Adevăruri de altădată: Lupii

N 'aş putea spunea că prima lectură de anul trecut a „Lupilor", romanul lui Dinu Nicodim, s'a desfăşurat în ritmul obişnuit al oricărei lecturi şi că n'a fost întovărăşită şi de iritări şi de hiaturi neîmplinite, de altfel, nici până azi.

Originalitate evidentă, - dar şi originalitate de stofă engleză trucată. Pe lângă originalitate, inegalitate: compoziţie deslânată, discursivă, cu lungi digresiuni platoniciene, cu erudiţie inutilă, cu lungimi intolerabile într‑un stil totuşi scurt, propoziţional, abrupt, ca o lovitură de gong, funie răsucită şi cu noduri şi apoi, brusc, revărsat în pânze de largi perioade ritmate, totul, şi cascadă şi napă, însă într'o limbă mustoasă, plină ca un mugur.

Alături de digresiunea filozofică şi de dialogul eliptic, strangulat şi torturat, manierat, luminişuri de viziuni plastice de mare vigoare: un mâncău ungur pantagruelic, plantat în felul homeric al lui Hogaş, şi, lângă el, o suavă femeie, batistă de mătase uitată, privind admirativ la forţa şi la bestialitatea omului care înfulică, sughite şi varsă, în exclamaţia extaziată a iubitei: „mânce-te bielşugul, Pişta!", - şi alte apariţii caricaturale, satirice, fixate în materie dură prin numeroase icniri de ciocan. Expresivitate incontestabilă în stridenţe voite, accent dezarticulat anglo-saxon cu teluri elastice în gură într'o limbă moldovalahă de esenţă rurală.

Autorul este acel lord englez, pe care l-am auzit apoi luni de zile, în fiecare Duminică, în lecturi prodigioase de ceasuri întregi, drapat în superbe cămăşi de mătase fără mâneci, bombat ca un atlet, cu masca lui Oscar Wilde, fără orhidee la butonieră, somptuos, ceremonios, inepuizabil curtenitor deşi distant, într'o elocuţie implacabilă, deşi anglo-saxonă, cu o dicţiune cântată, afectată, ca un sortilegiu, cu gesturi de a acompania o psalmodie rituală, în largi nape de ritmuri sau de scăpărări de săbii ţăcănite. Cu toată deformaţia lui, provenită poate şi dintr'o viaţă snobă, omul mi se pare de mare rasă artistică.

(articol publicat de Eugen Lovinescu în „Adevărul", 1935)