Urmărire ca în filme pe DN6. Șofer fugar, imobilizat de polițiști cu focuri de armă și „spike” | adevarul.ro

Video Urmărire ca în filme pe DN6. Șofer fugar, imobilizat de polițiști cu focuri de armă și „spike”

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Sursă video: Facebook/Sindicatul Europol

O urmărire ca în filme a avut loc duminică, 27 septembrie, pe DN6, în zona localității Mehadia, după ce un șofer de 24 de ani nu a oprit la semnalele polițiștilor și și-a continuat deplasarea. Sindicatul Europol a comentat incidentul, precizând că, în astfel de momente, „intervenția se poate transforma în câteva secunde într-o cursă contra cronometru”.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, polițiștii din Băile Herculane au fost solicitați de colegii de la IPJ Mehedinți să sprijine operațiunea de oprire a unui autoturism înmatriculat în Germania.

„Autoturismul a fost identificat de polițiștii din Băile Herculane pe DN6, pe raza localității Mehadia, aceștia efectuând semnal regulamentar de oprire. Conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea.

Pentru oprirea autoturismului, polițiștii au utilizat dispozitivul de tip «Spike», iar întrucât conducătorul auto nu a oprit, polițiștii au executat două focuri de avertisment”, transmite IPJ Caraș Severin într-un comunicat.

Mașina a fost oprită pe DN6, în apropierea Gării Băile Herculane, iar șoferul, un bărbat de 24 de ani, a fost imobilizat și încătușat. Polițiștii au constatat că pe numele acestuia era emis un mandat de arestare preventivă și că figura cu peste 20 de infracțiuni rutiere.

Sindicatul Europol a arătat că individul reprezenta un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, având în vedere că nu avea permis de conducere, pe numele său era emis un mandat de arestare preventivă și figura în evidențele poliției cu peste 20 de infracțiuni la regimul rutier.

Bărbatul a fost predat polițiștilor din Mehedinți pentru continuarea procedurilor legale.

„Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri, precum și normele de circulație rutieră, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea unui trafic în condiții de siguranță.”

Sursă video: IPJ Caraș Severin

Sindicatul Europol: „Nu e GTA, ci realitatea cu care se confruntă polițiștii rutieri”

Într-o postare pe Facebook, sindicatul a transmis că aceasta este „realitatea cu care se confruntă polițiștii rutieri când un șofer ignoră semnalele de oprire, accelerează și încearcă să scape.”

„În acele momente intervenția se poate transforma în câteva secunde într-o cursă contra cronometru.

Iar ceea ce pentru mulți poate părea o scenă desprinsă dintr-un joc video cu focuri de armă și spike strips, în realitate este o intervenție în care fiecare secundă contează și în care polițiștii trebuie să acționeze rapid, legal și coordonat”, adaugă sindicatul.

De aceea, sursa citată afirmă că respectarea indicațiilor polițiștilor nu este opțională, „întrucât oprirea la semnalul regulamentar poate face diferența dintre o intervenție controlată și o tragedie.”

Sindicatul Europol a ironizat și reacțiile venite de la unii internauții care au catalogat intervenția drept „disproporționată” sau care au cerut în glumă ca „adidașii să i se dea înapoi”.

Nu, nu putem să îi dăm adidașii înapoi, deoarece șoferul era încălțat cu o pereche de șlapi. Șosetele albe v-au indus în eroare; colegii noștri l-au scos din autoturism și l-au încătușat în timp ce era încălțat cu șlapi.

Sindicatul Europol a subliniat că, dincolo de confuzia legată de încălțăminte, câteva secunde de filmare pe internet nu spun întreaga poveste:

„Ceea ce pentru mulți poate părea o scenă desprinsă dintr-un joc video, cu focuri de armă și spike strips, în realitate este o intervenție în care fiecare secundă contează (...) Așa că, înainte de a da un verdict, e util să fie cunoscute toate datele cazului. Felicităm toți colegii implicați pentru că au reușit să elimine un real pericol din trafic fără ca acesta să facă victime.”

Top articole

Partenerii noștri