Cât costă să vizitezi cele mai populare locuri unde s-au filmat pelicule celebre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinefilii pasionaţi de călătorii şi cu dare de mână pot opta pentru un pachet turistic inedit, un tur de trei luni în timpul căruia turiştii străbat nu mai puţin de zece ţări şi vizitează 20 de locaţii în care s-au turnat filme cunoscute.

Preţul unei astfel de călătorii se ridică la 300.000 de dolari de cuplu, conform publicaţiei Conde Nast Traveler, şi include transportul cu avionul la Business Clas, cazarea la hoteluri de cinci stele şi, bineînţeles, vizitele cu ghid în locaţiile care au servit drept platouri de filmare pentru producţii vestite. Un prilej de a vizita lumea, dincolo de satisfacerea curiozităţii de cinefil, turul fiind oferit de www.veryfirstto.com

Fontana di Trevi, Roma, Italia 

Nu putea să lipsească de pe listă locaţia unde s-a turnat una din scenele memorabile ale filmului „La Dolce Vita“, în anul 1960, atunci când personajul Sylvia (interpretată de actriţa Anita Ekberg) dansează în Fontana di Trevi.  

Deşertul Wadi Rum, Iordania 

„Lawrence al Arabiei“, realizat în anul 1962, „Red Planet“ şi „Tranformers: Revange of the Fallen“ sunt trei dintre producţiile care au folosit peisajul selenar al deşertului Wadi Rum ca platou de filmare. Turiştii vor ajunge să admire inclusiv formaţiunea stâncoasă botezată „Cei şapte stâlpi ai înţelepciunii“, cu o vechime de peste 4.000 de ani.

image

FOTO www.cntraveler.com 

Tiffany’s, New York, SUA

Fanii actriţei Audrey Hebpurn vor ajunge la Tiffany’s, în New York, locul unde s-a turnat memorabilul film „Breakfast at Tiffany’s /Mic dejun laTiffany’s“. Cu siguranţă, o bijuterie cumpărată din magazinul devenit emblematic pentru producţia din 1961 se va afla pe lista de cumpărături a turiştilor care îşi permit să plătească 300.000 de dolari pentru o astfel de călătorie.

image

FOTO www.cntraveler.com

Oraşul Interzis, Beijing, China

„Ultimul împărat“ a fost turnat în Oraşul Interzis, reşedinţa a 24 de împăraţi din dinastiile Ming şi Quing. Realizată în anul 1987, pelicula regizată de Bernardo Bertolucci l-a avut în distribuţie şi pe actorul Peter O’Toole.  Filmul prezintă povestea adevărată a lui Aisin-Gioro Pu Yi, ultimul împărat din dinastia Chineză Ching.

image

FOTO www.cntraveler.com 

Hotelul Hyatt, Tokyo, Japonia

Actorii Bill Murray şi Scarlet Johansson au filmat mare parte din povestea de dragoste din „Lost in Translation/Rătăciţi printre cuvinte“ (2003) în camerele, barul şi restaurantul hotelului Hyatt din Tokyo.

image

FOTO www.cntraveler.com 

Ţările în care se găsesc cele 20 de locaţii de filmare 

1. „Când Harry a întâlnit-o pe Sally/When Harry Met Sally“, New York, SUA

2. „Mic dejun la Tiffany’s /Breakfast at Tiffany’s’, New York, SUA

3. “Absolventul/The Graduate“, California, SUA

4. „Alcatraz“, San Francisco, SUA

5. „Jaf în stil italian/The Italian Job“, Torino, Italia

6. „La Dolce Vita“,  Fotana di Trevi, Roma, Italia

7. „Jurnal de călătorie/ Diarios de motocicleta“, Maccu Pichu, Peru

8. „Lawrence al Arabiei/Lawrence of Arabia, deşertul Wadi Rum, Iordania

9. „Iondiana Jones şi ultima cruciadă/Indiana Jones and The Last Crusade“, Petra, Iordania

10. „Plaja/The Beach“, Ko Phi Phi Leh, Thailanda 

11. „Notting Hill“, Notting Hill, Londra, Marea Britanie 

12. „Braveheart“, Scoţia, Marea Britanie 

13. „Amelie“, Montmartre, Paris, Franţa

14. „Ultimul tango la Paris/Last Tango in Paris“, Paris, Franţa

15. „Rătăciţi printre cuvinte /Lost in Translation“,Tokyo, Japonia 

16. „Ultimul samurai/The Last Samaurai“, Kyoto, Japonia 

17. „Crouching Tiger Hidden Dragon“, Wudang, China

18. „Ultimul împărat/The Last Emperor’, Beijing, China

19. „Priscilla, regina deşertului/ Priscilla, Queen of the Desert“, Alice Springs, Australia

20 „Matrix/The Matrix“, Sydney, Australia

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite