Actul de la 23 August 1944 comentat în presa străină: „Guvernul Român predă țara în mâna bolșevicilor“. Reacția lui Carol al II-lea

0
Publicat:

După 23 August 1944 a început sovietizarea României. Acest lucru a fost anticipat de o parte a presei străine. La fel s-a întâmplat și cu soarta Basarabiei și a Bucovinei de Nord. 

Ocupaţia sovietică, una din cele mai negre perioade din istoria României
Ocupaţia sovietică, una din cele mai negre perioade din istoria României

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a făcut public Dosarul 23 August 1944, dată care a însemnat pentru România eliberarea de sub autoritatea Germaniei naziste, iar în scurt timp trecerea în sfera de influență sovietică.

Postul Berlin anunța: „Regele Mihai a răsturnat pe Mareșalul Antonescu înlocuindu-l cu o clică de comuniști. Guvernul Român predă țara în mâna bolșevicilor“.

„Difuzând proclamația regelui Mihai și știrile asupra actualei schimbări de regim din România, postul de radio spaniol a declarat că acest eveniment constitue un act senzațional care urmează să aibă efecte imediate și de mare amploare“, anunța postul american din Europa.

Postul Londra își anunța ascultătorii: „România, Bulgaria și Ungaria constituiau pentru Hitler un zis de apărare împotriva rușilor. România căzând, Bulgaria a rămas izolată“.

Agenția Reuter titra: „corespondentul special din Mexico al Agenției Reuter comunică: Primindu-mă în locuința sa din apropiere de Mexico City, fostul Rege Carol al II-lea, mi-a declarat zâmbind: «Sunt foarte fericit că fiul meu ținând seama de sentimentele reale ale poporului a făcut ca România să iasă din războiu. Recucerirea Transilvaniei va contribui la înfrângerea tiranului care timp de patru ani a ținut poporul român în sclavie».

Nya Daglingt Allehanda se ocupă mai pe larg de perspectivele de viitor ale României: „Este sigur că Basarabia și Bucovina de Nord vor cădea ca și în 1940 în lăuntrul hotarelor sovietice, dar se poate pune întrebarea ce atitudine vor lua rușii față de problema gurilor Dunării“.

La 7 septembrie, ziarul Pravda scria: „La Constanța, populația română continuă să admire armata roșie. În port se pot vedea vasele rusești ancorate lângă navele românești. Marinarii și soldații români ajută pe ruși la încărcatul și descărcatul acestor vase“. În realitate, sovieticii ne-au confiscat flota.

Comportându-se ca nişte cotropitori, sovieticii au ajuns la data de 30 august 1944 cu cinci nave sovietice, iar câteva zile mai târziu, au pus stăpânire pe infrastructura portuară. Motivul? „Marina Românească a înscris o pagină neagră în istoria Rusiei. De aceea, a preluat navele şi-a arătat-o ca trofeu poporului sovietic“, au spus ei la acea vreme. 

În acele zile, cei din Comandamentul Flotei Sovietice din Marea Neagră au dat un ultimatum: „Toată flota română de războiu şi auxiliară să fie mutată la Sulina şi predată Armatei Sovietice“. În caz de refuz, se arăta în ultimatum, din 29 august va începe atacul contra navelor şi portului. La 5 septembrie, trupele sovietice au dezarmat toate navele române aflate în port şi au instalat la bord echipaje sovietice. Cu această ocazie, comandorul Alexandru Dumbravă, care era comandantul escadrilei de distrugătoare, s-a sinucis în momentul dezarmării navei sale. 

Practic, de atunci a început ocupaţia sovietică în România. Ţara noastră avea patru distrugătoare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: Regina Maria, Regele Ferdinand, Mărăşti şi Mărăşeşti, dar şi trei submarine: Delfinul, Rechinul şi Marsuinul. Distrugătoarele, împreună cu alte nave ale Marinei Militare, dar şi pasagerele Basarabia şi Bucovina, au plecat din Portul Constanţa având la bord echipaj sovietic. Ulterior, navele au fost date înapoi României, dar la scurt timp ruşii i-au obligat pe români să le taie la fier vechi, ceea ce s-a şi întâmplat în 1961. Pasagerul Basarabia a fost oprit de ruşi şi rebotezat Ukraina. Transilvania a sfârşit la Galaţi, scufundându-se în port.

Şi nava-şcoală Mircea a fost confiscată de sovietici la începutul lunii septembrie 1944. În urma repetatelor intervenţii ale autorităţilor române, guvernul U.R.S.S. a decis ca bricul să fie retrocedat ţării noastre, lucru care s-a întâmplat la 27 mai 1946. Din păcate, nava era o ruină, vasul fiind dus în portul din Germania unde a fost construit şi supus unor reparaţii capitale.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite