România ajunge la Salonul de Carte Francofonă de la Beirut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Salonul de Carte Francofon de la Beirut sunt aşteptaţi aproximativ 100.000 de vizitatori FOTO: Mediafax
La Salonul de Carte Francofon de la Beirut sunt aşteptaţi aproximativ 100.000 de vizitatori FOTO: Mediafax

În perioada 26 octombrie-4 noiembrie are loc cea de-a XX-a ediţie a Salonului de Carte Francofonă de la Beirut, la care România va participa cu o serie de volume româneşti traduse în limba română.

Cărţile româneşti sunt publicate la Editura Institutului Cultural Român şi au fost trimise organizatorilor la cel de-al treilea cel mai mare eveniment dedicat cărţii francofone. Dintre titlurile româneşti amintim de „Bucureşti – Une collection d'odeurs”, de Magda Cârneci şi Dan Hayon, „Entre L'Est et L'Oest - Etudes d'histoire et d'antropologie sociale" şi "Noir Sur Blanc", ale Simonei Corlan Ioan şi altele. 

În cadrul evenimentului, se vor desfăşura, pe 2 noiembrie, activităţi pentru copii şi poveşti tradiţionale româneşti în limba franceză. 

La Salonul de Carte Francofonă de la Beirut sunt aşteptaţi aproximativ 100.000 de vizitatori. 

Invitat de onoare: Academia Goncourt

Anul acesta, Academina Goncourt este invitatul de onoare, din partea căruia şase membri vor lua parte la Salonul de Carte Francofonă. 

Oraşul Beirut a fost desemnat de UNESCO capitala mondială a cărţii în 2009, având în vedere diversitatea sa culturală şi confesională, dialogul între culturi şi toleranţa, considerate exemple pentru regiunea Orientului Mijlociu.

În 2012, Ambasada României la Beirut şi Institutul Cultural Român au desfăşurat mai multe proiecte culturale - concerte, cursuri de limba română pentru străini, proiecţii de filme şi conferinţe. De asemenea, România, printr-un reprezentant din cadrul Ambasadei României la Beirut, dr. Dan Stoenescu, delegat de ICR să reprezinte politicile culturale, deţine, pentru al doilea mandat consecutiv, funcţia de preşedinte al reţelei EUNIC Liban (European Union National Institutes for Culture), pentru perioada 2012-2013.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite