Obiceiuri de Paşte la bulgari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiceiuri de Paşte la bulgari. Fiecare popor are propriile obiceiuri în Săptămâna Patimilor, dar mai ales în ziua Învierii.

Obiceiuri de Paşte la bulgari. Leapşa de Paşte

În Bulgaria, exista obiceiul ca, în ziua de Paşte, fiecare membru al familiei să arunce un ou de la unul la altul. Cel care reuşeşte să rămână cu oul întreg după mai multe astfel de schimburi e declarat învingător şi considerat un om care va avea succes restul anului. 

Oul îngropat în vie

Ouale de Pasti se vopsesc în Joia Mare, iar fiecare creştin practicant merge cu un astfel de ou la biserică unde aceste ouă sunt sfinţite. Ulterior, cu oul sfinţit se merge în via din curte sau cea de la câmp. Acolo oul este îngropat, fapt ce simbolizează lăsarea în trecut a necazurilor.

Obiceiuri de Paşte la bulgari. Gogoşi cu miere

Fetele tinere fac sunt puse să facă gogoşi cu miere şi zahăr. De asemenea, fetele şi femeile sunt udate în ziua Învierii cu apă pentru a le merge bine tot anul 

Ou spart de zidul bisericii

După Liturghia de Înviere, fiecare sparge câte un ou roşu de zidurile bisericii. Acest prim ou spart de zidurile bisericii trebuie să fie şi primul mâncat, ritual ce reprezintă respectarea „bucatelor” de care se bucură fiecare persoană în ziua de sărbătoare 

Pâinea din ingredientele de la geam

Gospodinele pun la geamuri făina, sare, drojdie şi oua de Paste, iar în ziua Învierii, prepară pâine din aceste ingrediente, aliment din care trebuie să mănânce toţi din familie. 

Obiceiuri de Paşte la bulgari. Alte obiceiuri din lume

Obiceiuri specifice în ziua de Paşte pot fi întâlnite în numeroase state. În Statele Unite, părinţii ascunde câteva ouă prin casă, iar cei mici din familie trebuie să le găsească. Un alt obicei, cel puţin bizar, e cel al germanilor care obişnuiesc de paşte să ardp brazii ce au fost împodobiti de Craciun.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite