Capitalele europene unde românii pot călători ușor cu trenul. Cât costă excursiile din București

0
0
Publicat:

O excursie cu trenul adaugă câteva ore în plus petrecute pe drum programului de vacanță, dar se poate dovedi o alegere atractivă. Locuri în mai multe trenuri de noapte sunt puse la dispoziție celor care vor să călătorească într-un mod mai confortabil spre capitalele apropiate României.

Călătoriile cu trenul sunt preferate pentru comoditate. Foto: Freepik.com
Călătoriile cu trenul sunt preferate pentru comoditate. Foto: Freepik.com

Cele mai apropiate capitale europene de România sunt accesibile românilor atrași de călătoriile cu trenul. Chiar dacă traseele feroviare sunt parcurse într-un timp mai lung decât cele pe șosele, excursiile pe calea ferată sunt mai puțin obositoare, mai ales când au loc în vagoanele de dormit.

Gările unor orașe ca Viena, Budapesta, Chișinău și Sofie sunt apropiate de centrele lor, astfel că grija de a rătăci în căutarea lor este mai mică decât în cazul unor excursii cu mașina. 

Trenuri de vară spre Sofia, Varna și Istanbul

Capitala Bulgariei, Sofia, se află la mai puțin de 400 de kilometri de București, iar cel mai popular traseu rutier, cu punct de reper Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, poate fi parcurs cu mașina în mai puțin de șase ore. Costul combustibilului pentru o călătorie cu mașina între cele două capitale este de aproximativ 200 – 250 de lei (40 – 50 euro), la care se adaugă plata vignetei. Cu autocarul, drumul din București spre Sofia durează circa șase – șapte ore.

Sofia. Sursa: Visitsofia.bg
Sofia. Sursa: Visitsofia.bg

Din luna iunie până la mijlocul lunii octombrie, un tren internațional circulă direct între cele două orașe, iar prețul unei călătorii la clasa a doua este de 165 lei (33 euro), anunță CFR. Un alt tren circulă pe ruta de întoarcere, plecând din Sofia la ora 6:50 și ajungând în București în jurul orei 17:30.

Toate rutele de tren interne și internaționale spre și dinspre Sofia sosesc și pleacă din Gara Centrală a Sofiei. Liniile de metrou leagă gara de centrul orașului, de două cartiere rezidențiale și de aeroport, călătoria până în centru durând aproximativ cinci minute.

Tot din capitala României, trenurile „România” circulă zilnic, până la mijlocul lunii octombrie, către Varna și Istanbul. Biletul spre orașul bulgar de pe țărmul Mării Negre costă 135 lei (27 euro), iar cel spre metropola din Turcia – 285 lei (57 euro), la vagonul cușetă.

Trenul Prieteniei, de noapte, spre Chișinău

Cei aproximativ 450 de kilometri dintre București și Chișinău pot fi parcurși în șase ore cu mașina, costul combustibilului fiind estimat la 175 – 200 lei (35–40 euro). Pe calea ferată, cea mai avantajoasă ofertă, potrivit CFR, sunt trenurile de noapte „Prietenia” dintre cele două capitale.

Chișinău. Sursa: Primăria Chișinău.
Chișinău. Sursa: Primăria Chișinău.

„Cu SMART Prietenia plătești 130 lei (26 euro) pentru călătoria la vagonul de dormit cu 4 paturi în cabină, cu trenul Prietenia 401/402, pe relațiile București – Chișinău sau Chișinău – București. Trenul circulă zilnic, dar numărul locurilor este limitat, restituirea sau schimbul legitimațiilor de călătorie nu sunt posibile, nu se acordă reduceri suplimentare pentru copii, iar biletul se poate cumpăra cu o anticipație de 30 de zile”, informează site-ul CFR.

Durata călătoriei este de 14 ore, iar traseul trenului trece prin Iași (România) și Ungheni (Moldova). Ora de plecare din București este 19:15, iar ora sosirii la Chișinău este 09:30. De asemenea, există trenuri locale din Iași peste graniță către Ungheni, completate de legături regulate cu trenul de la Ungheni la Chișinău. Gara capitalei Moldovei se află în apropiere de centrul orașului, traseul putând fi parcurs pe jos sau cu mijloacele de transport în comun.

Budapesta și Viena, pe aceeași rută

Cei peste 800 de kilometri dintre București și Budapesta pot fi străbătuți cu mașina în mai puțin de zece ore, iar costul combustibilului necesar unei călătorii se ridică la circa 500 lei (100 euro). Distanța feroviară dintre cele două capitale este de aproximativ 650 de kilometri, însă călătoria cu trenul, care trece prin Arad, înainte de a părăsi țara, durează între 16 și 19 ore.

Budapesta. Sursa: visithungary.com
Budapesta. Sursa: visithungary.com

Din capitala României, trenurile spre Ungaria pleacă după-amiaza sau seara, iar costul biletelor începe de la 350 lei (70 euro).

„Trenul peste noapte este confortabil și este modul de călătorie recomandat. Oferă cușete pentru patru sau șase persoane per compartiment cu tarife de bilete de la 195 lei (39 euro) și compartimente pentru dormitoare pentru unul până la trei călători, cu tarife de bilete de la 275 lei (55 euro). O călătorie feroviară recomandată prin peisajul superb al munților Carpați și în Transilvania”, informează platforma Rail.cc, destinată traficului feroviar.

Din gara capitalei Ungariei, o călătorie spre centrul orașului poate dura circa jumătate de oră pe jos, și câteva minute cu metroul, tramvaiul sau alte mijloace de transport.

Cei peste 1.000 de kilometri dintre capitala României și Viena pot fi parcurși cu mașina în aproximativ 13 ore, iar costul combustibilului este estimat la cel puțin 500 lei (100 euro). Mai multe trenuri circulă între București și Viena, iar cel mai rapid dintre ele parcurge distanța dintre cele două capitale în cel puțin 19 ore. Prețul unei călătorii începe de la 345 lei (69 euro), la clasa a doua, iar prețul unui bilet dus-întors începe de la 600 lei (120 euro).

Unul dintre trenurile preferate ca program pornește din București în jurul orei 18, traversează vestul României, frontiera Curtici și Budapesta și ajunge în Viena a doua zi după ora 12. Stația de metrou se află în vecinătatea gării vieneze, linia subterană fiind cel mai rapid mod de a ajunge în centrul orașului, situat la circa trei kilometri de gară.

O călătorie din București la Belgrad, cu mașina, durează aproximativ zece ore, distanța dintre cele două capitale fiind de circa 600 de kilometri. Călătoriile cu trenul sunt aproape imposibile după ce din 2017, au fost suspendate cursele pe ruta Timișoara - Vârșeț.

Călătorii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite