De ce companiile aeriene avertizează tot mai des asupra bateriilor externe. Un simplu power bank poate provoca un incendiu în avion
Tot mai multe companii aeriene își înăspresc regulile privind transportul și utilizarea bateriilor externe și a altor dispozitive cu baterii litiu-ion, după creșterea numărului de incidente în care acestea s-au supraîncălzit sau au luat foc în timpul zborului.

Specialiștii avertizează că un incendiu produs la peste 10.000 de metri altitudine poate deveni extrem de dificil de gestionat. Un astfel de incident a avut loc în luna iunie, în timpul unui zbor spre Las Vegas.
Jurnalistul de tehnologie Ben Wodecki a povestit că a observat membrii echipajului alergând îngrijorați spre partea din spate a aeronavei, după ce un pasager a început să folosească o baterie externă care s-a supraîncălzit și a izbucnit în flăcări, scrie BBC.
Dispozitivul a incendiat și un scaun, iar echipajul a intervenit rapid, introducând bateria într-un recipient cu apă pentru a-i reduce temperatura. Aeronava a aterizat de urgență pe Aeroportul Internațional Harry Reid din Las Vegas, unde era așteptată de echipaje de pompieri.
Bateriile litiu-ion, printre cele mai mari riscuri din aviație
Potrivit lui Jonathan Nicholson, reprezentant al Autorității Aviației Civile din Marea Britanie (CAA), bateriile litiu-ion se află de mai mulți ani în topul principalelor riscuri pentru industria aviatică.
Potrivit sursei citate, datele din Statele Unite arată că, la nivel mondial, au loc în medie două incidente pe săptămână care implică baterii litiu-ion. Este vorba atât despre dispozitive uitate în bagajele de cală, cât și despre baterii care încep să scoată fum sau iau foc în aeroporturi ori în timpul zborului.
Unul dintre cele mai grave cazuri s-a produs în ianuarie 2025, când un avion al companiei Air Busan a fost distrus de un incendiu izbucnit la sol, pe aeroportul Gimhae din Coreea de Sud. Ancheta a stabilit că focul a fost provocat de o baterie externă depozitată în compartimentul pentru bagaje de deasupra scaunelor.
În urma acelui incident, Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) a lansat o campanie globală prin care îi informează pe pasageri despre modul corect de transport al bateriilor cu litiu.
De ce sunt atât de periculoase la bordul aeronavelor
Specialiștii explică faptul că zborul nu face bateriile mai instabile, însă un incendiu produs în cabină este mult mai greu de controlat decât la sol.
„Problema este că este foarte dificil să gestionezi un astfel de incendiu la peste 10.000 de metri altitudine”, explică Jonathan Nicholson, pentru sursa citată.
Numărul incidentelor este în creștere și pentru că pasagerii călătoresc cu tot mai multe dispozitive alimentate de baterii litiu-ion: telefoane mobile, laptopuri, tablete, ceasuri inteligente, căști wireless, ochelari inteligenți, țigări electronice sau baterii externe.
Potrivit Administrației Federale a Aviației (FAA) din SUA, până la jumătatea lunii iulie au fost confirmate deja 51 de incidente în acest an.
Temperaturi de peste 1.000 de grade Celsius
Pierre Kubiak, specialist în tehnologii pentru baterii din cadrul Laboratorului Național de Fizică din Marea Britanie, spune că bateriile litiu-ion pot atinge temperaturi extrem de ridicate în cazul unui defect.
„Nu litiul este cel care arde, ci materialele organice și componentele din interiorul bateriei. Problema este că temperatura poate depăși foarte rapid 700-1.000 de grade Celsius”, explică expertul.
Acesta atrage atenția și asupra calității unor produse foarte ieftine, fabricate fără standarde stricte, dar și asupra folosirii unor încărcătoare sau cabluri incompatibile, care pot favoriza deteriorarea bateriilor.
Ce recomandă companiile aeriene
Experții din domeniul aviației recomandă ca dispozitivele cu baterii litiu-ion să fie transportate exclusiv în cabina avionului și nu în bagajele de cală, unde un eventual incendiu ar putea trece neobservat.
În cazul în care un dispozitiv cade între scaune, pasagerii sunt sfătuiți să nu încerce să îl recupereze singuri, ci să anunțe imediat personalul de bord.
De asemenea, utilizarea bateriilor externe trebuie făcută cu atenție, iar orice semn de supraîncălzire, fum sau miros de ars trebuie raportat imediat echipajului.





















































