Zeităţi cu mâna pe puşcă

Zeităţi cu mâna pe puşcă

În ciclul „Comedia de sâmbătă seara“ a fost inclus un nou spectacol-coupé. Spectacolul radiofonic „Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu“, alcătuit din trei piese scurte de Matei Vişniec, a avut premiera la Radio România Actualităţi.

Cele trei piese trădează foarte repede încadrarea prea relaxată în categoria „comedie“. Sunt drame în toată firea, care îşi fructifică potenţialul într-un „spaţiu de timp“ redus la minimum. Vişniec îşi transmite repede şi eficient propriul mesaj de poziţionare în afara graniţei societăţii totalitariste.

Citiţi şi un interviu cu Matei Vişniec: „În Iran, un actor nu are voie să atingă o actriţă“

Primele două piese arată idealizarea brutalităţii, iar cea de-a treia inabilitatea organelor de poliţie de a funcţiona într-o nouă ordine socială. Aici, democraţia şi noua Constituţie nu au reuşit să anihileze complet reziduurile şi reflexele totalitarismului din oameni.

În 45 de minute, 15 de fiecare parte, cele trei piese scurte alcătuiesc un spectacol omogen ca mesaj, deşi neunitar ca acţiune. „Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu“, „Crezi c-or să ne bată?“ şi „Ţara asta ţine la tine“ au ca liant ideea că dictatura poate suferi mutaţii şi poate exista în orice sistem, chiar şi în cel democratic şi chiar în microsisteme care funcţionează printr-o autoritate care derapează spre abuz.

„Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu“

În prima piesă, „Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu“, Liviu Cheloiu şi Marius Damian sunt doi lunetişti care stau la pândă într-o intersecţie, pentru a face exerciţii de omor absurd. Novicele este integrat într-un sistem opresiv, fiind îndemnat să-şi facă intrarea prin crimă.

„Eu îmi pun mereu această întrebare. Oare Dumnezeu gândeşte? Eu unul nu cred că Dumnezeu gândeşte, Dumnezeu acţionează“, îi spune militarul versat tânărului învăţăcel. Cei care au în mână puterea discreţionară împuşcă la întâmplare, ca să-i silească pe „nemernici“ să stea ascunşi „în găurile lor, ca nişte şobolani“. Neofitul ezită să lichideze o băbuţă şi o fetiţă, dar ţinteşte un bărbat între două vârste, doar pentru a da un semnal de putere celor care contestă autoritatea.
 
„Crezi c-or să ne bată?“

În cea de-a doua piesă, George Constantinescu şi Liviu Cheloiu sunt doi deţinuţi care îşi aşteaptă torţionarii. „Eu prefer să mă omoare decât să mă bată“.

„În orice caz, nu pot să ne omoare, sunt nişte legi“. „Păi, legile nu le fac tot ei?“ îşi spun personajele deznădăjduite. Par ţinta unui experiment social la scară mică şi poate că, dincolo de gratii, cineva le studiază comportamentul. Pentru că teama imensă naşte în ei gesturi de care nu se credeau capabili.

Aşteptarea îi omoară şi unul dintre ei îi cere celuilalt o palmă, ca să fie mai pregătit pentru adevăratul asalt al torţionarilor. Violenţa naşte violenţă; cei doi ajung să se lovească până ţâşneşte sânge. Interesant este, însă, micul manual de supravieţuire în tortură pe care îl alcătuieşte Vişniec.

„Când o să înceapă să te bată ţine capul în pământ şi nu-i privi în ochi. Tot ce vor e să ne dea o lecţie. Urlă şi tu puţin. Nici să urli ca nebunul şi nici să nu faci comentarii. Cu cât urli mai mult cu atât îi enervezi mai mult. Urlă şi tu puţin, cât să le faci plăcere, dar nu mai mult“.

„Ţara asta ţine la tine“

A treia piesă. Doi poliţişti: un simplu gardian şi superiorul lui. Într-o celulă, la subsol, o victimă care îşi cere drepturile. Vrea să dea un telefon. Şeful şi deţinutul vorbesc prin gardian, care face drumuri succesive de la etaj la subsol, înlesnind dialogul. „Şefu’ spune că în ţara noastră toţi puii lepădaţi de căţele au dreptul să telefoneze. Ţara noastră le dă acest drept tuturor gunoaielor, hoiturilor şi nemernicilor“.

„Acordarea“ drepturilor se petrece pe un fundal sonor care colorează naţionalist abuzul - muzica unui taraf de lăutari. Şeful îi dă voie întemniţatului să telefoneze, doar dacă are fise. Şi deţinutul are, dar telefonul este nefuncţional. „Spune-i că întreaga ţară regretă că telefonul nu merge. Ei, asta e! Să facă bine să se întoarcă în celulă. O să încerce din nou, mâine“.

Spectacolul Teatrului Radiofonic este o reuşită a mijloacelor puţine şi a ţintelor mari, respectând ingeniozitatea pragmatică a textelor lui Matei Vişniec.