Bogătașul răsfățat care a inventat „al optulea păcat”. Viața incredibilă a regelui-cleptoman care mânca icre negre din cutie

Unul dintre cei mai excentrici suverani din istorie a fost fără îndoială Farouk, penumltimul rege al Egiptului. Acesta a rămas cunoscut în istorie drept „regele cel răsfățat”, un suveran obsedat de lux, rupt de realitățile poporului și pe deasupra cleptoman. 

Regele Farouk al Egiptului Foto: wikipedia

De-a lungul istoriei au existat mulți regi sau împărați excentrici. Indivizi pe care bogăția, puterea supremă și traiul privilegiat îi transformau în trântori de lux, cu pasiuni bizare și rupți complet de realitatea celor pe care ar fi trebuit să-i conducă. Unul dintre cele mai bune exemple a fost penultimul rege al Egiptului. Se numea Farouk I al Egiptului, a domnit de pe 28 aprilie 1936 până pe 26 iulie 1952 și a rămas cunoscut în istorie drept „regele răsfățat”. În plus, era un cleptoman notoriu care a reușit să-i fure până și ceasul lui Winston Churchill.

O copilărie în glob de cristal, marcată de lux și răsfăț

Farouk s-a născut pe 11 februarie 1920 în Palatul Abdeen din Cairo, capitala Egiptului. Era fiul sultanului Fuad I, rege al Egiptului și Sudanului, și al celei de-a doua soții a acestuia, Nazli Sabri. Fuad era primul născut și avea doar surori. În consecință, era din start prințul moștenitor și răsfățatul familiei. Și-a petrecut copilăria ca într-un glob de cristal, sub stricta supraveghere a profesorilor angajați de tatăl său. Farouk a avut o legătură filtrată de tatăl său cu lumea din exterior și era total rupt de realitățile poporului său. De mic a învățat multe limbi străine. De fapt, acesta a fost talentul său. Vorbea araba egipteană, turca și franceza, iar ulterior a învățat engleza și italiana. De asemenea, a ajuns să vorbească fluent araba clasică.

La restul materiilor, deși avea profesori particulari, nu excela. Și nu era vorba că nu era capabil. Farouk era un copil inteligent, dar leneș, răsfățat și predispus luxului. Nu-și dădea silința la școală și făcea numai năzbâtii. A cunoscut-o inclusiv pe Regina Maria a României. Aceasta făcuse o vizită în Egipt și s-a întâlnit cu familia regală. Prințul Farouk a adus doi cai în haremul regal pentru a-i face pe plac reginei. Aceștia și-au făcut însă nevoile pe podelele palatului.

Pe la 15 ani, Farouk a fost trimis să studieze în Anglia. Nu a reușit să promoveze examenele de admitere la Colegiul Eton, așa că a urmat cursurile Academiei Regale Militare de la Woolwich, în Anglia, ca student extern. S-a ținut însă numai de prostii și în Anglia. În loc să învețe, își făcea veacul la cumpărături în Londra, mergea la meciurile de fotbal și vizita bordelurile.

Rege la 16 ani, Farouk, un playboy egiptean

Distracția din Anglia este curmată brusc, fiindcă tatăl lui Farouk moare la 28 aprilie 1936, din cauza unui infarct. Tânărul Farouk ajunge rege al Egiptului și Sudanului la numai 16 ani. Nici măcar nu știa cu ce avea de-a face. Nu știa peste cine conduce și cum să o facă. Farouk a devenit rege într-o perioadă în care Egiptul era formal independent, Marea Britanie păstrând o influență politică și militară considerabilă.

În 1936, Egiptul și Marea Britanie au semnat Tratatul anglo-egiptean, care permitea menținerea trupelor britanice în zona Canalului Suez. Britanicii, cunoscându-l pe Farouk, au fost la un pas de a-l aduce în Anglia și de a pune alt rege în Egipt. Cu toate acestea, au observat că puștiul era foarte popular în rândul populației.

Când a ajuns la Alexandria, la 6 mai 1936, a fost întâmpinat cu urale: „Trăiască regele Nilului!” și „Trăiască regele Egiptului și Sudanului!”, se striga pe străzi. Era poreclit „al-malik al-mahbub” („regele iubit”). Impresiona prin faptul că era tânăr, extrem de vesel, amabil și un adolescent frumos, cu un fizic plăcut. În plus, era protejat de nobilime, datorită originilor egiptene ale mamei sale. Avea 1,83 metri și era foarte chipeș. În primii ani ai domniei sale, Farouk a fost un sex-simbol al lumii musulmane. A ajuns pe coperta revistei Time, iar revista Life îi dedica un amplu articol, considerându-l „modelul perfect al unui tânăr gentleman musulman”.

„Iar dacă este voia lui Dumnezeu să așeze pe umerii mei, la o vârstă atât de fragedă, responsabilitatea regalității, eu, la rândul meu, înțeleg îndatoririle care îmi vor reveni și sunt pregătit pentru toate sacrificiile pe care le presupune îndeplinirea datoriei mele. Nobilul meu popor, sunt mândru de voi și de loialitatea voastră și am încredere în viitor, la fel cum am încredere în Dumnezeu. Să muncim împreună. Vom reuși și vom fi fericiți. Trăiască patria!”, a precizat Farouk în discursul său de la încoronare.

Farouk la 16 ani, la preluarea tronului Foto: wikipedia

Englezii erau însă convinși că regele playboy, în ciuda șarmului, nu era deloc pregătit să conducă. Nici măcar nu știa jocurile politice și nevoile populației sale. „Niciun faraon, niciun mameluc, niciun khediv nu și-a început vreodată domnia cu o bunăvoință atât de incontestabilă și entuziastă precum regele Farouk. Și niciunul nu a fost atât de nepregătit să conducă. Iată un tânăr de șaisprezece ani, complet protejat și practic needucat, care trebuia să ocupe locul tatălui său abil și experimentat politic într-o confruntare complicată între naționalism, imperialism, constituționalism și monarhie”, preciza biograful său William Stadiem.

Între britanici, naționaliști și un război prea mare pentru el

Pe lângă zâmbete, interviuri și lux, Farouk a dat de greu la scurt timp. A încercat să-și consolideze autoritatea și să joace un rol mai important în politica internă. Relațiile sale cu partidele politice și, în special, cu puternicul partid Wafd au fost însă complicate. Se certa mai mereu cu puternicii politicieni ai vremii și era presat din toate părțile. Pe de o parte erau britanicii care doreau să-și mențină influența, iar de cealaltă parte erau naționaliștii egipteni care doreau să se desprindă de Marea Britanie cu totul și să pășească pe drumul independenței depline. Relația sa cu liderii și partidele politice a fost uneori destul de încordată. Farouk făcea farse ca în copilărie și se juca cu politica ca-n curtea școlii.

Colac peste pupăză, în 1939 a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, iar Farouk s-a trezit în fața unei situații pe care nici nu dorea să o înțeleagă. Pentru britanici Egiptul era foarte important pentru că deținea Canalul Suez, o rută strategică vitală. Tocmai de aceea, britanicii mențineau trupe în Egipt. În anul 1942, britanicii erau îngrijorați că guvernul egiptean ar putea adopta o poziție care să le afecteze interesele.

Ambasadorul britanic, Miles Lampson, a mers până la palatul regal din Abdeen și l-a presat pe Farouk să-l numească prim-ministru pe liderul partidului Wafd, Mustafa el-Nahhas. Farouk avea două variante: să accepte sau să abdice. A acceptat. Pentru un rege care voia să fie perceput drept suveran al Egiptului, episodul a fost devastator din punct de vedere politic. Pentru adversarii monarhiei, era dovada că regele nu era cu adevărat stăpân în propria țară.

Regele „răsfățat”, monarhul luxului și al exuberanței

Cu puțin succes în viața politică, observând că este depășit de situație, Farouk s-a aruncat în brațele luxului. Era anxioliticul său preferat. Și avea și cu ce. Odată cu tronul, el a moștenit și o avere uriașă. Tatăl său i-a lăsat o avere estimată la 100 de milioane de dolari, care includea aproximativ 30.000 de hectare de teren în valea Nilului, cinci palate, 200 de automobile și două iahturi. Numai terenurile reprezentau aproximativ o șeptime din suprafața agricolă cultivabilă a Egiptului.

Tânărul rege Farouk Foto: wikipedia

Farouk a devenit cunoscut pentru viața luxoasă și extravagantă pe care o ducea. Era pasionat de automobile, bijuterii, mâncare și obiecte de lux. În presa occidentală au apărut numeroase povești despre colecțiile și excesele sale. Își completa permanent colecția de automobile, multe dintre ele importate cu costuri foarte mari. Avea, de exemplu, un Mercedes Benz 540K Cabriolet C din 1938, oferit ca dar de nuntă din partea lui Hitler. O altă mașină extrem de valoroasă era un Rolls Royce Phantom III din 1939, o limuzină ultra-luxoasă comandantă special de Farouk, fiind una dintre cele mai scumpe mașini construite de acea companie. De precizat faptul că toate mașinile sale erau vopsite în roșu aprins. Prin lege niciun un alt egiptean nu putea să dețină o mașină de culoare roșie. 

În plus, organiza niște ospețe și petreceri pantagruelice. Deținea, de asemenea, un imens iaht regal, Mahroussa, care era întreținut chiar și în timpul austerității impuse de război.

Și, bineînțeles, Farouk avea o adevărată fascinație pentru colecționarea de obiecte de toate felurile. De exemplu, regele Farouk avea o colecție de aproximativ 8.500 de monede și medalii din aur. Valoarea colecției se ridica la 150 de milioane de dolari (astăzi valorează atât). Cele mai rare erau o monedă de aur de 20 de dolari Saint-Gaudens din 1933 și un Liberty Nickel din 1913. În plus, avea o colecție de timbre foarte valoroase, un ou Fabergé și un serviciu de cafea din aur masiv.

Dar poate că cea mai impresionantă dintre toate colecțiile sale a fost cea de ceasuri. Chiar și astăzi, la mai bine de șase decenii de la moartea sa, colecția inestimabilă a lui Farouk continuă să reprezinte un adevărat obiect al fascinației pentru licitatori și colecționari. Această pasiune a moștenit-o de la tatăl său. Cea mai valoroasă piesă este un ceas Patek Philippe Reference 1518. Este considerat primul ceas de mână cu cronograf și calendar perpetuu produs în serie de o companie de ceasuri. Lansat în 1941, se estimează că au fost create în total doar 281 de exemplare. Ceasul a fost vândut prin anii 2000 cu peste 430.000 de dolari la o licitație.

Legendele circulau despre excentritățile sale. Se spune că putea mânca cât 50 odată. O altă poveste spunea că bea 30 de sticle de suc pe zi și că mânca icre negre la micul dejun, uneori chiar direct din cutie. Se spunea despre el că inventase chiar și cel de-al optulea păcat. Că pe celelalte șapte le avea deja.

Regele cleptoman și ceasul lui Churchill

În ciuda bogăției sale, Farouk era hoț. Sau mai bine zis era cleptoman. O problemă observată de apropiați încă din copilărie. Avea un impuls aproape involuntar de a „subtiliza” obiecte mici, fără o valoare prea mare. De exemplu, fura ceasuri, brichete, stilouri. În anii maturității, devenise deja o „semnătură” proprie. S-a ajuns în situația în care servitorii sau oamenii din anturajul său avertizau diplomații să nu-și lase obiectele de valoare la îndemâna regelui. Personalul palatului recupera discret obiectele pe care regele le „împrumuta” și le punea la loc pentru ca demnitarii străini să nu observe dispariția lor.

Era cunoscut și pentru faptul că lua obiecte de pe navele aflate în vizită, precum busole, instrumente de navigație și diverse obiecte ornamentale care îl fascinau. În timpul unui incendiu izbucnit la Hotel Shepheard’s, în 1942, Farouk ar fi alergat acolo nu pentru a ajuta, ci pentru a „salva” obiecte din seiful și sala de mese a hotelului. A furat inclusiv un colier cu diamante de la o doamnă din înalta societate. După ce s-au făcut investigații, colierul a fost descoperit într-un sertar al palatului.

Farouk și Churchill Foto: wikipedia

Cel mai cunoscut incident a fost cu faimosul prim-ministru britanic Winston Churchill. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1942, Regele Farouk I al Egiptului s-a întâlnit cu prim-ministrul britanic Winston Churchill în Egipt pentru a discuta situația războiului. Farouk l-a buzunărit pe Churchill fără ca acesta să simtă ceva pe moment, sustrăgându-i prețiosul ceas de buzunar (o moștenire de familie). Churchill a evitat un scandal diplomatic și a tratat povestea cu discreție. Văzând că lucrurile se complică, Farouk s-a prefăcut că i-a „găsit” lui Churchill ceasul.

Un „rege răsfățat” peste un popor sărăcit

Bogăția regelui Farouk contrasta puternic cu sărăcia în care ajunsese poporul de rând. Mai ales după război. Mai mult decât atât, regele-cleptoman era rupt de nevoile și dorințele poporului său. Naționalismul egiptean dorea o rupere de influența britanică, de care Farouk nici nu era capabil și nici măcar nu era interesat.

Egiptul real era foarte diferit de lumea palatului. Așa cum am precizat, o mare parte a populației era rurală și săracă, iar proprietatea asupra pământului era concentrată în mâinile unei elite relativ restrânse. Pentru mulți egipteni, monarhia nu reprezenta modernitatea, ci privilegiul unei aristocrații. Iar Farouk a devenit treptat imaginea acestei elite. Tinerii ofițeri erau nemulțumiți de influența britanică. Frăția Musulmană devenise o forță importantă. Partidele politice erau fragmentate, iar monarhia era asociată tot mai mult cu vechea ordine.

Regele Farouk în 1948 Foto: wikipedia

Apoi a venit războiul din 1948. Egiptul lui Farouk a pornit război împotriva noului stat Israel. Și a pierdut. Înfrângerea armatelor arabe în războiul împotriva noului stat Israel a produs o traumă politică majoră în lumea arabă. În Egipt, au crescut criticile la adresa conducerii politice și militare. Pentru tinerii ofițeri, problema nu mai era doar Farouk ca persoană. Era întregul sistem.

Și în poveste apare și Gamal Abdel Nasser, un lider politic providențial pentru egipteni. El făcea parte din grupul de ofițeri care considera că Egiptul trebuie să scape de influența britanică și de sistemul politic corupt și inegal. În noaptea de 22 spre 23 iulie 1952, ofițerii au preluat controlul asupra principalelor instituții. Farouk a abdicat câteva zile mai târziu.