Răzvan Dincă vrea totul și asta supără. Ce declară artiștii despre regizorul musicalului “Fantoma de la Operă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebru pentru spectacolele regizate de el și care sunt sold out, despre Răzvan Dincă se spune că vrea totul și asta supără. Ce declară artiștii despre regizorul musicalului “Fantoma de la Operă”

Răzvan Ioan Dincă regizorul spectacolului Fantoma de la Opera Sursa foto Opera București

„Uneori chiar aș fi dorit să fie mai dur„

Pe site-ul Operei din București s-a anunțat că  din 10 mai se reia celebrul musical “Fantoma de la Operă”. Dar toate spectacolele sunt deja sold out. Musicalul regizat de Răzvan Dincă se bucură de un imens succes iar asta s-a văzut încă de la punerea în vânzare a primelor bilete, înainte de premiera din 31 martie 2023.

Cum reușește Răzvan Dincă să se bucure de un așa succes și nu doar cu “Fantoma de la Operă” ci și cu celelalte două musicaluri semnate de el: My Fair Lady și Mamma Mia? Declarațiile sopranei Irina Baianț și a actorului Adrian Nour arată ce se întâmplă în culise.

Adrian Nour, cel care dă viață personajului Phantom are o colaborare bogată cu Răzvan Dincă, la toate musicalurile regizate de acesta. Fie că joacă în “Fantoma de la Operă”, fie în “Mamma Mia“, fie în “My Fair Lady“, Nour îl consideră pe Dincă un regizor “ care știe să lucreze cu oameni diferiți, din zone diferite".

 El știe să îi aducă pe toți la același nivel,  unul foarte sus. Adrian Nour recunoaște că regizorul Răzvan Dincă l-a atras nu doar cu viziunea lui asupra spectacolelor, dar și  cu forța lui de muncă, de a lucra, de a ști să mențină permanent focusul pe ceea ce este de făcut.

Nour consideră că regizorul Dincă are marea calitate de a pune oamenii potriviți într-un proiect. Să îi țină aproape și să fie uniți.  

“Asta a făcut în toate spectacolele lui. Răzvan știe să încurajeze actorul, să îi dea aripi când are nevoie. Știe când să își valideze oamenii din echipă și cel mai important, să explice clar direcția pe care dorește să dezolte  abordarea regizorală. Nu este un regizor dur, deși, uneori chiar aș fi dorit să fie mai dur.  Dar el a demonstrat că poate să construiască ceva mare  și cu calm“, declară Adrian Nour pentru Adevărul Live.

„Când Răzvan pune mâna pe ceva, acel lucru va ieși exact așa cum vrea el să fie”

 Soprana Irina Baianț se bucură de un mare succes de public pentru rolul  Christine Daaé din “Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, pe scena  Operei  București.

 În ediția din Adevărul Live, Irina Baianț recunoaște că debutul ei se datorează regizorului Răzvan Dincă, cel care i-a croit  drumul pe care se află azi. “Eu am învățat să fiu omul de scenă și de echipă de la el, iar când lucrezi cu Răzvan îți asumi, pentru că nu este ușor“ spune Irina Baianț.

Dar, în egală măsură soprana consideră că regizorul este un om dur, care poate supăra. “Răzvan este un om dur, exigent. Este exact ca un tată care știe să își pună copilul pe drumul bun. Așa suntem noi, cei care facem parte din spectacolele lui. Te încurajează, dar te și dojenește când este cazul. Are multă răbdare, știind cum să găsească punctul culminant al spectacolului și tensiunea lui. Răzvan vrea totul și pentru el nu există să nu iasă ceva de care s-a apucat.  Când Răzvan pune mâna pe ceva, acel lucru va ieși exact așa cum vrea el să fie și cum trebuie să fie. Asta poate să îi supere pe mulți  și sper să nu se întâmple așa ceva acum, cu acest spectacol. Răzvan și-a asumat responsabilități mari pe care știe să le ducă până la capăt “ spune soprana Irina Baianț în Adevărul Live.

Chiar dacă pentru luna mai toate spectacolele sunt sold out, poți să vizionezi integral ediția din Adevărul Live și vei  afla de la soprana Irina Baianț și actorul Adrian Nour, interpreții personajelor principale Christine și Phantom, detalii din culisele  musicalului  “Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, pe scena  Operei  București.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite