Cum exploatează Turcia legenda sângeroasă a lui Dracula, cel mai cunoscut mit românesc
0Circulă mai multe povești că Vlad Țepeș, figura istorică ce a inspirat legenda lui Dracula, ar fi fost ținut într-o închisoare din Turcia, după ce a fost capturat de unguri, când a căutat să găsească salvare la Matia Corvin. Castelul ce se pretinde a fi închisoarea lui Dracula a intrat recent în renovare.
Puține figuri istorice românești au traversat granițele timpului și ale geografiilor cu o forță de atracție atât de mare precum Vlad Țepeș. Domnitorul care a inspirat legenda lui Dracula a intrat în imaginarul colectiv global drept vampirul nemilos, stăpân al țepei și al groazei. Iar acum, turcii readuc în prim-plan un capitol controversat din viața lui: presupusa captivitate într-o fortăreață otomană din Anatolia de Nord.
Potrivit unei legende răspândite intens în ultimele decenii – și abil exploatate de presa și turismul din Turcia – Vlad Țepeș ar fi fost închis în Castelul Tokat, după ce ar fi căzut în mâinile otomanilor. De fapt, varianta oficială a poveștii locale spune că ar fi ajuns acolo după ce, încercând să obțină sprijin de la regele Matei (Matia) Corvin, a fost capturat de unguri și predat Porții.
Astăzi, Castelul Tokat – un bastion cu ziduri ridicate în vremea romanilor și remodelate de bizantini și otomani – se află în plin proces de restaurare. Iar autoritățile turce nu pierd ocazia să lege lucrările de numele lui Dracula, mizând pe atracția globală a acestui personaj pentru a transforma locul într-un magnet turistic.
Faima lui Vlad Țepeș nu s-a născut din povești de salon, ci din confruntări reale și metode radicale. Chiar cronicarii otomani, îngroziți de rapiditatea și cruzimea atacurilor sale, i-au construit imaginea de lider sângeros, imposibil de îmblânzit. Împreună cu alți voievozi români, a ținut piept expansiunii Imperiului Otoman, împiedicând transformarea Țărilor Române într-o provincie supusă, așa cum s-a întâmplat cu statele din vecinătate.
Dar cât din povestea „închisorii lui Dracula” este istorie și cât este marketing turistic? Să vedem ce spun documentele și dovezile rămase din acea epocă.
Cum a început ura lui Vlad Țepeș față de otomani
Animozitatea lui Vlad Țepeș față de otomani nu s-a născut odată cu urcarea sa pe tron, ci cu mult înainte – în copilărie, când a cunoscut gustul captivității.
În anii 1441–1442, tatăl său, Vlad Dracul, domnea peste Țara Românească într-un joc de echilibristică periculos între două puteri colosale: Regatul Ungariei și Imperiul Otoman. Rivalitatea dintre acestea făcea ca fiecare decizie să fie o potențială amenințare la tronul valah.
În acea perioadă, Ungaria, condusă de Ioan de Hunedoara, pregătea o cruciadă împotriva Semilunii, în timp ce Imperiul Otoman, sub sultanul Murad al II-lea, își întărea stăpânirea asupra Balcanilor. Țara Românească era prinsă între ciocan și nicovală.
Chemarea lui Vlad Dracul la Adrianopol (Edirne) de către sultan, sub pretextul unor tratative diplomatice, avea să fie momentul-cheie. Pentru a-și demonstra loialitatea și a menține pacea, voievodul a fost constrâns să lase la curtea otomană doi dintre fiii săi drept ostatici politici: pe Vlad, viitorul Țepeș, în vârstă de doar 11 ani, și pe fratele său mai mic, Radu, cel care avea să intre în istorie drept „Radu cel Frumos”.
Era o practică obișnuită a epocii: Imperiul Otoman reținea copiii conducătorilor vasali pentru a garanta supunerea părinților. Dar pentru tânărul Vlad, anii petrecuți departe de casă, în mijlocul „inamicului”, au sădit o ură profundă și o dorință de răzbunare care avea să-i marcheze întreaga domnie.
Cum a învățat Vlad Țepeș să devină cel mai de temut dușman al Imperiului
Pe atunci, Edirne era capitala Imperiului Otoman, iar cei doi fii ai lui Vlad Dracul au fost probabil mutați și în alte reședințe princiare ale sultanului. Soarta lor a luat însă direcții diferite. Radu, mai tânăr și mai maleabil, s-a adaptat rapid. A primit o educație otomană aleasă, s-a apropiat de curtea sultanului și a fost atras în sfera de influență a acestuia.
Vlad Țepeș, în schimb, a rămas neclintit în ostilitatea sa. Și-a ascuns resentimentele, dar a folosit anii de captivitate pentru a învăța limba, a studia strategiile militare și a înțelege jocurile politice ale Înaltei Porți. Lecții pe care avea să le întoarcă împotriva foștilor săi capturatori.
În 1448, a fost eliberat și trimis ca pretendent la tronul Țării Românești împotriva lui Vladislav al II-lea, susținut de unguri. Experiența de ostatic îl schimbase radical: ura sa față de otomani era acum dublată de o cunoaștere intimă a tacticilor lor.
Paradoxal, prizonieratul îi oferise exact „pregătirea” de care avea nevoie pentru a deveni, mai târziu, unul dintre cei mai eficienți și nemiloși conducători ai campaniilor antiotomane. Această rană din tinerețe avea să hrănească, ani la rând, nu doar războaiele cu turcii, ci și rivalitatea acerbă cu fratele său, Radu cel Frumos.
Cum a fost capturat după luptele cu otomanii
În anii 1450–1460, Vlad Țepeș, temutul domn al Țării Românești, se transformase în coșmarul Imperiului Otoman. Iarna anului 1461–1462 l-a găsit traversând Dunărea cu o serie de atacuri fulgerătoare asupra fortificațiilor otomane. Apogeul acestei campanii a fost celebrul asalt din iunie 1462 – „Noaptea lui Vlad Țepeș” – când voievodul a încercat să-l ucidă pe însuși sultanul Mahomed (Mehmed) al II-lea, la porțile Târgoviștei.
Replica otomană nu s-a lăsat așteptată. Armata sultanului, uriașă și hotărâtă, a declanșat o ofensivă masivă. În fața acestei forțe copleșitoare, Vlad a fost nevoit să se retragă și să caute sprijin în Transilvania, la Regele Ungariei, Matia Corvin.
Dar în loc de ajutor, a găsit trădarea. Sub presiunea diplomației otomane și pe baza unor scrisori falsificate – documente atribuite lui Vlad în care acesta ar fi negociat cu turcii – Matia Corvin a ordonat arestarea voievodului.
Astfel, nu otomanii l-au capturat direct pe cel mai redutabil adversar al lor, ci aliații de ieri, autoritățile regatului maghiar. Rolul Porții a fost însă esențial, prin presiunea politică abil orchestrată. Un moment care avea să rescrie destinul lui Vlad și să alimenteze, peste veacuri, legendele despre locurile în care ar fi fost întemnițat.
Captivitatea lui Vlad Țepeș: între dovezi istorice și legende populare
Locul exact al captivității lui Vlad Țepeș rămâne o enigmă care încă stârnește dezbateri între istorici și pasionații de mistere medievale.
O primă versiune, bine ancorată în documente, vorbește despre „captivitatea scurtă” la Buda: după arestarea din 1462, voievodul ar fi fost dus în Ungaria și ținut inițial în zona cetății regale de la Visegrád, pe malul Dunării, nu departe de Buda.
Pe de altă parte, există și „ipoteza captivității otomane”. Aceasta, popularizată mai ales în tradiția turcească și în poveștile locale din Tokat, Anatolia, susține că Vlad ar fi trecut, fie în tinerețe – în perioada când era ostatic la Edirne (1442–1448) – fie chiar după campania din 1462, printr-o detenție într-o fortăreață otomană. Nu există însă dovezi contemporane solide care să confirme această versiune, însă legenda e hrănită de relatările și tradițiile transmise din generație în generație.
Cert este că, odată ajuns în Ungaria, Vlad a rămas acolo aproximativ 12 ani (1462–1474). Primii ani au fost marcați de detenție strictă, dar ulterior regimul i s-a relaxat, transformându-se într-o reședință supravegheată. În acest răstimp, voievodul ar fi trecut temporar la catolicism și chiar s-ar fi căsătorit cu o rudă a regelui Matia Corvin, o mișcare care avea și o puternică dimensiune politică.
Revenirea și căderea tragică a lui Vlad Țepeș
După aproape 12 ani de captivitate, Vlad Țepeș a fost eliberat în 1474, cu un scop clar: să conducă o nouă campanie împotriva otomanilor, de această dată în alianță cu marele voievod moldovean Ștefan cel Mare.
Cu sprijinul armatelor moldovene și transilvănene, în noiembrie 1476 Vlad a recucerit tronul Țării Românești, restabilind astfel influența sa în regiune.
Însă victoria avea să fie de scurtă durată. Cel mai probabil în decembrie 1476 sau ianuarie 1477, Vlad a fost ucis în luptă, în timpul unei incursiuni otomane. Conform tradiției, capul său a fost trimis la Istanbul și expus ca trofeu în fața sultanului, punând astfel capăt unei vieți marcate de lupte acerbe și legende care încă fascinează lumea.
Cetatea Tokat între legendă și istorie: secretele fortăreței lui Dracula redescoperite
Astăzi, Cetatea Tokat din nordul Anatoliei trece printr-un amplu proces de restaurare. Proiectul vizează păstrarea intactă a valorii istorice a sitului, dar și deschiderea sa către turiști, cu scopul de a impulsiona turismul cultural în regiune.
Într-un recent articol din Türkiye Today, jurnaliștii turci subliniază, cu mândrie locală, legătura cetății cu Vlad Țepeș — cunoscut în întreaga lume drept Vlad Drăculea sau Dracula: „Ridicată pe o colină stâncoasă ce domină orașul, fortăreața este renumită nu doar pentru importanța sa strategică de-a lungul secolelor — sub dominație romană, bizantină și otomană — ci și pentru tradiția locală care susține că Vlad Țepeș ar fi fost încarcerat în temnițele sale în secolul al XV-lea, în plină expansiune a Imperiului Otoman în Europa de Est”.
Deși, recunosc că sursele istorice directe sunt limitate, amintesc și că legenda a aprins interesul atât al cercetătorilor, cât și al turiștilor dornici să pătrundă în lumea misterioasă a voievodului valah. Echipele de restauratori și arheologi depun eforturi meticuloase pentru consolidarea cetății, punând accent special pe zona temniței „asociate cu Dracula”, pregătind astfel fortăreața pentru a fi deschisă publicului în condiții de siguranță.
„Urmele lui Dracula încă bântuie aceste ziduri”
Situată într-un peisaj încărcat de urmele civilizațiilor care au traversat secolele, Cetatea Tokat, din orașul cu aceeași denumire, este văzută de autoritățile locale ca o poartă de intrare spre un turism axat pe patrimoniu și istorie. Odată încheiate lucrările de restaurare, se așteaptă o creștere semnificativă a numărului de vizitatori, atât din țară, cât și din străinătate, în special din rândul celor atrași de istorie, arhitectură și „dark tourism” (călătorii către locuri legate de evenimente tragice sau povești întunecate, unde oamenii merg să afle mai multe despre istorie și mistere).
„Urmele lui Dracula încă bântuie aceste ziduri”, afirmă reprezentanții proiectului, subliniind că fortăreața nu este doar o relicvă a trecutului, ci și un potențial motor pentru dezvoltarea turismului și schimbului cultural. Obiectivul principal este să păstreze autenticitatea locului, transformând în același timp cetatea într-un punct de atracție pentru cei care doresc să descopere atât mitul, cât și moștenirea istorică reală.
Această restaurare marchează un pas decisiv în redescoperirea și valorizarea unui sit puțin cunoscut, dar încărcat de istorie, situat în inima Turciei. Cu misterul său fascinant și priveliștea spectaculoasă, Cetatea Tokat este pregătită să revină în prim-plan ca un reper cultural unde legenda, istoria și explorarea modernă se întrepătrund.
Dracula: Podul cultural între România și Turcia între mit și istorie
Povestea lui Vlad Țepeș, împletită cu mitul nemuritor al lui Dracula, continuă să fascineze și să inspire, depășind granițe și epoci. Deși adevărul istoric rămâne adesea ascuns printre legende, impactul său cultural și turistic este indiscutabil. Proiectele de restaurare precum cel de la Cetatea Tokat din Turcia arată cum o figură atât de emblematică poate deveni un liant între trecut și prezent, între țări cu istorii complicate și fascinante.
Astfel, istoria lui Vlad Țepeș prinde viață nu doar în cărți și filme, ci și în zidurile vechilor cetăți, în strategii turistice inteligente și în eforturi comune de conservare a patrimoniului. În final, mitul Dracula devine mai mult decât o poveste despre frică și întuneric — devine o punte între culturi, o invitație pentru călători și pasionați să descopere adevărul din spatele legendei și să se conecteze cu o istorie comună, bogată și captivantă.
Se încarcă comentariile...
