Cum este România promovată pe unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume de o mare scriitoare franceză

Pe aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris, ca și în marile hoteluri din capitala Franței, România este promovată în această lună într-un mod inedit și foarte eficient.

Bucureștiul continuă să atragă mulți turiști străini FOTO Denis Grigorescu

În cel mai recent număr al revistei EnVols, revistă a companiei Air France distribuită gratuit în zeci de mii de exemplare din marele aeroport parizian și din hoteluri, nu mai puțin de 10 pagini (cele mai multe) dintre cele 180 sunt dedicate unui reportaj special realizat în România de către Sarah Chiche, una dintre cele mai importante scriitoare franceze, finalistă de două ori la Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze.

Scriitor, psihanalist și psiholog, Sarah Chiche a petrecut mai multe zile în România însoțită de un fotograf francez, intitulându-și reportajul „Pe urmele lui Dracula”.

Cunoscuta scriitoare din Franța a mers în orașele și zonele legate de Vlad Țepeș, despre care spune că este „cel mai faimos dintre nemuritori, ridicat la statutul de erou național de către Ceaușescu”.

Sarah Chiche și-a început periplul în România la București, începându-și reportajul cu nuanțe literare și comparații speciale.

„Dimineață de iarnă. Un V sfâșie cerul deasupra Bucureștiului, trasat de o formație de păsări care migrează spre sud. Un V de la Vlad, de la Vampir, un punct ascuțit îndreptat spre inima unei țări, spre inima unui mit. De pe podul ce străjuiește Dâmbovița, privesc, uimită, acest semn, în timp ce păsările, dantelă vie neagră cusută pe mătasea cerului, își continuă zborul, indiferente la poveștile pe care oamenii și le spun unii altora pentru a-i umple de uimire. De cealaltă parte a râului se înalță masa titanică a Palatului Parlamentului, un monstru arhitectural cu o mie de ferestre ca tot atâția ochi flămânzi”, scrie Sarah Chiche în reportajul publicat în revista EnVols.

Apreciata scriitoare franceză a mers și în Piața Revoluției, ținând să vadă și balconul de unde Nicolae Ceaușescu a ținut ultimul său discurs pe 21 decembrie 1989.

„Înainte de plecare, recitisem fragmente din imensa carte a lui Mircea Cărtărescu, Solenoid. Bucureștiul este într-adevăr organismul viu pe care îl descrie el, o creatură cu o mie de guri care devorează și își regurgitează constant propriul trecut. Aici, o biserică ortodoxă într-o grădină devorată de buruieni; acolo, o clădire stalinistă care își arată dinții de beton se freacă de o casă burgheză în ruine”, mai spune Sarah Chiche.

Aceasta a mers ulterior la Târgoviște: „Fosta capitală a Valahiei poartă încă urmele trecutului în însăși ființa sa. Curtea princiară se întinde în fața mea, un labirint de fundații, ziduri care se prăbușesc și pasaje secrete care ies din pământ precum oasele unui schelet monumental. Cu toate acestea, pot aproape să aud ecourile banchetelor și intrigilor care au avut loc aici”.

Următoarele popasuri ale scriitoarei franceze venite în România pe urmele lui Vlad Țepeș au fost la Brașov, Castelul Cantacuzino, Parcul Piatra Craiului și la castelul Bran, despre care Sarah Chiche spune că „nu a fost niciodată castelul lui Dracula: Bram Stoker nu a pus niciodată piciorul în Transilvania. Transformarea Branului în „castelul lui Dracula” este o stratagemă inteligentă de marketing, născută în anii 1990. După Revoluție, România era în plină reconstrucție economică, iar căuta modalități de a-și dezvolta turismul. Bran, cu arhitectura sa gotică fotogenică și amplasarea strategică între București și Brașov, avea un potențial evident. Prin urmare, autoritățile locale și operatorii turistici au construit această asociație, bazându-se pe confuzia deja existentă în mentalul occidental”.

Reportajul a continuat la biserica fortificată din Viscri și la Sighișoara, orașul unde se spune că s-ar fi născut Vlad Țepeș în 1431.

„Blocajele în trafic de pe drumul spre Snagov au ceva profund anacronic”

Ultimul popas din periplul scriitoarei din Franța a fost la mănăstirea Snagov, unde se spune că ar fi îngropat Vlad Țepeș. Însă drumul până acolo nu a fost ușor.

„Blocajele în trafic de pe drumul spre Snagov au ceva profund anacronic în ele. Râd când mi-l imaginez pe Țepeș luptându-se cu traficul modern - cel care obișnuia să transformeîn ceață pentru a evita obstacolele. Mănăstirea Snagov, scopul final al pelerinajului nostru, ne întâmpină cu lumina stinsă. Plecând de la mănăstire, arunc o ultimă privire spre insula unde poate că se odihnește prințul, liniștit de bătaia apei negre. Mă gândesc la adolescenta care nu mai sunt, fascinată de promisiunile gotice ale unei iubiri mai puternice decât moartea. Ea avea, fără să știe, dreptate. Căci ce este nemurirea dacă nu capacitatea de a continua să iubim, chiar și atunci când obiectul iubirii noastre a dispărut în negura timpului?”, concluzionează Sarah Chiche.