Cel mai educat popor din lume: cine citeşte cel mai mult

0
0
Românii petrec, în medie, 13 minute pe zi citind. FOTO Arhivă Adevărul
Românii petrec, în medie, 13 minute pe zi citind. FOTO Arhivă Adevărul

Cel mai educat popor. Oamenii se îndepărtează tot mai mult de lectură, antrenament al minţii, stimulent pentru imaginaţie şi adesea „leac“ sufletesc, care primeşte din ce în ce mai puţină atenţie şi din cauza progresului tehnologic. Cu toate acestea, există naţii care încă acordă câteva ore pe săptămână lecturii.

România nu se numără printre ţările campioane la citit, potrivit unor date ale Institutului Naţional de Statistică. Locuitorii ţării noastre petrec, în medie, 13 minute pe zi citind, iar această durată scade în funcţie de vârstă. Dacă micuţii cu vârste între 10-14 ani citesc în medie 26 de minute zilnic, timpul petrecut cu cartea în mână scade la 19 minute zilnic în cazul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, în timp ce persoanele de peste 25 de ani alocă cititului 10-12 minute pe zi.

Cel mai educat popor: Islanda, ţara cu cei mai mulţi scriitori

Conform BBC, cel puţin unul din zece islandezi publică câte o carte, Islanda fiind, de asemenea, ţara cu puţin peste 300.000 de locuitori ce ar avea, pe lângă mulţimea de scriitori, şi cele mai multe persoane pasionate de lectură. 

Cel mai educat popor: India, fruntaşă la citit

Având în vedere că acordă mult prea puţină atenţie lecturii, locuitorii ţării noastre nu s-au clasat în topul ţărilor ai căror locuitori „devorează“ biblioteci. Potrivit unor noi informaţii publicate de NOP World Culture Score Index, locuitorii din India şi Thailanda petrec cel mai mult timp cu cărţile în mână. Indienii petrec în medie 10,42 de ore pe săptămână citind, în timp ce thailandezii, clasaţi pe locul doi, petrec în jur de 9,24 ore cu nasul în cărţi. Pe locul trei în topul celor mai „citite” naţiuni se află chinezii, cu opt ore pe săptămână dedicate cititului. 

Scriitoarea americană Charlie Jane Anders dă vina pe evoluţia tehnologiei pentru declinul cititului. „Niciodată nu au existat mai multe elemente de distragere care să ne ţină departe de cărţi. Acum, că avem cărţi electronice şi telefoane, tindem să citim câteva minute, în loc să stăm într-un fotoliu o oră sau două. Pe deasupra, avem televiziune, filme şi fel şi fel de aplicaţii”, este de părere Anders.

Cel mai educat popor: cât timp acordă locuitorii cititului, în medie, pe săptămână

1. India — 10 ore, 42 minute

2. Thailanda — 9:24

3. China — 8:00

4. Filipine — 7:36

5. Egipt — 7:30

6. Republica Cehă — 7:24

7. Rusia — 7:06

8. Suedia — 6:54

8. Franţa — 6:54

10. Ungaria — 6:48

10. Arabia Saudită— 6:48

12. Hong Kong — 6:42

13. Polonia — 6:30

14. Venezuela — 6:24

15. Africa de Sud — 6:18

15. Australia — 6:18

17. Indonezia — 6:00

18. Argentina — 5:54

18. Turcia — 5:54

20. Spania — 5:48

20. Canada — 5:48

22. Germania — 5:42

22. Statele Unite — 5:42

24. Italia — 5:36

25. Mexic — 5:30

26. Marea Britanie — 5:18

27. Brazilia — 5:12

28. Taiwan — 5:00

29. Japonia — 4:06

30. Coreea — 3:06

Daca v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Mai multe - Stil de viață

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite