Invitaţie inedită la artă şi cultură. Coregrafie specială în paşi de balet inspirată din „masca“ lui Paulo Dybala

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi balerini de la Opera Naţională Bucureşti, Alice Minoiu şi Cristi Preda, au intrat în jocul copiilor de la Juventus Academy Bucureşti şi au realizat o coregrafie specială inspirată din celebrul gest pe care-l face Paulo Dybala, vedeta de la Juventus, de fiecare dată când înscrie un gol. În acest fel, balerinii au vrut să le trezească micilor fotbalişti interesul pentru artă şi cultură.

Atunci când vrei să transmiţi un mesaj, trebuie să o faci cât mai pe înţelesul celor cărora te adresezi. Noi credem că este foarte important ca toţi copiii să intre în contact cu arta şi cultura“, a declarat Alice Minoiu, balerină la Opera Naţională Bucureşti.

Balerinul Cristi Preda este microbist de când se ştie şi ţine cu campioana Italiei, Juventus.

Chiar dacă, aparent, baletul şi fotbalul nu au nimic în comun, să ştiţi că, dimpotrivă, sunt foarte multe lucruri care ne leagă: disciplina, programele foarte stricte şi, fireşte, bucuria şi celebrarea unei reuşite“, a declarat Cristi Preda.

Întâlnirea dintre balerini şi micuţii fotbalişti a avut loc la Casa de Balet, acolo unde copiii de la Juventus Academy Bucureşti i-au vizitat pe artişti. La rândul lor, balerinii i-au provocat pe copii să se revadă în sala de spectacol, la Teatrul Naţional Bucureşti, unde să vină, împreună cu părinţii şi antrenorii, la Gala de Balet „Carmen Sylva“ (20 ianuarie 2020), eveniment dedicat Reginei Elisabeta a României şi organizat de Alice Minoiu şi Asociaţia Literati.

Imagine indisponibilă
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite