Ce credeau ofițerii români că se întâmplă la 23 August 1944: „La Constanța au debarcat americanii?”
0Una dintre cele mai grele misiuni ale unui militar de rang înalt după încheierea armistiţiului din 23 August 1944 a avut-o amiralul Horia Macellariu. „Bătălia Constanţei s-a dat numai între mine şi amiralul german“, avea el să povestească ulterior.
Lipsa de informații din primele zile l-a determinat pe comandantul Corpului 2 Armată, aflat în retragere, să-i telefoneze amiralului Horia Macellariu, numit comandant al Dobrogei după 23 august 1944, și să-l întrebe dacă la Constanța au debarcat americanii, povestește istoricul Valentin Ciorbea.
Atunci, bravul amiral a realizat că trebuie să pună în aplicare cele trei planuri: încetarea ostilităţilor faţă de URSS, încetarea subordonării faţă de Comandamentul German, care dispunea de puternica baterie Tirpitz, dotată cu trei tunuri care puteau lovi ţinte până la o distanţă de 34 de kilometri, și expectativă față de armata germană.
Primele măsuri stabilite de amiral au avut ca scop separarea comandamentului operativ al Forțelor Navale Maritime de structura germană - Amiral german Marea Neagră care funcționa în centrul Constanței la Hotel Carlton. Comandamentul român s-a menținut în cartierul Coiciu. Ulterior, legăturile telefonice ale germanilor au fost interceptate pentru a nu mai avea nicio posibilitate de comunicare.
La ordinul germanilor de a-și instala santinele în hotel, amiralul a ordonat ca militari români să fie dispuși în fața celor germani.
Echipajele navelor românești din Portul Constanța au fost alarmate pentru a face față situațiilor deosebite, iar navelor aflate în mare li s-a ordonat să revină în port. La acea vreme, Amiral German Marea Neagră avea în Portul Constanța 79 de nave de luptă, de deservire, precum și petroliere, remorchere, docuri plutitoare.
La sud de Constanța, germanii dispuneau de puternica baterie Tirpitz, dotată cu trei tunuri de 280 mm, care puteau lovi ținte până la 34 kilometri.
„Bătălia Constanţei s-a dat numai între mine şi amiralul german“
Zilele de 24 şi 25 august au fost decisive pentru soluţionarea problemei. După o discuţie cu viceamiralul Helmuth Brinkmann, germanul a fost determinat să se retragă din România fără luptă sau distrugeri.
Horia Macellariu a povestit foarte puţine lucruri despre una dintre cele mai grele negocieri din viaţa sa, de care depindea toată Dobrogea: „Procedând astfel, bătălia Constanţei, a litoralului românesc şi a Dobrogei s-a dat numai între mine şi amiralul german, acolo, în bateria Tirpitz“, conform volumului „23 August la Constanţa: cazul amiralului Horia Macellariu“, semnat de istoricii prof.univ. dr. Valentin Ciorbea şi de dr. Dan Dragoş Sighigea, carte lansată la Muzeul Naţional al Marinei din Constanţa.
Închis în temniță de comuniști
Horia Macellariu, amiralul care a salvat Constanţa de la distrugere, după actul de la 23 August 1944, a fost aruncat de comunişti în temniţă vreme de 16 ani, fiind acuzat de crime de război şi că a apărat monarhia. A trecut prin cele mai grele închisori comuniste: Aiud, Râmnicu Sărat şi Gherla şi i s-a confiscat toată averea. După eliberare a fost urmărit de Securitate până la moartea sa, în 1989.
După trecerea în rezervă, la 23 aprilie 1945, amiralul începe să fie vânat de Comisia Aliată de Control din România, fiind trecut pe lista criminalilor de război. I se fac două denunţuri pe baza cărora a fost trimis în ancheta Tribunalului Poporului, care însă nu îi găseşte nicio culpă.
Însă este acuzat din nou pentru că a făcut parte din Mişcarea Naţională de Rezistenţă Anticomunistă creată de generalul Aurel Aldea. Într-o declaraţie dată în 1948, recunoaşte că a contactat ofiţeri de Marină cu scopul de a „întreţine trează flacăra naţională şi credinţa“. Tot el s-a implicat în organizarea manifestaţiei de la 8 noiembrie 1945 pro-monarhie, desfăşurată de ziua numelui regelui Mihai şi i s-a încredinţat conducerea Mişcării de Rezistenţă din Bucureşti.
Comuniştii i-au percheziţionat locuinţa din Bucureşti pe 27 mai 1946 şi, după ce a aflat că membri ai organizaţiei „Sumanele Negre“ au fost arestaţi, se ascunde la familiile foştilor subalterni din Bucureşti.
La 18 noiembrie 1946, a fost condamnat de Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie la muncă silnică pe viaţă „pentru complotare întru distrugerea unităţii statului“, la 25 de ani de muncă silnică „pentru complicităţi la păstrarea de armament, muniţiuni şi exploziv“, la 10 ani de „detenţiune riguroasă“, cinci ani de degradare civică şi 50.000 de lei cheltuieli de judecată pentru răzvrătire. Amiralul Horia Macellariu a fost dat în urmărire generală.
În tot acest timp, amiralul a rămas fidel regelui şi pregătea ţara în situaţia unor schimbări internaţionale, întocmind şi lista unui guvern care ar fi preluat conducerea ţării. Umblând pribeag prin Bucureşti, a fost ridicat de pe stradă, în februarie 1948. „Vreo 20 de oameni din mulţimea trecătorilor s-au năpustit asupra mea cu pistoale şi m-au înconjurat. Era ziua în amiaza mare“, a povestit el ulterior.
Ancheta a durat şapte luni. „Dosarul rezultat este format din declaraţii scrise de mine, dar dictate de anchetatori cuvânt cu cuvânt, sub presiune. Eu nu mai eram eu, conţinutul declaraţiilor nu-mi aparţineau, aşa mi-a venit în cap să arăt acest lucru pentru viitorime: am semnat acele documente cu numele meu scris cu litera «M» mare, când adevărata mea iscălitură, cunoscută de toţi şi scrisă pe tot ce semnasem de-a lungul vieţii, era cu litera «m» mică“. A fost eliberat în anul 1964, în urma graţierii tuturor deţinuţilor politic.
În cei 16 ani de temniţă grea, Horia Macellariu nu a renunţat la idealurile pentru care a luptat. Nichifor Crainic, cel care l-a cunoscut în închisoare, îi spunea „Amiralul cel frumos“, iar Macellariu a legat o prietenie frumoasă şi cu Nicolae Steinhardt, care avea să continue şi după eliberare.
În vara anului 1989, Horia Macellariu a fost înmormântat cu funeralii demne de un amiral la Cozia, în cripta familiei.
Se încarcă comentariile...
