Ciulei pune in scena "Sase personaje..."

Liviu Ciulei si "Sase personaje in cautarea unui autor" se intorc la Bulandra. La aproape un deceniu dupa Catalina Buzoianu, celebrul regizor care a condus teatrul la apogeul sau pune in scena piesa

Liviu Ciulei si "Sase personaje in cautarea unui autor" se intorc la Bulandra. La aproape un deceniu dupa Catalina Buzoianu, celebrul regizor care a condus teatrul la apogeul sau pune in scena piesa de referinta a creatiei pirandelliene. In jurul lui s-a adunat o distributie cum rareori vezi laolalta. Victor Rebengiuc, Ion Caramitru si Maia Morgenstern (intr-un rol pe care il imparte cu Andreea Bibiri) formeaza un trio de vis, iar Dana Dogaru, Tudor Aaron Istodor (fiul Maiei), Camelia Maxim, Dan Astilean, Mirela Gorea, Julieta Strambeanu, Anca Androne, Anca Sigartau, Marius Capota si Valentin Popescu fac, de asemenea, roluri care le vor marca, probabil, cariera. Pentru primul dintre cele doua spectacole dupa Pirandello pe care le realizeaza la Bulandra (urmeaza "Henry IV", cu Marcel Iures) si care a avut premiera in acest weekend, Liviu Ciulei semneaza nu numai regia, ci si decorurile. Asa cum propunea autorul in indicatiile scenice, la intrarea in sala gasim cortina ridicata. Scena e delimitata in spate de un zid foarte inalt, spart pe alocuri de o usa de aceeasi dimensiune impresionanta si de oA scara de serviciu. Cateva scaune imprastiate ici si colo. E dezordinea de dinaintea unei noi repetitii. Actorii urca pe scena cu larma de barfe, vesti, rasete si griji de zi cu zi. Ion Caramitru, in postura de regizor, e forta care le menajeaza sensibilitatile si aplaneaza conflictele, desi nu scapa ei insisi de usoara plictiseala de a repeta tot o piesa de Pirandello... El e, insa, si cel care se prinde cel mai repede in povestea Personajelor - Mama, Tata, Fata vitrega, Fiul, Fetita si Baiatul - care isi fac aparitia intr-o lumina spectrala, pe usa de o inaltime coplesitoare. Sunt un grup aparent compact, imbracati foarte sobru in culori inchise (contrastanti, astfel, cu actorii invesmantati in tonuri de bej si maro), uniti de natura lor de personaje intr-o piesa neterminata, dar divizati de relatiile de iubire si dragoste fixate de creator. In rolul Fetei vitrege, Maia Morgenstern isi afirma cel mai virulent dorinta de a-si face auzita drama. E apriga, hotarata, impetuoasa, dar, pe masura desfasurarii actiunii, tot mai adancita in propria existenta, astfel incat ea vesteste prin jocul sau dezintegrarea realitatii scenice in final. Prin talentul Maiei Morgenstern, aflam indiciile sfarsitului, cand ideea de iluzie a realitatii este fortata inspre limite de dramaturg. Dar poate cea mai interesanta dezvaluire treptata a rolului sau o va face Victor Rebengiuc. Interpretul Tatalui - care are dificila misiune de a transmite in cea mai mare masura conceptia amara a lui Pirandello despre realitatea personajelor dramatice si iluzia ei prin teatru - reuseste sa faca acest lucru extrem de firesc. Datorita lui Victor Rebengiuc, ideile pirandelliene despre viata mai reala a personajului creat de arta decat a omului natural si despre amagirea de sine a actorilor prin crearea unei realitati in care se incred ca fiind unica existenta si posibila ni se infatiseaza intr-un fel captivant. Piesa de rezistenta a spectacolului de la Sala Izvor este celebra reconstruire a scenei din magazinul lui Madam Pace de catre Personaje si Actori. Solutiile de miscare scenica gasite de regizor sunt esentiale. Ca spectator al versiunii emfatice si autosuficiente a Actorilor asupra propriei experiente, Fata vitrega se afla "exilata" intr-o extremitate a scenei, aproape si de actori, si de public. Fiul coboara de pe scena cativa pasi, dar, in ciuda tentativelor sale, nu e capabil sa scape rolului fixat de autor. La randul sau, Tatal adopta, la un moment dat, o pozitie distantata mult de scena. Din sala, el contempla secventa jucata de Actori, dintr-o dubla ipostaza de Personaj si spectator. Iar aceasta privire critica aprinde scanteia divergentelor rasunatoare dintre ei - Personajul care sustine ca secventa trebuie jucata asa cum a avut loc - si regizorul in fiinta caruia conventiile teatrale sunt inradacinate si care vrea ca secventa sa aiba loc asa cum trebuie. Asemenea pozitionari ale interpretilor ar putea fi, pentru noi, o cheie de lectura a spectacolului regizat de Liviu Ciulei, dar, mai ales, o invitatie implicita de a trai actul intelegerii.