Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi H.R. Patapievici, invitaţi speciali la Festivalul Dilema veche 2015

0
0

Festivalul Dilema veche se întoarce la Alba Iulia, între 21 şi 23 august 2015, cu o nouă ordine de zi care răsuceşte minţile: Pleşu, Liiceanu, Patapievici, folk, jazz şi alte fineţuri muzicale, politică europeană şi idei, scriitori şi filme documentare şi, mai ales, bună dispoziţie şi umor dublu rafinat. Aceasta e situaţiunea.


Singurului festival internaţional organizat de o revistă în România e organizat pe durata a trei zile bine chibzuite şi legate într-un mozaic intelectual condensat cu dezbateri şi expoziţii, literatură şi film documentar, muzică şi dans, cărţi pentru cei mari şi jocuri deştepte pentru cei mici.

Invitat special, pentru prima dată în România, dar renumit în toată Europa este cantautorul italian Angelo Branduardi.

 „Am început în 2011, când am descoperit Cetatea Alba Carolina frumos renovată, iar Primăria şi Consiliul Judeţean aveau dileme: cum să-i redea Cetăţii şi spiritul, nu doar zidurile. Ne-am potrivit. Am ajuns la ediţia a patra, iar Festivalul Dilema veche a fost selectat, în acest an, printre cele mai bune din Europa, purtând sigla Europe for Festivals, Festivals for Europe“, spune Mircea Vasilescu, redactor-şef „Dilema veche“, despre evenimentul care va avea loc între 21 şi 23 august.

Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici vor deschide Festivalul cu o discuţie inedită: Pornind de la o vorbă a lui Pascal. Dereglări contemporane. Vorba lui Pascal pe care o vor comenta cei trei invitaţi speciali este următoarea:  "Cele mai nerezonabile lucruri din lume devin cele mai rezonabile din pricina dereglării oamenilor".

festival dilema veche

Mircea Vintilă şi Brambura au pregătit deja cele mai frumoase „Povesci din Bucuresci spuse Doamnei Alba Carolina“, iar Nicu Alifantis jidveieşte alături de Ansamblul Jidvei, într-un concert inedit conceput de Aurel Mitran. Emy Drăgoi, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români din Franţa, supranumit regele jazzului la acordeon, va fi prezent în toate cele trei zile în cetate, aducând, de fiecare dată, o nouă reprezentaţie: tango-uri cu tatăl şi cu fiul său, jazz sau Bal Musette. Va completa programul muzical Alexandra Bobeico (vioară), Christian Naş (violă) şi Răzvan Popovici (violă), cu un recital în Catedrală, iar Irina Popa & The Sinners, Basorelief şi Puiu Pascu Trio vor aduce ritmul de jazz în Palatul Principilor.

Concertul de închidere îi aparţine lui Angelo Branduardi, unul dintre marii cantautori italieni de astăzi, a cărui muzică este o combinaţie ideală între cântecele vechi, tonalităţile renascentiste, baroce şi world music – sonorităţi care intră perfect în rezonanţă cu spaţiul Cetăţii Alba Carolina. De zeci de ani, Angelo Branduardi & Group cântă cu succes în toată Europa. În România se află pentru prima dată, special pentru Festivalul Dilema veche.

De asemenea, pe perioada festivalului, participanţii pot lua parte la întâlniri cu scriitorii Adriana Bittel, Cristian Teodorescu, Daniel Vighi şi Cătălin Mihuleac, responsabili cu lecturile la cafenea, precum şi la cele cu Radu Vancu, Adela Greceanu, Ioan Es. Pop şi Miruna Vlada, care vor recita şi vor vorbi depre poezie pe pajişte, în aceeaşi cea mai frumoasă cetate din România.

Fundaţia intelectuală a festivalului e temeinică tocmai datorită dezbaterilor de rezistenţă cu teme precum identitatea europeană şi dialogul cultural, dar şi unui inedit stand-up european de jurnalism. Participă Angela Filote, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, actorul Constantin Chiriac, preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, alături de mai mulţi intelectuali şi jurnalişti români şi europeni. Festivalul din acest an păstrează şi atelierele creative din zona dedicată copiilor dilematici.

Lucrul cel mai bun pe care a reuşit să-l creeze Festivalul Dilema veche este atmosfera unică de pe străzile Cetăţii: invitaţii la festival, oamenii din Alba Iulia şi publicul venit din ţară alcătuiesc, pentru trei zile, o comunitate ad hoc, construită în jurul valorilor culturale şi al spiritului dilematic. E o atmosferă care nu trebuie ratată. Mircea Vasilescu, redactor-şef „Dilema veche“

Programul complet al Festivalului Dilema Veche (poate fi consultat şi pe site-ul festival.dilemaveche.ro):
Click pe imagine pentru a mări!

program festival dilema veche


Festivalul Dilema veche în Cetatea Alba Iulia a ajuns la cea de-a patra ediţie. Anul acesta a fost ales, din peste 760 de candidaţi, printre cele mai bune evenimente din Europa de către Europe for Festivals, Festivals for Europe, platforma internaţională care conectează festivalurile ce pun accentul pe artele, comunităţile lor şi valorile europene. Printre invitaţii care au apărut în faţa dilematicilor la ediţiile trecute se numără Mircea Cărtărescu, Vintilă Mihăilescu, Mircea Dinescu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Ioana Pârvulescu, Alexandru Tomescu, Cristi Puiu, Alexandru Andrieş, Mircea Baniciu.

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite