GALERIE FOTO Guvernul îi plăteşte înmormântarea pianistei Mihaela Ursuleasa
0
Primul-ministru Victor Ponta a transmis, sâmbătă, un mesaj de condoleanţe familiei pianistei Mihaelei Ursuleasa şi i-a asigurat pe aceştia că statul va asigura cheltuielile de înmormântare.
"Am primit extrem de greu vestea plecării dintre noi a pianistei Mihaela Ursuleasa. În numele Guvernului şi al meu personal adresez sincere condoleanţe şi expresia întregii noastre compasiuni pentru familia îndoliată, pentru toţi cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o. Vom fi cu toţii alături în aceste clipe de tristeţe", spune mesajul lui Ponta.
„Deşi este o compensaţie infimă pentru această imensă pierdere, vreau să asigur familia îndoliată că Guvernul va oferi sprijinul necesar pentru acoperirea cheltuielilor necesare funeraliilor”, se mai arată în comunicat.
"Regret profund această tragică şi neaşteptată pierdere pentru cultura românească, dar şi pentru naţiunea română ca întreg. Şocul resimţit a fost cu atât mai mare cu cât ţara noastră a fost văduvită prematur de un talent de excepţie în lumea muzicală. Încă de la o vârstă fragedă, Mihaela reuşea să farmece o lume întreagă prin măiestria cu care cânta la pian, cucerind, prin munca şi talentul ei, emoţiile noastre şi admiraţia marilor muzicieni deopotrivă. Mă impresionează şi acum faptul că, la vârsta de doar 21 de ani, câştiga prestigiosul concurs internaţional de pian "Clara Haskil" din Elveţia", a mai spus prim-ministrul.
Cine a fost Mihaela Ursuleasa?
Stabilită de la vârsta de 13 ani la Viena, Mihaela Ursuleasa ar fi trebuit să cânte la Ateneu, în Bucureşti, pe 1 august, cu Orchestra Naţională de Tineret a României sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. Concertul ar fi trebuit să aibă loc şi la Sinaia.
De asemenea, sâmbătă, pe 4 august, alături de aceeaşi orchestră, piniasta ar fi trebuit să interpreteze la Berlin un concert la pian de Chopin.
Mihaela Ursuleasa a fost numită "un copil minune" încă de la câţiva anişori. Născută în 1978 la Braşov, dintr-un tată de etnie romă şi o mamă moldoveancă, ea s-a remarcat încă de la cinci ani prin talentul ei extraordinar. La acea vârstă, Mihaela a început să cânte la pian, descifrând partiturile cu ajutorul tatălui său.
La vârsta de 13 ani, artista a primit o bursă de studii la Viena oferită de celebrul dirijor Claudio Abbado, după ce aceasta câştigase locul al doilea la un concurs de pian din Senigallia.
La toate concertele recente, şi la cel de la Bucureşti, şi la cel din Sinaia, şi cel de la Berlin, Mihaela Ursuleasa şi-a declinat participarea.
În România nu s-a mai cântat pe 1 august, la Ateneu, potrivit dirijorului Cristian Mandeal, "Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră" de Chopin care trebuia susţinut de Mihaela Ursuleasa, ci numai celelalte părţi din program: o lucrare românească în primă audiţie absolută Dan Dediu – "Frenesia 2" pentru orchestră, "Dansurile simfonice" de Rachmaninov şi "Rapsodia I" de George Enescu. Concertul de la Berlin ar fi trebuit să aibă loc la Konzerthaus, în cadrul festivalului de tineret Young Euro Clasic.



