. Prin intermediul unui parcurs expozițional tematic, vizitatorii vor descoperi contextul social, inovațiile medicale, eforturile umanitare și moștenirea culturală a acestei organizații care a pus bazele serviciilor moderne de urgență din țara noastră.