Vacanţa de Sărbători, între tăiatul porcului şi Bal mascat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a-şi atrage clienţii de Sărbători, pensiunile şi hotelurile vin cu tot felul de propuneri, de la tăierea şi pomana porcului, tombole cu premii, foc de tabără stropit cu vin fiert şi ţuică de casă până la organizarea de Carnavaluri sau Baluri mascate FOTO Arhiva Adevărul
Pentru a-şi atrage clienţii de Sărbători, pensiunile şi hotelurile vin cu tot felul de propuneri, de la tăierea şi pomana porcului, tombole cu premii, foc de tabără stropit cu vin fiert şi ţuică de casă până la organizarea de Carnavaluri sau Baluri mascate FOTO Arhiva Adevărul

Românii caută anul acesta experienţa unui Crăciun autentic, iar de Revelion sunt la modă petrecerile tematice. Tarifele practicate de agenţiile de turism pentru perioada Sărbătorilor de iarnă nu s-au schimbat faţă de cele de anul trecut, iar cei care caută pe ultima sută de metri cele mai bune variante pentru petrecerea zilelor libere au încă de unde alege

Chiar dacă românii preferă să plece în vacanţă de Revelion, tot mai mulţi au început să se îndrepte spre ofertele turistice care promit experienţa unui Crăciun tradiţional alături de familie.

Astfel, turiştii români rămân în continuare fideli staţiunilor precum Valea Prahovei, Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, Bran-Moeciu. De exemplu, cazarea la Predeal, într-o pensiune de trei stele, pentru trei nopţi, cu cină de Ajun şi masă festivă de Crăciun, mic dejun inclus, în cameră dublă, costă 599 de lei de persoană. În perioada Revelionului, tarifele cresc simţitor. Patru nopţi la un complex de trei stele din zona Bran-Moeciu, ajung şi la 2.342 de lei de persoană, în cameră dublă, prin agenţia Paralela 45, dar în pachet sunt incluse masa festivă şi un program artistic de Anul Nou, accesul la piscină şi la saună.

În ultimii ani s-a menţinut pe o linie ascendentă interesul pentru Bucovina şi Maramureş, preferate pentru autenticitatea tradiţiilor. Crăciunul la un hotel de trei stele în Vatra Dornei, cu trei nopţi de cazare şi mic dejun inclus, în cameră dublă, cu masă festivă şi acces la centru spa se duce spre 750 de lei de persoană. De Revelion, un pachet de la Eximtur într-o unitate similară se ridică la 1.350 de lei de persoană, pentru patru nopţi, în cameră dublă, cu trei mese incluse, masa festivă de Revelion şi Carnaval, acces la saună, psicină, jacuzzi şi sala de fitness.

Pentru a-şi atrage clienţii de Sărbători, pensiunile şi hotelurile vin cu tot felul de propuneri suplimentare, idei care se diversifică de la an la an, de la tombole cu premii, tăierea şi pomana porcului, foc de tabără stropit cu vin fiert şi ţuică de casă, până la organizarea de Carnavaluri sau Baluri mascate. 

Pensiunile şi hotelurile din România nu se mai bazează pe ideea că turiştii vin oricum la munte să-şi petreacă Sărbătorile. Au început să se inspire tot mai mult din ceea ce se face în străinătate şi încearcă să se diferenţieze pe piaţă. Includ în pachet programe artistice, oferă acces gratuit la spa, piscină, locuri de joacă sau oferă o zi sau două de cazare gratuită în funcţie de numărul de zile rezervate, a declarat pentru Adevărul Denisa Camilar, reprezentat al agenţiei Paralela 45.

De exemplu, multe familii cu copii s-au orientat spre pensiuni sau hoteluri care organizează în Ajun de Crăciun întâlniri cu Moşul, acesta fiind un detaliu care a contat destul de mult în luarea deciziei de rezervare. 

Familiştii stresaţi merg la băi 

Din ce în ce mai cerut a început să fie turismul balnear. Staţiunile balenoclimaterice nu mai reprezintă o opţiune doar pentru persoanele în vârstă, aşa cum se considera până de curând. Stresul a devenit o problemă reală pentru persoanele active şi Băile Felix, Herculane sau Govora au început să fie tot mai solicitate de această categorie“, mai spune consultantul Paralela 45.

Revelionul de relaxare la Băile Herculane costă 1.350 de lei de persoană la hotel de trei stele, în cameră dublă, cu mese în regim de all-inclusive, program de muzică live, foc de artificii şi acces la piscină. Şi Băile Tuşnad se prezintă atractiv de Revelion, cu patru nopţi în cameră dublă la 1.600 de lei de persoană, în care intră micul dejun, primirea tradiţională şi cina festivă de bun venit, un prânz unguresc la ceaun, o cină cu specific local, cină de Revelion şi Bal Mascat, intrare la saună şi piscină. 

Anul trecut, în perioada Sărbătorilor de iarnă, aproape 98.000 de romani si-au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară şi au cheltuit un total de 18 milioane de euro, conform unor estimări făcute de FPTR (Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc). Dintre aceştia, 20.000 au optat pentru zonele montane, 25.000 pentru staţiunile balneare şi 27.000 au mers spre destinaţiile rurale. Acestora li se adaugă cei care au mers în străinătate, aproximativ 7.900 de persoane. 

Revelionul la ruşi, fiţă de sezon   

Românii care preferă să se distreze în străinătate se orientează, în principal, spre Austria, urmată de Bulgaria, cu staţiunile montane Bansko şi Borovets, iar recent a intrat în peisaj şi Slovacia, care are condiţii destul de bune şi pentru iubitorii sporturilor de iarnă, la preţuri rezonabile. În această perioadă, cazarea într-o cameră dublă, într-un hotel de trei stele, într-una din staţiunile montane slovace porneşte, prin agenţia Eximtur, de la 28 de euro pe noapte de persoană.

Căutate în preajma Sărbătorilor sunt şi oraşele europene precum Budapesta, Barcelona, Praga, Berlin sau Viena. Un hotel de trei stele la Viena, de Crăciun, pentru patru nopţi de cazare în cameră dublă cu mic dejun, transport cu avionul şi taxe de aeroport incluse, plus un tur cu ghid al oraşului de jumătate de zi cu autocarul se duce spre 400 de euro de persoană, prin TUI Travel Center. Chiar dacă necesită un buget mai generos, la modă pentru acest sfârşit de an este Revelionul petrecut la ruşi, la Sankt Petersburg şi Moscova. Mai multe agenţii oferă şapte nopţi la hoteluri de patru stele, cu mic dejun şi cină festivă opţională, şi transport cu avionul, la preţuri cuprinse între 845 şi 995 de euro de persoană. 

Unde se distrează turiştii de lux?

Dincolo de turismul de masă, un segment important este reprezentat şi anul acesta  de românul intersat de vacanţele exotice. Astfel, un sejur de şapte nopţi în Dubai ajunge la 1.230 de euro, într-un hotel de patru stele, transportul fiind asigurat cu avionul, şi fără taxe de aeroport incluse. Interesul arătat de români pentru destinaţiile de lux este dovedit şi de lansarea, în premieră, de către Tarom, de curse charter pentru destinaţii precum Mauritius sau Kenya, unde un pachet de Revelion ajunge la aproape 3.000 de euro de persoană, respectiv 2.400 de euro pentru şapte nopţi de relaxare la hoteluri de patru şi cinci stele. Mexic, Republica Dominicană, Thailanda,Vietnam şi Cambodgia, Malaezia, China, Maldive, Cuba, India, dar şi Japonia şi China se numără printre locurile spre care se îndreaptă românii cu dare de mână. Pentru a veni în întâmpinarea acestui segment, unele agenţii, cum este şi Eximtur, au dezvoltat turismul de business, care se adresează angajaţilor de top management din multinaţionale.

Citiţi şi:

FOTO Record de turişti la redeschiderea Canionului 7 Scări. Peste 1.000 de oameni au venit să-l viziteze

FOTO Noua modă în turism: un oraş întreg este promovat, cu oferte complete pentru amatorii de vacanţe

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite