Omul care a prezis Primul Război Mondial
0Cu 13 ani înaintea izbucnirii Primului Război Mondial (28 iulie 1914 - 11 noiembrie 1918), cineva a făcut un avertisment armatei britanice, potrivit căruia operaţiunile de ofensivă într-un conflict european major nu vor avea succes şi că un asemenea război nu se va termina decât atunci când una din părţi va fi epuizată.
„Previziunea” a fost făcută în 1901, la Royal United Service Institution, un think-tank militar fondat încă din 1831. Ea a venit din partea bancherului Jan Bloch. De origine poloneză, Bloch se născuse în 1836 în Imperiul Rus şi a ocupat funcţii importante în sistemul feroviar. Interesat de relaţiile internaţionale, el a militat pentru înlocuirea conflictului armat cu arbitrajul, ca metodă de rezolvare a disputelor interstatale.
Bloch şi-a prezentat viziunea într-o carte publicată la Paris în 1898: „The War of the Future in its Technical, Economic and Political Relations”. El argumenta că, în arta modernă a războiului, puterea defensivă era atât de avansată încât era aproape imposibil ca un război major – mai ales un război european generalizat - să fie câştigat fără un număr foarte mare de victime.
Cartea lui Bloch a fost publicată şi în Anglia în 1899, sub titlul „Is war now impossible?”, iar ideile sale au fost promovate de jurnalistul W.T. Stead, care împărtăşea viziunile lui Bloch referitoare la importanţa arbitrajelor internaţionale. Stead i-a luat şi un interviu polonezului, în care acesta face o precizare foarte clară, anume că el nu vorbeşte de războaiele coloniale, pe care le numeşte „încăierări de frontieră, expediţii împotriva unor popoare semi-barbare”, ci de un război în Europa, adică de războiul despre care se vorbea de multă vreme: războiul dintre Franţa şi Germania.

Bloch (foto dreapta, sursă: trevoryorke.co.uk) argumenta că, în războiul modern, soldaţii nu puteau ajunge la duşmani pentru că acei ultimi metri până la linia inamică deveniseră fatali datorită noilor arme. Bloch vorbeşte mult despre noul rol al mitralierei: „posibilitatea de a trage mai multe gloanţe fără a te opri pentru reîncărcarea armei a transformat condiţiile războiului modern.” Însă la acel moment, Bloch nu-şi dădea totuşi seama cât de distructivă poate fi de fapt mitraliera.
În plus, Bloch a prezis şi dezvoltarea războiului de tranşee. „[următorul război] va fi un război al tranşeelor. […]Primul lucru pe care fiecare soldat va trebui să-l facă, dacă ţine la viaţa lui, va fi să sape o groapă în pământ. Războiul, în loc să fie o competiţie faţă în faţă în care combatanţii să-şi măsoare superioritatea fizică şi morală, va deveni un impas în care nicio armată nu va putea ajunge la cealaltă, în care armatele se vor ameninţa reciproc fără a fi însă capabile de a ataca în mod deciziv.”