FOTO Superofertă: se caută cumpărător pentru insula bântuită din Croaţia
0
Insula Daksa, una dintre cele mai frumoase din Europa, a fost scoasă la vânzare în urmă cu trei ani, însă istoria sângeroasă a locului îi sperie pe cei interesaţi. Chiar dacă proprietarii i-au scăzut preţul în repetate rânduri, ofertele de cumpărare întârzie să apară.
Situată în Marea Adriatică, în apropierea portului Dubrovnik, insula Daksa a fost scoasă la vânzare, în urmă cu trei ani, de proprietarii Nila Perica Dusilo Florshutz şi Franica Dusilo Cavich. Chiar dacă cei doi au redus preţul „tărâmului morţii“, aşa cum a fost supranumită Daksa, până la 1.7 milioane de lire sterline, nicio personă nu a avut curajul să o cumpere, pe motiv că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 48 de simpatizanţi ai naziştilor au fost măcelăriţi aici de comunişti, relatează publicaţia „Daily Mail“.
La 24 octombrie 1944, partizanii iugoslavi au sechestarat 48 de simpatizanţi ai regimului nazist şi i-au adus pe insula Daska, unde i-au împuşcat, fără a permite localnicilor să le îngroape leşurile. Legenda spune că, de atunci, cele 48 de spirite bântuie insula şi cer razbunarea sângelui vărsat.
Deşi pe Daska există o mânăstire construită încă din secolul al XII-lea, vizitată în 2009 de membrii unei conferinţe croate episcopale cu scopul de a sfinţi insula, nici măcar turiştii nu prea vizitează locul şi preferă să se refugieze, în schimb, în staţiunea Dubrovnik.
Înscris pe lista locuri din patrimoniul mondial UNESCO, Dubrovnik este o destinaţie populară de vacanţă în rândul starurilor de la Hollywood, precum Catherine Zeta Jones, Michael Douglas, Tom Cruise şi Steven Spielberg.

