Cele mai ciudate recorduri ale românilor: coliva de 5 tone şi un meci de baschet de 80 de ore

0
Publicat:

Când vine vorba despre bătut recorduri mondiale, putem spune că românii au o imaginaţie cel puţin bogată. Astfel, există o serie de metode ciudate prin care România a reuşit să intre în Cartea Recordurilor.

Zece bucătari au contribuit la preparatul gigant FOTO Eduard Robea
Zece bucătari au contribuit la preparatul gigant FOTO Eduard Robea

Printre ele se numără cea mai mare colivă din lume, cel mai lung meci de baschet sau recordul rujului.

Cea mai mare prăjitură de comemorare a fost făcută în Braşov

În 2008, câţiva bucătari de la o unitate militară din Braşov au reuşit să bată un record mondial. Aceştia au preparat o colivă care cântărea nu mai puţin de cinci tone şi avea o suprafaţă de peste 50 de metri pătraţi.

Chiar dacă pare o iniţiativă inutilă, coliva gigant a fost gătită într-o unitate militară din Braşov iar la realizarea ei au contribuit nu mai puţin de 10 bucătari militari.

Aceştia au lucrat, fără oprire, timp de 24 de ore, pentru a reuşi să ajungă în Cartea Recordurilor. Această colivă a fost făcută pentru comemorarea tuturor sfinţilor şi a fost împărţită credincioşilor care au venit să se roage la moaştele Sfântului Andrei.

Pentru prepararea colivei a fost nevoie de 1,5 tone de grâu, 2,5 tone de apă, 500 kg de stafide, 400 kg de zahăr, 150 kg de cacao, 200 kg de bomboane, 25 kg de esenţă de rom şi 30 de kilograme de zahăr vanilat.

Meci de baschet de 80 de ore în Sibiu

Un alt record ciudat stabilit de români este disputarea celui mai lung meci de baschet din lume. Acesta a avut loc în anul 2007, în Sibiu. Meciul a început joi, 2 august, la ora 11.00 şi s-a terminat duminică, 5 august, la ora 19.00.

Astfel, sibienii care au participat la meci au stat pe suprafaţa de joc nu mai puţin de 80 de ore. Aceştia au avut de îndeplinit şi câteva condiţii clare: nu au putut să părăsească suprafaţa de joc pe parcursul celor 80 de ore dar au putut să ia pauză, câte 15 minute, la fiecare 180 de minute jucate. În această partidă s-au marcat nu mai puţin de 10.043 de puncte. 

Peste 1.300 de persoane s-au rujat simultan

Un alt record stabilit de români, care poate fi catalogat ca fiind cel puţin bizar, este recordul rujului. Pe data de 8 martie 2014, exact 1.384 de persoane s-au rujat, simultan, timp de un minut. Este vorba despre clienţii unui centru comercial din Cluj-Napoca, care au participat la această acţiune organizată în prezenţa unui reprezentant al Guinness Book.

Acesta a venit special, de la Londra, pentru a omologa recordul stabilit de clujeni. Vechiul record era de 1.002 persoane care şi-au aplicat ruj pe buze, fără pauze, timp de un minut.

Recordul rujului SURSĂ FOTO ziardecluj.ro
Recordul rujului SURSĂ FOTO ziardecluj.ro
Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite