23 august în sens invers. Cum au încercat legionarii români din exil să întoarcă armele împotriva Armatei Roşii
0
După momentul 23 august 1944, s-a format în exil, la Viena, un guvern legionar condus de Horia Sima. Informaţia a fost obţinută de istoricul Marian Zidaru, care a cercetat evenimentul în arhivele din Londra. Scopul lui Sima era eliberarea României de sub ocupaţie sovietică.
La 23 August 1944, la ora 22.30, prin Proclamaţia către ţară, difuzată de posturile de radio, regele Mihai anunţa: „În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu Puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite.
Un nou guvern de Uniune Naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile ne-au garantat independenţa Ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită“.
După 23 August 1944 a început sovietizarea României. Istoricul Costin Scurtu, directorul Muzeul Militar Naţional Ferdinand I – filiala Constanţa, spune că 23 August 1944 nu a însemnat sfârşitul războiului pentru România, ba dimpotrivă, greul abia a început. Pentru ţara noastră a început perioada de ocupaţie sovietică, care a durat până în anul 1958. „În manualele lor, ruşii spun că ei au eliberat Bucureştiul la 1944 de naţionalişti şi de români fascişti“, spune istoricul.
La Constanţa, scrie istoricul Alesandru Duţu, în zorii zilei de 29 august 1944 când amiralul F.I. Oktiabrski, comandantul Flotei sovietice din Marea Neagră, a transmis următorul ultimatum:
„1. Toată flota românească de război şi auxiliară să fie mutate la Sulina şi predate Comandamentului maritim sovietic; 2. Toate echipajele navelor germane de război şi auxiliare să fie arestate, iar navele să fie aduse la Sulina; 3. Toate hărţile şi documentele relative la barajele de mine pe Marea Neagră şi Dunăre să fie predate Comandamentului maritim sovietic; 4. Răspunsul la prezentul ultimatum îl aştept cel mai târziu până la 29 august, orele 12. 5. În caz de refuz de a accepta ultimatumul de faţă sau de neprimirea răspunsului, cu începere de la orele 15 din 29 august voi începe atacul flotei şi bazei dvs. de pe mare şi din aer”.
În conformitate cu instrucţiunile primite din partea guvernului român, contraamiralul Horia Macellariu a răspuns că forţele române începuseră deja luptele împotriva forţelor germane ,,pe care le-au alungat de pe litoralul românesc” şi, ca urmare, nu vede ,,necesitatea ultimatumului”. Precizând că flota română era gata să coopereze cu cea sovietică, comandantul Forţelor maritime române arăta că aşteaptă în acest sens ,,directiva de luptă de la Comandamentul Flotei Roşii din Marea Neagră împotriva germanilor”, precizând că ,,nicio navă germană de război sau auxiliară nu se mai găseşte în porturile militare române, ele fiind alungate.
Aprobând poziţia adoptată de Horia Macellariu, generalul Gheorghe Mihail, şeful Marelui Stat Major a ordonat: ,,Marina română va coopera cu Flota sovietică numai în unităţi constituite române, sub comandă română, care intră sub comandamentul Flotei sovietice şi numai în lupta contra forţelor germane”.
Tot la 29 august, în Constanţa au pătruns şi primele elemente ale unei brigăzi motomecanizate sovietice cărora locotenent-comandorul Boris Levitski, delegatul Comandamentului teritorial Dobrogea, le-a urat ,,Bun venit!”, seara contraamiralul Horia Macellariu oferind comandanţilor sovietici o masă la restaurantul ,,Cancevici”.
Portul Constanţa în 1941 - Autor Horst Grund Sursa foto museumsyndicate.com
Comandament sovietic în Constanţa
A doua zi, atitudinea sovieticilor s-a schimbat, contraamiralul Azarov, sosit în noaptea de 29 spre 30 august (orele 2.40) cu primele motocanoniere sovietice (pilotate de canonierele române ,,Dumitrescu” şi ,,Ghiculescu” şi de Vedeta nr. 7), a cerut instalarea a câte unui ofiţer controlor sovietic la fiecare navă, interzicerea mişcării navelor româneşti în port sau ieşirea lor în larg, instalarea unui comandament sovietic în oraş, blocarea tuturor carburanţilor, controlul tuturor materialelor din depozite, precum şi ,,automobile şi locuinţe în port pentru o mie de militari şi pentru comandant o vilă care să nu aibă nici o altă casă împrejur”.
Natura raporturilor cu noul aliat sovietic avea să fie precizată cu claritate de comandamentul sovietic în dimineaţa zilei de 30 august 1944, când locotenent-comandorului Boris Leviţki i s-au pus în vedere că ,,sovieticii sunt în Constanţa în calitate de învingători” .
Sovieticii au numit, la 31 august, ofiţeri de legătură pe navele româneşti, care au interzis orice mişcare a navelor (şi chiar a tunurilor), intrarea în port fiind permisă doar navelor sovietice. Măsurile luate au pus comandamentele române în situaţia de nu îşi mai putea îndeplini aşa cum trebuie atribuţiile funcţionale. Ofiţerii controlori aflaţi la bordul navelor, deşi se purtaseră iniţial corect şi rezervat, au interzis orice mişcare a navelor române în portul Constanţa şi au respins cererea Comandamentului Litoralului Maritim şi Fluvial de a face ,,ascultare şi patrulare la capetele barajului de mine”.
Cum au vrut să întoarcă armele împotriva ruşilor
Pentru a ieşi de sub ocupaţia sovietică, în toamna anului 1944, mai mulţi legionari au fost trimişi în România pentru a organiza rezistenţa armată, fiind vorba de aproximativ 100 de legionari paraşutaţi şi 17 ofiţeri şi subofiţeri germani, scopul lor fiind de a dezorganiza liniile de aprovizionare sovietice, mai ales în zona Transilvaniei.
„Câţiva dintre ei au fost prinşi. Aşa a fost cazul lui Constantin Stoicănescu şi şeful corpului german din România, Andreas Smitch. Ei au fost interceptaţi de două avioane vânătoreşti româneşti, la cererea ruşilor. Au fost răniţi grav şi duşi în închisoare. După ce au fost interogaţi, au apărut primele informaţii despre intenţia serviciilor secrete germane care doreau să dea cu ajutorul legionarilor o lovitură de stat în sens invers“, povesteşte istoricul.
Unii dintre ei au fost ajutaţi de generalul Gheorghe Avramescu să evadeze în direcţia Germaniei, deci să treacă de linia frontului, şi au ajuns cu bine la Viena. Este vorba de Ilie Vlad Sturza, care era ginerele lui Avramescu, şi Ion Sângiorgiu, care a şi intrat în guvern.
Serviciile secete germane erau conştienţi de faptul că erau mulţi români care ar fi dispuşi să întoarcă armele, care ar veni de partea lor. Problema era că, din punct de vedere militar, scenariul nu prea era realistic. Operaţiunea a început să se clatine după capitularea diviziei conduse de generalul Platon Chirnoagă. Pentru că o lovitură de stat nu s-ar fi putut da fără ajutor militar, Guvernul din exil a avut o puternică corespondenţă cu generalul Avramescu şi a urmărit să atragă, după modelul lui Chirnoagă, întreaga armată condusă de Avramescu de partea Germaniei, să întoarcă armele împotriva ruşilor. „Necazul cel mare a fost că, după dezastrul diviziei conduse de Chirnoagă, el a intrat în atenţia ruşilor. Mai mult decât atât, britanicii au monitorizat toate transmisiunile dintre generalul Avramescu şi guvernul de la Viena“. S-a format un corp de armată din rândul acestei divizii capturate care a luptat împotriva ruşilor, iar Planton Chirnoagă a fost numit ministru de război în guvernul lui Sima.
Operaţia era gândită pe fondul unei ofensive germano – ungare în zona Balaton, care a avut loc, dar care a eşuat în martie. Consecinţele ar fi fost dramatice pentru România, consideră istoricul, deoarece am fi pierdut sprijinul ruşilor în problema Transilvaniei. „Ungurii, cu toată emigraţia lor în lumea anglo-saxonă, reuşiseră să-şi alieze nişte politicieni care n-au prea vrut să dea jumătatea Ardealului de nord înapoi României. Stalin ne-a sprijinit zicând că românii au făcut primul pas la 23 august 1944 şi că am avut un pretext să îi atacăm, dar ungurii niciunul. «Românilor le luasem Basarabia, dar lor nimic»“.
Întreaga operaţiune a eşuat după ce generalul Avramescu a fost ucis în condiţii încă neelucidate, după ce maşina în care se afla a fost fie atacată de un avion german, fie de NKVD.
Armata Roşie a intrat în România cu tancurile FOTO Getty Images
Cum s-au pus bazele rezistenţei armate anticomuniste din România
Despre intenţia legionarilor de a răsturna guvernul bolşevic aflăm şi din mărturia lui Aurel Dumitrescu, fost şef de cuib legionar. „După 23 August 1944 Horia Sima a făcut guvernul de la Viena şi a organizat o armată naţională. Din acest episod din istoria Romaniei, formarea Guvernului Naţional de la Viena, ca o urmare majoră în desfăşurarea evenimentelor în ţara ocupata de comunişti, o constitue paraşutările şi înfiltrările spre ţară de elemente pregătite politic, militar şi tehnic, înfiltrări care au pus bazele Rezisţentei armate anti-comuniste în România. În urma luptei anticomuniste închisorile şi lagărele comuniste s-au umplut de români luptători.
Horia Sima n-a mai revenit în ţară niciodată de la plecarea lui în Exil. Nici după 1990 n-a călcat pe pământ românesc, a ajuns doar până la Budapesta.
Sub comanda generalului Platon Chirnoagă, înfiinţează o Armată Naţională, ale cărei divizii vor luptadoar în sectoarele de front aferente Armatei Roşii, nu şi împotriva aliaţilor anglo-americani. Acum vor fi paraşutaţi în România numeroşi lideri legionari, cu însărcinarea de a reorganiza Mişcarea şi de a constitui Rezistenţa Naţională Anti-comunistă, lider al Mişcării în ţară fiind numit secretarul general al acesteia, Nicolae Petraşcu.
După capitularea Germaniei, la 9 mai 1945, Horia Sima şi principalii lideri legionari sunt arestaţi de forţele anglo-americane. Diplomatul român Mihai Fotin Enescu înaintează autorităţilor de ocupaţie americană un memoriu întocmit anterior, la dispoziţia lui Horia Sima, în care prezintă considerentele de ordin doctrinar, istoric şi politic ale apariţiei şi activităţii Legiunii. În urma studierii raportului, precum şi ca urmare a discuţiei dintre inginerul Virgil Velescu şi Murphy, secretarul generalului Eissenhower, toţi legionarii sunt eliberaţi, iar Comisia de anchetă a Tribunalului de la Nurnberg exonerează de orice vină Mişcarea Legionară, considerând-o ca neavând caracter fascist.
Încă din 1945, Horia Sima stabileşte contacte cu Aliaţii, legionarii contribuind la identificarea şi anihilarea grupurilor anarhisto-comuniste infiltrate în zona de ocupaţie americană din Europa.
În 1949, cu acordul preşedinţilor american Harry Truman şi francez Vincent Auriol, între serviciile secrete militare americane, franceze şi britanice, şi respectiv Horia Sima, prin intermediul legionarilor Mircea Dimitriu şi Mircea Muşetescu, se stabileşte o colaborare directă. Tineri voluntari legionari vor fi instruiţi în bazele militare americane de pe teritoriul francez şi german, fiind ulterior paraşutaţi, între 1950 – 1953, în România, pentru transmiterea de informaţii strategice şi organizarea unei forţe de guerillă în condiţiile începerii de către occidentali a unui război pentru eliberarea Europei de est. Paraşutiştii vor fi prinşi şi executaţi, în urma unui proces de răsunet în presa comunistă“.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
