Horaţiu Mălăele îşi serbează ziua de naştere pe scenă. Actorul va juca în două dintre cele mai iubite spectacole ale sale
0
Horaţiu Mălăele continuă tradiţia de a-şi serba ziua de naştere în faţa publicului. Anul acesta, in perioada 31 iulie - 3 august, maestrul va urca pe scenă seară de seară, într-un regal ce va include reprezentaţii cu două dintre cele mai iubite spectacole ale sale.
Zilele de 31 iulie şi 1 august vor fi dedicate mereu actualului „Dineu cu proşti", un reper al genului burlesc, cu o distribuţie ce captivează la prima lectură: Horaţiu Malaele, Ion Caramitru, Medeea Marinescu / Aylin Cadîr, Alexandru Bindea, Costina Ciuciulică / Teodora Mareş, Dorin Andone / Tomi Cristin şi Alexandru Georgescu. Regia îi aparţine lui Ion Caramitru.
Festinul comic cu caracter aniversar continuă cu cea mai nouă montare a spectacolului „Tache, Ianke şi Cadâr", după Victor Ion Popa. Spectacolul, pus în scenă la Teatrul Bulandra chiar sub bagheta regizorală a maestrului Mălăele, îi reuneşte în distribuţie pe: Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin, Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin.
Cele patru spectacole sunt găzduite la Sala Mare a Teatrului Naţional, de la ora 20.00.


Pentru detalii, bilete şi reguli de acces vizitaţi: Mystage.ro , Ticketstore.ro, BLT.ro