Un spectacol în plină coacere

Un spectacol în plină coacere

O piesă de Georg Büchner, regizată de Horaţiu Mălăele, încearcă să îmbogăţească, la toamnă, repertoriul Teatrului de Comedie.„Leonce şi Lena“ a avut câteva reprezentaţii în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu şi la sediul Teatrului de Comedie din Bucureşti.

Regizorul Horaţiu Mălăele este departe de performanţa pe care a înregistrat-o Alexandru Dabija cu „Leonce şi Lena“, producţie a Teatrului Odeon din Bucureşti, cu premiera în 2004.

Mălăele şi-a luat măsuri de precauţie, declarând că nu a făcut acest spectacol pentru a intra în competiţie cu montări după aceeaşi piesă, inclusiv cu cea de la Odeon. Cu toate acestea, comparaţia cu spectacolul lui Dabija este inevitabilă fiind, în acelaşi timp, un bun instrument de evaluare a recentei producţii.

Ca să-l înghesuie într-un spaţiu de sub o oră şi jumătate, Horaţiu Mălăele a tăiat atât de mult din textul scris de Georg Büchner, încât cu greu se mai înţelege ceva.

Spectacolul parcurge pe repede-înainte momentele naraţiunii, nereuşind să ajungă la substanţă. Lăsat fără text, rămâne doar un pretext pentru exerciţiile de imaginaţie neduse până la capăt de Mălăele, pentru gagurile previzibile, în istoria sa personală de regizor, şi pentru o serie însăilată de momente facile.

Spectacolul este incapabil şi pare că nici nu-şi propune să demaşte constrângerea din sânul unei familii. Nu ajunge la soluţii, pornind de la nevoia de eliberare din îngrădirea morală. Prinţul Leonce de Popo şi prinţesa Lena de Pipi sunt obligaţi de către părinţi să se căsătorească fără să se cunoască.

Mariajul impus nu mai este o boală a secolului XX, dar mai are efecte care nu s-au stins total. Leonce fuge din calea unei vieţi deja normate şi, în călătoria sa, o întâlneşte pe femeia de care se îndrăgosteşte şi pe care vrea s-o ia de soţie (nimeni alta decât Lena, cea din căsătoria aranjată).

În spectacolul lui Mălăele, lupta împotriva convenţiilor sociale se dă doar pe sfert. Revoluţia e doar mimată. Personajele nu au timp să se coacă sau să-şi construiască profilul şi destinul, pentru că trebuie să apară, deja, la aplauzele finale.

Spectacol telegrafic

Entuziasmul tinerilor actori este înviorător. Ei par convinşi că ceea ce se întâmplă pe scenă este remarcabil. Dar mai e mult de muncă. Spectacolul trebuie să primească o infuzie de text şi să se mai joace de câteva ori, într-o formulă îmbunătăţită. Altfel, se autocondamnă la anonimat.

Nici măcar coregrafia lui Răzvan Mazilu nu se vede, fiind sub nivelul din spectacolul de la Odeon, cu Sorin Leoveanu şi Luiza Cocora, regizat de Dabija. Ca nivel de spectaculozitate a decorului, „Leonce şi Lena“ de la Comedie este la fel de departe de lumea splendidă, imaginată cu cinci ani în urmă, de Dragoş Buhagiar.

Lari Giorgescu (Leonce) este cel mai bine distribuit în actuala producţie, aflându-se în faţa celui mai important rol al său de până acum.

Dincolo de candoarea ei cuceritoare şi de fragilitatea ei desăvârşită Crina Semciuc (Lena)  nu-şi găseşte forţa de dominaţie. Mihai Bendeac, creatorul showului „Mondenii“, ştie să-şi apropie publicul, dar parcă este o copie a lui Florin Piersic tânăr.

Iar Dorina Chiriac, profesionista printre profesionişti în devenire, are un rol care asigură echilibrul performanţei, stabilizează prin prezenţă anumite momente delicate ale spectacolului. „Leonce şi Lena“ are, deci, o latură promiţătoare.

Echipa este formată din oameni foarte tineri, care ştiu să-şi mulţumească un public de vârste apropiate. Mălăele merită aplaudat pentru riscul pe care şi-l asumă, atunci când pariază pe forţa prospeţimii tinerilor.

Info

Leonce şi Lena de Georg Büchner

Regia: Horaţiu Mălăele

Cu:  Emanuel Pârvu, Lari Giorgescu/Tudor Aaron Istodor, Crina Semciuc, Dorina Chiriac, Mihai Bendeac, Meda Victor, Aylin Cadîr

Coregrafia: Răzvan Mazilu

Decor: Vladimir Turturică

* * *